Din păcate n-am vreme acum să vă povestesc întreaga experiență prin care tocmai am trecut. Dar promit că revin cu o relatare cat mai exactă a întregului eveniment. Cert este că prunca a venit pe lume. Și mâine, dacă nu mai e coadă la primăria din Brașov, o să o cheme Ana Cătălina Brylynskei. Și pentru că s-a născut în era web 2.0, Cătă a intrat pe lume cu o premieră. Cred că până acum nu s-a transmis live pe Twitter nicio naștere, prin urmare, Cătă e vedetă încă din prima secundă. Până la povestea pe larg sper să fie suficientă cea scurtă, pe hashtagul #nasterea.
Având în vedere că se apropie data şi au început să apară şi semne biologice, familia Bilinchi, de data asta fără căţei, se îndreaptă către Braşov pentru următoarele zile, poate săptămâni. Prin urmare, să sperăm că găsesc un wifi prin apropiere, altfel ceau hambar până la venirea pruncei pe lume. Ţineţi pumnii la familion. Ura.
Aj vrea să zic că n-am nimic cu ungurii. Da nu poc. Nu prea ştiu io de ce, da ştiu că de cum aud primele acorduri din “S-a suit Horty pe cal…” îmi fug ochii după prima masă pe care să mă urc, să rup cămeşa şi să urlu din toţio bojocii “dă-te-n pizda mătii joooooooos”. Funneh de altfel povestea asta a românilor cu ungurii, dătătoare de bancuri şi de rivalităţi eterne. Că acuma noa, tre să recunosc, nu i-aş da în cap unui ungur numa pentru că-i ungur. De fapt, nu i-aş da nicicum în cap. Da ceva pe limbă tot că aş avea. Da ia vedeţi ce descoperi unguru bulan din redacţie, mă scuzaţi domnu redactor şef, da acilea-mi permit, că-s la mine în hambar. Cică urmează meciul de hochei dintre Ungaria şi Ungaria. Ba nu, pardon, dintre România şi Ungaria. A, nu, dintre Ungaria şi Ungaria, n-am greşit. Ia videţi voi lotul de hochei masculin al României. Nu vă chiorâţi după români, că vi i-am bolduit. Îz numa doi.
Rajmond Fulop (SCM Fenestela 68 Braşov), Szabolcs Papp (SC Miercurea Ciuc), Istvan Nagy (Ujpest TE), Attila Goga (SCM Fenestela 68 Braşov), Joszef Adorjan (SCM Fenestela 68 Braşov), Endre Kosa (SC Miercurea Ciuc), Csaba Nagy (SCM Fenestela 68 Braşov), Istvan Antal jr. (SC Miercurea Ciuc), Zsolt Mastaleriu (Steaua Bucureşti), Levente Zsok (SC Miercurea Ciuc), Szabolcs Szocs (SC Miercurea Ciuc), Zsombor Antal (SCM Fenestela 68 Braşov), Ede Mihaly (SC Miercurea Ciuc), Csanad Virag (SC Miercurea Ciuc), Zsolt Molnar (SC Miercurea Ciuc), Ioan Timaru (Steaua Bucureşti), Levente Peter (SCM Fenestela 68 Braşov), Ervin Moldovan (SC Miercurea Ciuc), Tivadar Petres (Miskolcs), Zsolt Balint (SCM Fenestela 68 Braşov), Mihail Georgescu (Steaua Bucureşti), Robert Peter (SCM Fenestela 68 Braşov), Otto Biro, Adrian Catrinoi (Steaua Bucureşti)
Cristina Maria are 15 ani. S-a plimbat prin spitale aproape toată viaţa ei. În urmă cu patru ani, fetiţa a fost diagnosticată cu o boală necruţătoare, cardiomiopatie dilatativ idiopatic în formă severă cu insuficienţă cardiacă. Starea ei se agravează treptat pentru că tratamentele cu medicamente nu rezolvă boala ci doar ameliorează temporar starea generală. Anul trecut, Ana Maria a ajuns la Clinica de Cardiologie Pedriatică din Târgu Mureş. Specialiştii de la acest spital au recomandat punerea cazului pe o listă de aşteptare în vederea unui transplant de inimă, care este singura soluţie. Bieţii oameni şi-au asumat riscurile unei asemenea operaţii. Îşi dau seama că fără ea îşi vor pierde fiica. Însă costurile le depăşesc de departe posibilităţile financiare. Au reuşit să găsească o clinică în Anglia unde medicii sunt dispuşi să facă acest transplant, însă operaţia costă 150 de mii de euro. Primăria şi Consiliul Local din Tălmaciu, de unde este Cristina de loc, au decis să sprijine financiar acest caz însă suma tot este insuficientă. Fetiţa este internată acum în Spitalul de Pediatrie din Sibiu pentru tratarea unei complicaţii apărute în urmă cu câteva zile. Dacă doriţi să ajutaţi această tânără, puteţi depune orice sumă de bani într-unul dintre conturile deschise pe numele Stan Cristina Matilda (mama fetei), la BRD-Groupe Societe Generale, reprezentanţa Tălmaciu, cu numerele RO07BRDE330SV44966433300 (cont current RON) sau RO15BRDE330SV27450013300 (cont curent EURO).
