Cam aşa arăta traficul prin Sibiu acum vreun ceas.
De vină, deşi nu prea poţi să zici că bieţii oameni au o vină, sunt agricultorii sibieni care au pus-o de un protest. Ce-ar putea să facă altceva, deşi eu sunt gata să pariez că nu vor rezolva nimic. Prefectul o să dea din cap, da, da, vă înţeleg dar astea-s vremurile, luaţi-o-n barbă şi nu mai comentaţi, şoferii o să îi înjure de numa-numa, pentru că poţi fi oricât de înţelegător faţă de problemele lor dar când stai o jumătate de oră în trafic numa de înţelegere nu mai ai chef, şi uite aşa. Nimeni n-o să rezolve absolut nimic şi ne vom întoarce acasă şi mai enervaţi decât am plecat.
Sâmbătă, la Casa Turiştilor din Păltiniş se adună o grămadă de oameni relevanţi din online-ul românesc. Probabil că şi la beute, dar înainte de toate, la lucru. Cu siguranţă până acum aţi văzut cel puţin un post sau un tweet despre Startup Days. Iar dacă nu aţi avut curiozitatea să mergeţi un pas mai departe, încerc să vă explic eu pe scurt, din ce am înţeles, ce se petrece la Startup Days. Se caută mai multe proiecte online, concepute de oameni care se pricep cât de cât la aşa ceva, care vor fi lăudate, criticate, jurizate iar cele mai bune dintre ele vor fi puse în practică într-o sesiune maraton de lucru ce va dura 3 zile, la Văliug, în apropiere de Timişoara. Două dintre cele patru sesiuni de pitching (prezentarea şi discutarea proiectelor), au avut deja loc în Timişoara şi Oradea, iar sâmbătă este rândul Sibiului. Programul îl găsiţi aici.
Dacă doriţi să participaţi la Startup Days, aveţi maşină şi aveţi câteva locuri disponibile, daţi un mesaj organizatorilor.
Ştiţi în ce se măsoară succesul? În numărul urmelor de dinţi pe propriile buci. Cu cât mai mulţi te muşcă de cur, cu atât mai important tinzi să devii. Cele trei drafturi cu articole veninoase? Pot să mai aştepte mult şi bine. Eu nu am chef să mă mânjesc.
L-am păstrat mai la urmă din motive ce sper că nu e cazul să vi le explic. Dar pe care mi le explic cu greu mie. Luând în calcul infima posibilitate că există şansa de 1 la un milion să fim ceva rude, asta ar însemna că pe undeva există şi un strop de sânge de ungur. Prin urmare, o mică parte din lumea mea miştocărească, aia în care iau în balon olteni, moldoveni, unguri şi restul de cele, se cam năruieşte. So, ultimul mare sibian de pe lista mea, domnul Lajos Brilinski. Observaţi că lipsesc Y-urile. Deci nu-i de-al meu până la urmă
A fost reprezentant al ordinului franciscan, ce la 1864 îşi va deschide un nou lăcaş în Sibiu, de această dată în cartierul iosefin. El a lucrat astfel cu călugăriţele franciscane, acestea încurajându-l şi susţinându-l în activitatea sa din Sibiu.
Foarte multe informaţii nu se cunosc, dar ştim că nu este născut în Sibiu şi nici educaţia nu şi-a definitivat-o în oraşul nostru.
Inaugurarea acestei mânăstiri se va face în 1 mai 1864 într-un cadru festiv. Cu tinpul aici se va organiza un seminar catolic înfiinţat de acesta. Astăzi vechiul seminar catolic este împărţit în două licee, Liceul „Noica” vechiu Sanitar şi Liceul „Textil”, ambele situate pe strada Dealului.
Este născut în Boemia. A studiat muzica religioasă la Leipzig. Se înscrie la concursul pentru postul de organist de la Sibiu.
Câştigă concursul şi se mută în 1922 la Sibiu. Aici îşi va desfăşura majoritatea activităţii sale artistice.
