N-are cum să fie altfel decât vedetă, după ce-a trecut prin ce-a trecut. Pisilicul cât un pumn a fost găsit într-o spălătorie auto acum 10 zile. După cum arătau rănile şi după locul în care a fost găsită, am presupus că piticul s-a adăpostit în motorul unei maşini şi a fost prins de motor când maşina a pornit. Iar de acolo a evadat când maşina a fost adusă la spălat. Cert este că am găsit-o cu stomăcelul pe afară dar veselă şi vioaie. Spre surprinderea mea, pisicuţa mânca feliuţele de crenvurşti primite de la oamenii de treabă de la spălătorie. Am dezinfectat-o, curăţat-o, cusut-o iar Cristina a găzduit-o până s-a pus pe picioare iar acum îi căutăm stăpân. Şi că veni vorba de stăpâni pentru animalele străzii, mâine, a.k.a. sâmbătă, de la ora 10, în Piaţa Mică din Sibiu venim din nou cu tribul de căţeluşi şi pisicuţe care îşi caută viitorii stăpâni. Vom fi în parcarea din faţa Casei Artelor, n-aveţi cum să ne rataţi. Be there!
Când eram mici, eu şi Radu, fratele meu, cu Adi şi cu Cristi, prietenii noştri acum prea departe, aveam un cântec pe care i-l cântam lui Nunu de fiecare dată când eram puşi pe şotii. “Nunu, nebunu, trage cu tunu, noaptea la unu, şi omoară raţele, şi mânâncă maţele” şi ceeee ne mai distram. E, iaca, 25 de ani mai târziu, faima poreclei de Nunu nebunu a ajuns la apogeu. Tocmai în Caţavencu, într-un reportaj interviu despre dacul care păzeşte Sarmisegetusa cu bota.
Jur că vreau să scriu și de bine, dar iaca, nu se nimerește. Mai sap, poate dau și de vreun subiect mai optimist. Presupun că toată lumea știe cu ce se mânâncă Ocna Sibiului. Pe scurt, pentru cei mai tineri hrăniți până acum cu WOW și Travian și care intră pe blog doar ca să vadă cel mai mare șarpe din lume mort, Ocna Sibiului e o stațiune la 18 km de Sibiu, cu lacuri cu apă sărată printre care cel mai sărat lac din România, Brâncoveanu, și cel mai adânc, Lacul fără Fund.
Ei, Ocna a fost împărțită de zeci de ani în trei părți: complexul balnear (cu vilele 1-10 care între timp au fost mai toate vândute iar unele reabilitate), ștrandul (trei lacuri cu apă sărată, amenajat cu terase din scânduri) și lacurile. Lacurile au fost întotdeauna punctul de atracție al stațiunii. Spre lacuri mergeau sibienii călare pe vagoanele de tren pentru că nu mai găseau locuri nici măcar pe scară pe când eram eu mic și bunicul era șef de gară la cuțite. No, lacurile alea, de când le știu eu, și 15 ani am mers acolo în fiecare vară câte două luni, n-au văzut strop de buldozer. Adică erau cum le-a lăsat natura, virgine. Iar virginitatea, ca în viața reală, la un moment dat se pierde. Așa că după câțiva zeci de ani în care nu s-a mișcat un deget, lacurile au intrat în reabilitare. Și lucrarea arată chiar mișto până acum, terase de pământ concentrice în jurul fiecărui lac, cărări pavate, chiar foarte, foarte mișto. Ideea e însă alta.
Teoretic, lacurile ar fi trebuit să fie închise. Se lucrează cu teren alunecos, periculos din cauza eroziunii provocate de sare, nu e o lucrare ușoară. Iar consolidarea pereților încă nu e gata. Acum nu e chiar o bombă cu ceas dar ferească ăl de sus de vreun accident, că să vezi atunci belele. Pentru că la lacuri, deși e închis, există o gaură prin gard. Iar cei care au intrat primii pe gaura aia din gard au improvizat și un podeț peste canal, ca să poată veni tot rumânul la baie. Cum rumânii năvăleau precum muștele prin gaură, imediat au apărut mici-makerii. Ăia care fac mici. Urmați de ăia care umflă colace și vând slipi, după care a venit formația. Cum drac or fi trecut ăia instrumentele prin spărtura din gard numai ei știu. Cert e că urlă muzica, frătzică, se perpelesc micișorii și rumânii se înghesuie la baie ca în zilele bune. Ce dacă ștrandul e închis? Ce dacă se poate prăvăli peretele peste tine? Dă-i să cânte!!!