Arată a happy-ending, nu? Da, chiar aş vrea să vă spun că e bine, că îşi târâie piciorul din spate după el dar că atelele îl ţin suficient de bine ca să se sudeze în câteva săptămâni. Că coasta fisurată nu îl împiedică să respire şi că e tânăr, n-are nici anul, şi o să se facă bine. Ce e un genunchi zdrobit la vârsta lui, o nimica toată. În trei săptămâni e pe picioare. Dar, din păcate, povestea se termină altfel. Se termină cu căpriorul sănătos veghind la capul lui, dis de dimineaţă şi cu boticul lui fără suflare la marginea cuştii. Nu se termină deloc bine iar despre raiul căprioarelor nu se cunosc prea multe date ca să vă spun dacă o duce mai bine sau nu. Ce rămâne în urma lui? Rămâne gestul senzaţional al fetei care l-a ridicat din plină şosea, pe Valea Oltului şi l-a adus două ore cu maşina până la Sibiu fără să se gândească la cum o să scoată petele de sânge de pe carpeta maşinii. Cei doi doctori care şi-au lăsat toate treburile şi au venit de zor cu atele, antibiotice, faşe şi vată şi au încercat cât de bine au putut să o pună pe picioare. Rămân oamenii nemaipomeniţi dintr-o comună apropiată Sibiului care au primit-o cu braţele deschise, cu nutreţ, porumb, apă şi culcuş pregătit şi care ar fi grijit-o ca pe ochii din cap. Dacă ar fi trăit. Şi noi, pasageri temporari prin povestea unui căprior care n-a apucat să cunoască lumea atât de bine încât să îşi dea seama că maşina nu îi este un prieten. Aş fi vrut din tot sufletul să trăiască. Dar de data asta nu a fost scris.
Din motive de lipsă de timp, de agitaţie, de trebi şi alte daravele care parcă nu se mai termină niciodată n-am apucat să vă relatez un aspect foarte important. Evident, Eustache. Micuţa kikusan a făcut ce a făcut şi a convins şi a doua serie de stăpâni să ne-o înapoieze. Au rezistat eroic 4 zile după care nici ei n-au mai rezistat. Cât pe ce să mă apuce disperarea şi pe mine. Daaaar, biata căţeluşă nu avea nicio vină pentru jeturile permanente care ieşeau din ea. Ci o megainfecţie urinară. Din fericire, am aflat şi am tratat. Iar acum, Stache e o nemaipomenită, având în vedere că am scăpat de excesele de pipi. Nu fac lobby inutil pentru piticanie, dar mă jur cu mâna pe orice carte sfântă că e cel mai dăştept căţel pe care l-am văzut vreodată. Cu tot regretul pentru Ţica şi Tănă, kindera rulz. Din nefericire, locul ei în casa noastră e luat de vreo nouă luni de Cătă. Azi mâine apare şi, din nefericire, Cătă bate Stache. Având în vedere că marţi părăsim Sibiul cu destinaţia Braşov, mai am 6 zile în care să îi găsesc un stăpân. Dacă vreţi cel mai meseriaş căţel din lume, o splendidă şi senzaţională, pliz, sunaţi la 0745.320.343.
Din nefericire, am avut din nou nevoie de asistenta medicala. Ca deh, tocmai ce Simonoasa a intrat pe ultima suta si trage tare catre finish. Iar biata Cata nu mai prea are loc in burtica mamei. Si cum nu prea are loc, in ultimele zile n-a mai facut raidurile cu care ne-a obisnuit prin burtica, drept urmare, inapoi la doctor. Cand medicul de familie ne-a dat trimitere de urgenta la clinica Polisano m-am bucurat ca am scapat de holurile urate ale Judeteanului si de ecografele cu manivela. Dar vaaai, ce repede m-am grabit sa ma bucur. Desi nu aveam programare, aveam bilet de urgenta. La o clinica ce are contract cu statul, ergo, ceva din cascavalul varsat de noi la bugetul stat a ajuns se pe la serviciul de contabilitate din Polisano. Asta n-ar fi cea mai mare problema. Asteptam la o doctorita ce azi s-a intors din concediu. Mi-as pune banii fie pe schi in Austria fie pe ceva Bali-Maldive. Nici asta n-ar fi cel mai mare bai. Hiba enorma e batjocura la care sunt supusi pacientii. E inadmisibil sa tii pacientii sa astepte o ora batuta pe muchie dupa care sa le spui ca daca sunt din intamplare locuri dupa programari ii iei, daca nu, asta este. Pai in pizda masii, urgenta ce inseamna? Ca poti sa stai la cozi doua-trei ceasuri fara macar sa ai certitudinea ca la final te vede doctorul? De ce in clinicile private lucreaza tot romani, aceeasi romani ingalati, ciufuti si impizditi care se uita la tine de parca tu le faci un serviciu apeland la clinica lor. Da sa ma beti!