A înfiinţat corul de băieţi al actualului Colegiu Brukenthal („Brukenthal Cor”). Cu acesta va întreprinde nenumărate concerte în toată Europa până în 1949 când a fost desfiinţat de către autorităţile comuniste. Tot el este cel care a înfiinţat „Corul Bach” în 1931 dar mai ales a Orchestra Filarmonică din Sibiu, în 1943.
Paralel, între 1955 şi 1976, a predat la Facultatea Teologică Evanghelică de la Cluj.
Este consideratul unul dintre inovatorii muzicii de orgă din Europa. Metoda sa de folosire a instrumentului, îl va readuce în atenţia muzicii secolului al XX-lea. Este considerat părintele şcolii moderne de orgă din România.
În 1978 emigrează în Republica Federală Germană, unde va muri în 1981. A fost mentorul lui Dieter Acker.
A avut mai multe mandate de primar al Sibiului, conducând destinele cetăţii între 1581 şi 1585, între 1592 şi 1593, între 1597 şi 1598, totalizând şase ani de administraţie. A fost contemporan cu Albert Huet care era în acea perioadă comite al saşilor.
În 1581 el a emis un regulament ce reuşea a reglementa activitatea calfelor breslaşilor. Un an mai târziu va realiza şi un regulamnet general al breslelor.
În perioada sa au loc importante modificări şi construiri în interiorul cetăţii. Astfel fortificaţiile din faţa porţii Cisnădiei (actualmente Piaţa Unirii) sunt refăcute. În 1584 este montată prima fântână din Piaţa Mare. În perioada sa, biblioteca este reorganizată şi mutată în capela Sf. Jacob din apropierea gimnaziului evanghelic. Tot el a coordonat reconstruirea clădirii gimnaziului, acesta fiind extins.
Mămăligă dacă vrei. Dacă vrei un căţeluş, te rezolv acuş, acuş. Şi cu rima în traistă, să vă zic niţel şi cum fu campania de adopţii din weekend. Mă, nu foarte reuşită. Ori am umplut Sibiul de căţei şi nu mai există doritori pentru că toţi au trecut deja pe la campaniile Animal Life şi s-au lipit de câte un căţeluş ori piticii au ieşit din zodia lor norocoasă. Pentru că după două ture în care am dat tot câte 15 piticei, ultimele trei dăţi n-au fost cele mai reuşite din punctul micuţilor de vedere. În fine, încercarea moarte n-are. Şi ori că dăm 20 ori că dăm 2, de renunţat nu renunţăm. Nu înţeleg însă altceva: oamenii. Nu îi înţeleg pe ăia care sună la orice oră din zi şi din noapte şi dau comenzi. “Am găsit o pisică. Să veniţi ACUM să o luaţi”. ACUM??? No shit! Păi nu eşti tu aşa nesimţită, de exemplu? Se spune te rog frumos, puteţi veni acum, hai să găsim împreună o soluţie. Pe banii mei, pe timpul meu eşti cam nemernic să-mi comanzi. Că animăluţul oricum îl iau dar ar fi mai frumos să nu te porţi ca un ţăran prost. A, şi pentru ăia care vin şi “lasă” câte un căţel în ţarcul de adopţii după care dispar ca măgarii în ceaţă, decât să îl aruncaţi acolo veniţi cu el, spuneţi care e povestea că o soluţie există. Dar aşa, riscaţi să aruncaţi un căţel bolnav, care să îi îmbolnăvească şi pe ceilalţi. Şi atunci nici 50 de molifte nu vă scapă de Dumnezeii pe care vi-i trag. Da, nu şi-a murdărit rochia de mireasă
Dacă îmi place ceva la nebunie la Sibiu e viaţa de stradă. Bine, nu cea normală în care la ora 11 îţi auzi pe stradă doar ecoul, ci cea din preajma şi din timpul evenimentelor care se desfăşoară de-a lungul anului în oraş. Adevărul este că centrul Sibiului este nemaipomentit de potrivit pentru evenimente de stradă. Terasele au un farmec aparte, cocalarii dispar încetul cu încetul iar lumea se cerne. Uneori e chiar foarte mişto lumea din centrul Sibiului, în special după primele două beri. Iar evenimentele de vară ce se desfăşoară în aer liber susţin din plin aerul ăsta boem care la un moment dat părea pe cale de dispariţie. Am fost mega încântat să văd lume venită puhoi la TIFF, oameni care au stat căţăraţi pe garduri să vadă te miri ce film. Rockerii de la Artmania au fost mişto, ca în fiecare an, deşi au mai scăpat ciucurelul prin vreo curte mai întunecată. Iar Festivalul Medieval chiar m-a surprins. N-a fost o exprimare culturală excepţională dar s-a potrivit perfect Sibiului. Ceaunele puse la clocot peste foc de lemne, oameni pe picioroange, chitări câte încape, muzică din oboi, cavaleri, domniţe. Poate pare pueril dar chiar au fost miştoci. Şi oamenii pe măsură. Sibienii ies greu din casă şi atunci doar cu un motiv bine întemeiat. Trebuie doar să le dai motivul. N-am surprins chiar cele mai elocvente imagini dar aşa, cât de cât, de gust, să vă formaţi o idee. Mai multe fotografii găsiţi la tovarăşul Sopa.
