Un principiu desuet


Aceste imagini ar fi putut fi filmate într-o grădiniță normală. Din păcate, sunt filmate într-o ÅŸcoală dintr-un cătun din apropierea Sibiului, unde aproape 80 de elevi învață în săli unde termometrul arată 12 grade. Iar unii dintre ei nu au nici măcar ÅŸosete în picioare. Vreți să le plângeți de milă acum? Mai aÅŸteptați.
Kinderii nu simt frigul din clase pentru simplul fapt că în ÅŸcoală e mult mai cald decât în propria lor casă. Sunt căliți în gerul caselor din chirpici în care locuiesc la grămadă, în care îÅŸi privesc părinții cum se împerechează ca iepurii în singura încăpere disponibilă.
lat 2
Am urmărit cu interes disputa de idei dintre Vlad Petreanu ÅŸi Buddha. Două păreri complet diferite, pe aceeaÅŸi problemă a țiganilor. Trag de partea lui Vlad pentru echilibrul pe care îl manifestă de fiecare dată ÅŸi pentru că e genul care crează în loc să distrugă. Dar m-am regăsit ÅŸi în multe din cele expuse de Buddha. Azi am uitat totul, privind întreaga problemă a romilor prin ochii copiilor.
Să facem un exercițiu de imaginație. Puneți-vă în pielea unui copil cu o bunică alcoolică ce îl obligă mai tot timpul la ceas de seară la fel de fel de perversiuni sexuale, care dimineața îl trimite la cerÅŸit, seara îl bate de îl ia mama dracului pentru că nu ÅŸi-a făcut norma de bani din cerÅŸit. Copilul are sub 10 ani. E la vârsta la care puÅŸtimea de oraÅŸ a trecut deja de faza Lego ÅŸi devine tot mai pricepută la WOW. Sub presiunea bătăii, îți întinde mâna. Åžtie că orice monedă în minus înseamnă copci în plus. Apoi, ieÅŸiți din calvarul ăsta ÅŸi aÅŸezați-vă în banca ÅŸcolii. Cu caiețelul în față, cu bastonaÅŸe, pătrate, cifre ÅŸi litere de scris, cu peisaje de desenat, cu cântece de învățat. Åži imaginați-vă ce talmeÅŸ-balmeÅŸ poate fi în mintea lui. Copiii aceÅŸtia nu au nicio vină. Nu ei poartă vina transformării în viitorii alcoolici ÅŸi bătăuÅŸi care vor deveni. Sunt mai curați la suflet decât oricare dintre noi deÅŸi poartă o povară pe care eu, unul, nu aÅŸ putea să o duc în spate. M-am simțit atât de mic ÅŸi de neînsemnat în fața lor încât îmi venea să îi sărut pe fiecare în parte ÅŸi să le implor iertarea pentru fiecare cuvânt urât pe care l-am spus. Pentru fiecare dată în care i-am lăsat să ia bătaie pentru că am fost zgârcit sau pentru că m-am dat principial. „Eu nu dau bani la cerÅŸetori”. Nu îi înțeleg cum pot să zâmbească. Să râdă ÅŸi să se joace, ca ÅŸi cum n-ar ÅŸti ce calvar îi aÅŸteaptă la ieÅŸirea din ÅŸcoală. Unul dintre copiii de la Prislop ÅŸi-a făcut singur dosarul ÅŸi s-a dus la Primărie să ceară să fie trimis la ÅŸcoala de copii. Atât de insuportabilă e viața lor. Puradeii, că ne place cuvântul, n-au nici cea mai mică vină. E inuman ca păcatele părinților lor să cadă pe capul lor. Iar noi să îi pedepsim pentru că sunt copiii părinților.
La 12 grade, fără ciorapi în picioare, fericiți. Dar teribil de triÅŸti. âncep să îÅŸi dea seama.
Cele patru învățătoare nu câÅŸtigă împreună nici 1000 de euro. Toate patru la un loc, nu vorbim de fiecare în parte. Bat în fiecare zi drumul plin de noroi, prin zloată ÅŸi zăpadă. Ajung cu teamă în ÅŸcoală. Le e frică de adulții din sat. Tremură alături de copii în frigul ÅŸcolii. âÅŸi sacrifică tinerețea pentru puradeii ăÅŸtia pe care restul nu dăm doi bani. Sunt doar patru femei dar cât de mari pot fi ele în ochii mei. Åžtiu că lucrează în zadar. âÅŸi dau seama că tot efortul lor e în van. Că educația la ÅŸcoală fără susținere acasă nu valorează nici cât o ceapă degerată. Dar urcă sisific, zi de zi, acelaÅŸi deal înnămolit, îÅŸi distrug sănătatea între pereții reci. Dar nu îi lasă singuri. Chiar ÅŸi pentru cele patru ore pe zi insuflă căldura umanității în sufletele acestor copii. NiÅŸte femei senzaționale.

7 Comments