Tara de eroi

Scriind de Miron Cozma mi-au zburat gândurile și spre antiteză. Și mi-am adus aminte de drama, că îi putem spune dramă, prin care a trecut Cehoslovacia, îi putem spune Cehoslovacia, la moartea lui Vaclav Havel. Cât de tare a suferit poporul, cât de dramatică a fost trecerea lui pe celălalt tărâm, cu cât respect și cu câtă adulație l-a condus poporul său iubit pe ultimul lui drum. Pentru poporul său, omul acela a fost un adevărat erou tratat în timpul vieții și după, ca atare.

Și am stat eu să mă gândesc așa, la eroii noștri. Cei de acum sau din ultimii 5-10 ani. Lăsați-i pe Horia, Cloșca și Crișan. Eroii de ieri, de astăzi sau de mâine. Stăteam și mă gândeam la moartea cui va avea România o asemenea reacție? Când ne vom manifesta și noi ca popor în fața pierderii unui „fiu al neamului”. Că pe mormântul lui Iliescu se va dansa tontoroiul de cum va cădea noaptea, pe-al lui Băsescu ceardaș și așa, tot mai departe. Pentru că sincer, în afară de marii actori români, nu-mi aduc aminte nicio înmormântare dureroasă pentru un popor întreg. Poate a lui Marian Cozma (ce ironie de nume…) care, iertat fie, n-a fost un erou al neamului ci un biet sportiv prins într-un conflict nefericit, întâmplător, în Ungaria. Poate am eu memoria scurtă, poate acum nu îmi vine în minte numele ăla după care sap. Trebuie să fie, măcar unul. Poate m-ajutați să îl găsim.