Idiotii si jocurile copilariei

Alăturarea nu e prea potrivită, dar no. Dacă așa s-a întâmplat, așa povestim mai departe.

Se făcea că agentul șef Ioniță Lorin, uom de frunce în Poliția Municipiului Mediaș, freca duda prin 25 ianuarie a.c. (pentru polițiști, anul curent). De plictiseală și, probabil, cu norma incompletă la final de lună, a luat la frunzărit dosarul cu reclamații, poate, poate prinde vreo poamă, vreun proces verbal de încheiat, vreo amendă de dat, vreo familie de terorizat. Răsfoind împreună cu colegu (o pagină unul, o pagină altul, ca să nu obosească), superagentul nostru a descoperit El Dorado-ul agenților șefi de poliție. Cazul pe care orice Sir Conan Doyle sau Lt. Colombo și l-ar fi dorit în palmares. Un infreactor de 3 ani cu un complice în vârstă de 9 luni. Un fel de Bonnie și Clyde în miniatură.

Zis și făcut. Val vârtej, superagentul de poliție s-a înființat în dreptul ușii familiei, s-a proptit cu deștul în sonerie și n-a părăsit imobilul incriminat fără un proces verbal conpletat pe numele tatălui. Permiteți-mi să citez din activitatea personală a unui copil de trei ani, mai vinovat în fața legii decât însuși Voiculescu:

S-a constatat că nu a luat măsuri de supraveghere a fiului minor (care are trei ani, da?) care prin jocurile copilăriei tulbură liniștea și ordinea publică a locatarilor.

Prin jocurile copilăriei, da? Presupun că dacă l-ar fi prins la castel sau, Doamne ferește, la un lapte-acru, bietul copil bea acum ceai, mânca pâine prăjită și împărțea celula cu ăștia. Să mor dacă știu ce să fac… să râd sau să plâng? Povestea, de aici