Care sunteţi voi şi care n-aţi mâncat de astea de când v-o adus mumele voastre pe lume. Pff, ce ştiţi voi. Că aţi muri de foame dacă n-aş mai fi şi io pe cilea. Sau, eee, nu chiar. Că n-am mai pus o haleală de vreo luni bune de zile. Inaniţia vă păştea dacă stăteaţi să vă dau eu mură-n gură bunătăţuri culinare.
Povestea e scurtă, rapidă şi la obiect. Evident că n-am inventat io reţeta asta deşi în anumite cercuri mi se mai spune da Vinci al bunătăţurilor culinare (îmi permit, că Băgă e în concediu şi n-are cine să facă gât pe cilea). Dacă n-are usturoi şi slană e absolut evident că patentul nu-mi aparţine. Cu nume italian, reţetoana vine din Jermanica, de la singurul bucătar amator de talie profesionistă pe care îl cunosc, pe numele lui de cod culinar, Gulie. Ei, de fiecare dată când Gulie revine în Românica, şi asta se întâmplă în fiecare an, vine cu câte o reţetă nouă care să ne desfete nouă papilele. Încă e antologic anul în care a făcut chilli con carne şi pentru că am gătat două sticle de tequila am beut ţuică cu muşte pe fundul sticlei. A mai făcut paella, vitel nush de care, te miri cu ce noutăţi vine. Anul cesta a apărut cu plăşi pline de roşii şerii tu că mie mi-e ruşine, neşte chestii din cartofi, frunzi, usturoi şi un hălcău de parmezan. Frunzile frumos odorizate erau busuioc, barabulele snopite pân au devenit gnochi şi hălcăul de parmezan era julit din standul italienesc de printr-un carfur sau koifland. Din cauză că n-am avut răbdare să termine mâncarea ca să mă dau la cele trei sticle din vin roşu şi eram mai atent pe fundul paharului decât la tigaie, am rămas fără know-how-ul reţetei şi a trebuit să reconstitui reţeta prin aburi de alcool, din comentariile si interjecţiile auzite printre sorbituri. Prima dată n-a ieşit chiar, chiar, că vinul din memorie mi-a dictat să pun busuiocul impreună cu usturoiul la călit iar eu pe Bachus nu-l contrazic, să ne fie clar. Ceea ce a dus la distrugerea celei mai mici impresii de gust de busuioc. Nah, a doua oară mi-a ieşit mai de doamne-ajută. Faceţi aşe. Pic-pic-pic-pic-pic. Adică cinci pici de ulei de măsline într-o tigaie musai de teflon. Aruncaţi colea gnochii şeia din cartofi şi lăsaţi să se perpelească până când prind culoare de grecoaică ţinută în soare. Adică maroniul acela pervers. Când deja sunteţi cu gândul la te miri ce bunăciune, întrerupeţi visul, că acilea nu facem filme porno ci mâncare şi scoateţi aşa fain gnochii din tigaie. Reveniţi cu câţiva pici de ulei de măsline şi aruncaţi cu boltă nişte usturoi feliat mai bădăran. Scurt, că se maroneşte repede şi-apoi pute, strică toată mâncarea. Dupe usturoi urmează cu promptitudine roşiile şerii. Cel mai probabil n-o să găsiţi unele suficient de valabile, adică roşii şi dulci aşa că puneţi şi un vârfuleţ de zahăr. După care treceţi la zdrobit roşile în tigaie până încep să samene a sos. Puneţi în el ce vrea muşchiul vostru dar nimic în afară de sare şi piper. Când sosul e pe placul vostru, (adică după ce