Era ora 5. După un ceas legat în care ne-am chinuit să dăm un Cossacks în rețea și am trecut routerele și switchurile prin toată gama de morți, răniți și înmormântări, am decis să părăsim redacția care nu ne mai oferea nimic. Nici măcar un amărât de Cossacks. Și de abia așteptam să îi încord iară cu ucrainienii pe tovarășii colegi. În stânga mea, jumătatea mea malefică, alde Traian Batman Deleanu, tocmai ce ronțăia ultimul strip de pui și suduia din greu la cartofii prăjiți făcuți din Orbit sub o talpă de bocanc militar și la salata care chiar n-avea niciun gust. E drept că avea o privire cam rătăcită, răsufla scurt și des de parcă tocmai ce participase la un maraton de mâncat hot-dogi. Dar nu l-am băgat în seamă. Eram prea ocupat să povestesc cu Laurențiu despre cum iese rechinul din Jaws afară din ecran dacă îl vezi cu ochelari colorați 3D. Trebuia să știu. Trebuia să îmi dau seama. Trebuia să îl opresc de la o asemenea netrebnicie. Ce-a făcut wingmanul meu? S-a apucat să scrie în ziar de mine. Acum, citind printre rânduri, îmi dau seama că mă critică. Știam io că sarea și piperul dimineților sale sunt posturile mele de pe blog. Nu de alta, dar alte motive de mișto nu prea are, că biroul meu e lipit de al lui, mâna mea e cam lungă iar pumnul cam osos. Iar umărul lui nu știu câți pumni mai duce. Și totuși, să scrie de mine? Barem dacă era beut, dacă degusta din coniacul primit de la tacsu pe care nu-l împarte niciodată. Dacă… orice. Astfel, pe lângă faptul că sunt de-a dreptul flatat de faptul că lista lui Traian începe cu mine și, aproape, se termină cu mine, mă simt de-a dreptul obligat să nu-mi mai dezamăgesc unul dintre cei mai buni prieteni. Un fel de frate. Sau no, de fiu… poate o dată și o dată o să vă și povestesc de ce. Până atunci, ppp, daily digest special pentru tine.
PeSe: Da, el e nemernicătura amintită mai sus. Într-un festival de bâză la o şedinţă în Păltiniş.
N-am crezut că o criză economică o să aducă şi aşa ceva, dar iaca, s-a petrecut. Ştiţi Ambientul? Magazin de mare mândreţe pentru sibieni, afacere românească, patron de pe malurile Cibinului. Printre altele, unul dintre cele mai scumpe magazine de profil din Sibiu în domeniul materialelor de construcție și al mobilierului. Cel puțin așa era până anul trecut. Anul acesta, roata s-a întors 180 de grade. Din scumpeturi de nu te puteai atinge de ele, Ambientul are numai mocăciuni. Dar nu așa. Incredibil de ieftine. Par example: acu un an și ceva când mobilam apartamentul am ochit o mobilă de living superbă. Nu cine știe ce complicăciune, trei corpuri, două pătrate și o comodă lungă de vreo doi metri și ceva. Ambientul o vindea cu nu mai puțin de 40 de milioane. Dat fiind faptul că bugetul nu permitea nici pe departe o asemenea achiziție, am făcut la comandă o mobilă asemănătoare. Care a costat doar 17 milioane. Seamănă ca formă, deși nu e atât de frumoasă precum originalul. Știți cât costă acum? 19. 19 amărâte de milioane pe care să mor dacă nu le-aș da pentru original. Dar mi-e lene să fac curățenie sub mobilă . Sincer, magazinul m-a surprins la modul cel mai plăcut. Îmi pare rău că-s falit momentan că mă jur că aș da iama prin mobilierul de pe-acolo.
Din păcate n-am vreme acum să vă povestesc întreaga experiență prin care tocmai am trecut. Dar promit că revin cu o relatare cat mai exactă a întregului eveniment. Cert este că prunca a venit pe lume. Și mâine, dacă nu mai e coadă la primăria din Brașov, o să o cheme Ana Cătălina Brylynskei. Și pentru că s-a născut în era web 2.0, Cătă a intrat pe lume cu o premieră. Cred că până acum nu s-a transmis live pe Twitter nicio naștere, prin urmare, Cătă e vedetă încă din prima secundă. Până la povestea pe larg sper să fie suficientă cea scurtă, pe hashtagul #nasterea.
. Sincer, magazinul m-a surprins la modul cel mai plăcut. Îmi pare rău că-s falit momentan că mă jur că aș da iama prin mobilierul de pe-acolo.