P.S. Post scris cu o doză de ipocrizie din moment ce și eu am intrat prin gaură ca să-mi duc prunca la aerosoli
P.P.S. Scuzați calitatea îndoielnică a filmării. iPhone-ul e bun la multe, dar nu la toate.
Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva în Germania sau în Statele Unite, banca vinovată ar fi închis obloanele și ar fi plătit câteva zeci, poate sute de milioane de euro/dolari. Doar că în țările cu apă caldă așa ceva nu se întâmplă, în primul rând pentru că cei șapte ani de acasă acolo chiar sunt șapte ani de acasă și pentru că deviza clientul nostru, stăpânul nostru n-a fost inventată cu siguranță pe unde a lăsat căcăreze Miorița. Dacă nu vă dumiriți ce reprezintă foile din fotografie, vă spun eu, o somație de plată. Cui și pentru ce contează mai puțin. Important este că e un document oficial, cu semnături, cu date personale, cu tot felul de chestii care n-ar trebui să fie la vedere. Acu, nu-mi dau seama dacă BRD-ul este într-o criză atât de adâncă încât nu-și mai permit plicuri sau sunt pur și simplu idioți. Aș paria pe cea de-a doua variantă, că băncile din România știu ele cum să jupoaie iobagii ca să aibă bani de plicuri. Astfel, cele două foi capsate, ce conțin informații personale, date de buletin, adrese, numere de conturi, sume, se plimbă nestingherite pe drumurile patriei, prin geamantanele poștașilor, prin cutiile poștale de bloc, la vederea oricărui indiscret. A, și asta nu e tot. BRD-ul a mai inventat o metodă de recuperat banii. Îți sună vecinii să te facă de căcat, să știe tot blocul că ai întârziat la rată. Da, BRD-ul e banca aia care îți ia comision și dacă ai tupeul să respiri la ei în sediu. Plm, la ei și aerul e scump.
N-am eu mari filosofii de viaţă, citate după care mă ghidez de-alde “trăieşte clipa”. Ştiu însă una şi bună care mi s-a verificat în mod repetat, uneori mai repede, alteori mai târziu. Singura certitudine pe lumea asta e că roata este rotundă. Şi orice roată rotundă se şi întoarce. Exact cum spuneam, mai devreme sau mai târziu se întoarce. Trebuie doar să ai un pic de răbdare şi să aştepţi. Am stat seri în şir pe balcon ticluind tot feluri de planuri dubioase pentru “proprietarii” grădinii din spatele blocului meu. Da, ăia care au aruncat căţeii la gunoi acum un an de zile. Dar uite, că până să le pun eu bombă, le-au pus adevăraţii proprietari. Aşa că, în dimineaţa asta mi-am savurat cafeaua pe balcon privind cum varza şi roşiile pentru care oamenii ăia au hingherit doi câini şi au alergat o gaşcă întreagă de copii dispar sub roţile buldozerului. Ce să-i faci, acum trebuie să meargă la piaţă după de-ale gurii şi poate în drum până ac0lo li s-o agăţa şi lor de turul pantalonilor vreunul dintre căţeii pe care i-au aruncat în container.
Că-s curios, nu de alta. Ce pagini deschideţi în secunda doi după ce vi s-a deschis calculatorul? Ce citiţi la cafeaua de dimineaţă în faţa calculatorului? Ca ziare ştiu că nu mai cetiţi, că dacă aţi fi citit acum eram milionar. În loc de răsfoitul revistei cu ce vă delectaţi? Sau, şi mai bine, înainte să vă apucaţi de lucru, că sunt convins că orice zi de serviciu începe cu 30 de minute de relaxare, ce cetiţi voi?
Par exampăl, io când deschid computadorul de serviciu fac în felul următor. Prima pagină deschisă, Facebook. Apoi, aproape concomitent, CSU Fans şi Turnul Sfatului. Bine, CSU Fans e cam dezamăgitor în ultimele luni, că încă nu a început campionatul, dar numai mâine nu-i poimâine şi o să se anime spiritele şi p-acolo. Turnul ca să îmi fac trafic la editoriale şi Facebookul aşa, de destindere. După care trec la chestii ceva mai grele, GSP şi Hotnews. După care restul presei locale şi centrale. Et vous, mes cheries?
