Azi am văzut un licean zâmbind

Åži au început să curgă amintirile. Cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Când am văzut-o zâmbind, mi-am adus aminte de bucuria cu care trânteam uÅŸa casei tulind-o pe scări spre locul de întâlnire. La fără 25 la colț. AÅŸteptam gaÅŸca din Micul Dallas ÅŸi porneam în turmă spre ÅŸcoală. De abia aÅŸteptam momentul, de parcă nu s-ar fi petrecut în fiecare dimineață, cinci zile pe săptămână. Åži ne povesteam vrute ÅŸi nevrute sfertul de oră până ajungeam la ÅŸcoală. De baschet, de gagici, de viitoarele cuceriri, de ora la care plănuiam să chiulim ca să mergem la baschet, de viitoarea excursie la Sinaia, de fosta excursie de la BuÅŸteni, eram guralivi ca un cârd de bobocei de rață. Åži ajungeam pe strada liceului. Câte amintiri. Boboci, mergeam la covrigărie. âncă nu ne câÅŸtigasem locul printre granzii dintr-a 12-a, că pe cei de a 11-a îi cucerisem deja. N-a trecut mult ÅŸi ne-am mutat în 69. Birtul roackerilor. Aveam plete, aveam biletul de intrare. Acolo am învățat să joc biliard ÅŸi am topit prima cinzacă. După colț, chiar lângă secția de poliție, pokerele. RoÅŸu, negru, quintă, full. Cu bani din fondul clasei (lui Pops). A trecut vremea, a dispărut 69-le ÅŸi ne-am mutat în Scânduri, barul de vis-a-vis de liceu.  Cel mai fain an. Chiuleli pe bandă rulantă, bascheturi pe ascuns prin sala de sport, campionate de cărți, cruce, 66, machu pichu. Biliard la pariu. Răscumpărat banii pierduți la pariu la pokerele electronice sau la fructe. Jucat din nou. Chefuri peste chefuri, iubiri de licean. Da, am văzut un licean zâmbind ÅŸi mi s-a făcut dintr-o dată dor.