l-aţi ars că n-aţi ştiut cât să îl ţineţi muhahahah) rapideanu o mână sănătoasă de busuioc. Nu vă zgârciţi, că nu voi aţi stat în soare să îl culegeţi. Tăiaţi la fel de ciobăneşte, nu vă stresaţi să îl mărunţiţi. Şi cât de repede, săriţi şi cu gnocii peste. Sper că până acum măcar unul dintre voi şi-a pus întrebarea ce facem cu parmezanul? Că de nu înseamnă că mi-am răcit gura de pomană. Ăla trebe ras cu totul. Nu vă uitaţi că aţi dat 15 lei pe 200 de grame şi nici nu vă zgârciţi la din ăla de 3 lei că după aia ziceţi că vă dau reţete de căcat. Aşadar, jumătate din răsăciune puneţi rapid peste tot maglavaisul. Aaa, am fost deştept că v-am zis tigaie teflonată, nu? Noa, parmezanul ăla o să dea vaisul din maglavais. Şi o să iasă un papalaci de toată frumuseţea. Când îl scoateţi din tigaie şi îl puneţi în farfurie, nu fiţi ţărani, puneţi şi voi acolo două-trei fire de busuioc să arate fain şi mai aruncaţi nişte parmezan. Ş-apăi pe sară când va sări muierea pe voi şi-o să faceţi un copil turbat ca al meu, să v-aduceţi aminte. FĂRĂ ALCOOL N-ARE NICIUN SENS REŢETA ASTA!!!
Pregăteşte-te pentru o toamnă şic şi vino în acest week-end la târgul The big iSHOES! Alege-ţi cele mai frumoase haine de autor, cei mai cool pantofi şi cele mai funky genţi şi bijuterii la The big iSHOES.
Te aşteptăm la Atrium Classic Cafe, în Piaţa Mică din Sibiu, sâmbătă şi duminică, 28 – 29 august, între 10.00 şi 20.00. Intrarea este liberă!
Probează şi cumpără creaţiile unicat de la Da Capo, dar şi pe cele ale unor designeri străini aduse de Tuxedoconfessions, tricourile şi poşetele Motzilov, pantofii Lust of Creation şi Minelli Boutique, hainele vintage de la Vintage Boutique şi inelele Izabellei Petruţ. O apariţie specială la The big iSHOES vor fi cele trei proaspăt absolvente ale Universităţii de Artă şi Design de la Cluj. Renata Rakossy, Maria Hera şi Raluca Popa îşi vor expune pentru prima dată creaţiile în cadrul târgului de la Atrium Classic Cafe, The big iSHOES încercând astfel să încurajeze şi să promoveze designerii români aflaţi la început de drum.
După ce ţi-ai împrospătat garderoba, poţi să te relaxezi cu una dintre cărţile despre modă şi design vestimentar propuse de Tuxedoconfessions şi, bineînţeles, cu The big iSHOES – cocktail-ul creat special pentru acest eveniment de Atrium Classic Cafe. În zona de bar te aşteaptă şi Food Corner-ul unde poţi degusta preparatele bucătăriei Atrium, dar şi o mulţime de tarte delicioase cu fructe.
În Colţul de Artă, pictoriţa Adina Tudor îşi va expune tablourile şi va face o demonstraţie de pictură în creion şi acuarelă.
Târgul The big iSHOES, organizat de Tuxedoconfessions, se desfăşoară în spiritul mişcării slowretail, care încurajează oamenii să înlocuiască shopping-ul la mall cu relatia directă client-designer/creator. Slowretail este o mişcare născută din protestul faţă de uniformizare şi lipsă a valorilor. Slowretail este cultura individualităţii, a lucrurilor de calitate, unice, care inspiră.
.jpg)