Este născut la Braşov în 1875. Studiază la Sibiu (la actualul Colegiu Gh. Lazăr). Studiile universitare şi le definitivează la Paris. Se căsătoreşte cu poeta Natalia Negru în 1904 şi are o fiică. Divorţează în 1911 dar moare în 1913 în urma unui infarct.
Primele volume le publică la vârsta de 26 de ani, continuând în anii următori a publica intens. El este unul dintre fondatorii Societăţi Scriitorilor Români în 1908. În acelaşi timp publică alături de Dimitrie Anghel sub pseudonimul A. Mirea o serie de traduceri din limba franceză dar şi lucrări proprii (lucrarea Caleidoscop în 1908).
În 1772, Philipp Collignon, va închiria hanul oraşului „La Steaua Albastră” aflat pe principala stradă a oraşului (unde astăzi este agenţia CFR), unul dintre hanurile reprezentative ale burgului medieval, han în care a fost găzduit regele Suediei în 1714, în timpul periplului său. În 31 mai 1783, a fost cazat împăratul habsburg Joseph al II-lea în timpul călătoriei sale în oraşul transilvănean. În cinstea acestui eveniment Collignon, proprietarul hanului îi va schimba numele în „Împăratul Romanilor”.
Alte informaţii despre acest om de afaceri nu se cunosc, dar rămâne important pentru Sibiu, prin fondarea celui mai vechi hotel (încă în funcţiune), unul dintre simbolurile oraşului.
Numele său se leagă etern de Sibiu, prin grandioasa frescă realizată de acesta şi care şi astăzi o putem admira în corul Bisericii Evanghelice din Piaţa Huet.
Foarte multe informaţii despre viaţa acestuia nu sunt cunoscute. Probabiul că se trăgea din localitatea Râşnov, de vreme ce a purtat acest indicativ în numele său (Rosenau este denumirea germană a acestui oraş).
Frsca este realizată în 1445, într-un moment mijlociu al construcţiei acestei catedrale. Probabil că era unul dintre artiştii ce lucrau pe santierul medieval din jurul acestui lăcaş de cult.
Face parte din pleiada de artişti medievali ce au lucrat la realizarea acestui monument.
Nu vreau să fiu pisălog, dar asta nu înseamnă că nu o să fiu stresant, măcar în orele ce urmează. Twitter, Facebook, o să umplu toate ţevile online cu răcnetul Carpaţilor. Nu care cumva să uitaţi, voi vajnici bloggeri sibieni, că azi la ora 19 plănuirăm de vreo săptămână să ne reîntâlnim, la acelaşi Oldies din Ştrand. Cu program fix de dezbateri pe marginea proiectului #prinSibiulmeu. Care va avea loc cât de curând, prin urmare e vital să ne vedem. Ca să ne revitalizăm cu un scop, nu doar cu poveşti . Be there!
N-are cum să fie altfel decât vedetă, după ce-a trecut prin ce-a trecut. Pisilicul cât un pumn a fost găsit într-o spălătorie auto acum 10 zile. După cum arătau rănile şi după locul în care a fost găsită, am presupus că piticul s-a adăpostit în motorul unei maşini şi a fost prins de motor când maşina a pornit. Iar de acolo a evadat când maşina a fost adusă la spălat. Cert este că am găsit-o cu stomăcelul pe afară dar veselă şi vioaie. Spre surprinderea mea, pisicuţa mânca feliuţele de crenvurşti primite de la oamenii de treabă de la spălătorie. Am dezinfectat-o, curăţat-o, cusut-o iar Cristina a găzduit-o până s-a pus pe picioare iar acum îi căutăm stăpân. Şi că veni vorba de stăpâni pentru animalele străzii, mâine, a.k.a. sâmbătă, de la ora 10, în Piaţa Mică din Sibiu venim din nou cu tribul de căţeluşi şi pisicuţe care îşi caută viitorii stăpâni. Vom fi în parcarea din faţa Casei Artelor, n-aveţi cum să ne rataţi. Be there!
. Be there!
.jpg)
