Baiatu` cu slanina

Ceea ce vedeți puțin mai jos e o fotografie care are o poveste. Știți cum se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte… Face chiar mai mult, credeți-mă.

Știți cum unii copii duc la grădiniță/școală jucării? Ponei, Stickyz, Benteni, țestoase ninja ș-altele? Sau țigări, cuțite, droguri, pistoale? Sau hamsterul ascuns într-un buzunar, papagalul pitit în rucsac… orice vă trece prin cap, you name it. Că dacă s-ar face un control la intrarea în școli și grădinițe și ai scutura fiecare kinder ai aduna un morman de obiecte ce ar scoate din foame o țară africană. Ei, copilul meu duce la grădiniță nici mai mult, nici mai puțin decât slănină. Înainte să treacă cele cinci minute până când ardelenii vor începe să aplaude vă spun că n-are rost. Da, nu are brișca la ea, știu [inside joke cu ardeleni]. Și nu, n-are prin buzunare nici brânză de burduf, nici ceapă roșie de zdrobit cu pumnul, nici pâine de casă cu coajă crocantă. Pur și simplu o dărăbuță de slănină împachetată într-o pungă de 10 bani. Și povestea…

Miruna e exact în mijlocul perioadei ăleia în care urlă din toți bojocii cum aude de grădiniță. Cei care au procreat știu exact despre ce vorbesc. Practic, primele două săptămâni de grădiniță sunt coșmarul oricărui părinte. Cel mai mare coșmar. Indiferent la ce oră trezești copilul, inevitabil, prima întrebare e mergem la grădiniță? Iar tu, pentru că ești un părinte modern și nu vrei să te dezaprobe societatea, nu îl minți – cum foarte simplu ar fi. Nu, îi spui adevărul, da, dragostea mea, mergem la grădiniță. And all the hell breaks loose. Se începe cu un răcnet care durează între 5-10 minute, indiferent dacă are sau nu periuța de dinți în gură. Decibelii se păstrează constanți. După cele 10 minute vine o mică pauză de acalmie urmată de un plâns de crocodil. Cu lacrimi mari, din ochișorii aia migdalați. Ajungi să trăiești cu impresia că îți terorizezi copiii. Reziști, că știi că te face la buzunar. Urmează urcarea în mașină. Momentul acela de panică și angoasă în care știi că trebuie să împarți cu ea, pentru 20 de minute, o cutie de metal de 2 metri pătrați din care nu ai cum să scapi. Iar copilul e cum sunt rechinii cu sângele, când îl simte, atacă!

La penultimul drum spre grădiniță Miruna s-a smiorcăit una într-una. Și a încercat toate metodele de șantaj din arsenal. Dacă mă duci la bunica nu mai plâng. Tati, mă doare capul, sunt bolnavă, nu pot să merg la grădiniță. Dar mă duci măcar la grupa mare să mă joc cu prietenii lu Cătă? Eu vleau să rămân acasă cu Țica, da, stau singură în casă. Începi să te întrebi dacă ești un părinte bun, că îți vine fizic să te întorci și să îi pui o pernă pe față. Dar reziști, te ții tare. Ajungi la grădiniță cu dinți încleștați, o dezbraci/îmbraci în 20 de secunde, un pusi rapid pe obraz și zbang cu ușa în urma ei. Ai predat coletul, următoarele 8 ore de urlete aparțin altcuiva.

Și după intro-ul ăsta la fel de lung ca urletele Mirunei, povestea cu slănina. În prima zi din minivacanța de 1 decembrie Miruna se trezește la 6:30, vine la patul meu, evident că mă trezește și pune obsedanta întrebare: tatiii, mergem la grădiniță? Nu știu ce-o fost în capul meu de om proaspăt trezit, că i-am zis nu mergem, Miru, că am uns grădinița cu slănină și or mâncat-o câinii. Bă, o râs de s-o prăpădit, și până ieri nici n-o mai întrebat ceva de grădiniță. Că ea știa că or mâncat-o câinii, când colo… surpriză. Grădinița bine sănătoasă. Ieri seară o văd că o îmbrățișa cu patos pe Țica și mă apropiu tiptil ca să aud ce îi spunea. Se ruga de Țica să vină să mânânce grădinița. Iar azi dimineață nici că am reușit să o urnesc din loc până nu i-am tăiat o bucățică de slănină și i-am împachetat-o.

4 decembrie 2014, ora 8:07. Un bărbat de 35 de ani însoțit de două fete de 5, respectiv 3 ani, a fost surprins de toți părinții care își aduceau copiii la grădi și de jandarmii care păzesc Banca Națională aflată peste drum în timp ce ungea cu o bucată de slănină burlanul grădiniței. Aș putea să pariez de pe acum că mâine tre să bag în portbagaj toți câinii din cartier…