Post de drojdier sadea

Am văzut aseară, undeva pe un canal obscur, nici nu mai țin minte care, o reclamă la scotch. Era vreo 12 noaptea ÅŸi eu râdeam ca boul, de unul singur, atât de amuzantă mi s-a părut. Mi-a luat vreo 10 minute să o găsesc pe youtube, că la o oră atât de înaintată parcă nici memoria nu mai funcționează cum trebuie. BaÅŸca faptul că beam bere, nu whisky, deci gândurile îmi zburau mai degrabă spre hamei decât spre malț. Anyway, reclama este la scotch-ul Red Bowler. N-am beut niciodată, dar dacă îl prind pe undeva, îl degust doar de dragul reclamei. „Can i have ma fockin scotch you fockin moron” hahahahahahahabr /object width=”425″ height=”344″param name=”movie” value=”http://www.youtube.com/v/9n0gmNKH4wIhl=enfs=1″/paramparam name=”allowFullScreen” value=”true”/paramparam name=”allowscriptaccess” value=”always”/paramembed src=”http://www.youtube.com/v/9n0gmNKH4wIhl=enfs=1″ type=”application/x-shockwave-flash” allowscriptaccess=”always” allowfullscreen=”true” width=”425″ height=”344″/embed/objectbr /Acuma, vorbind o țâră mai serios, whisky-ul ăsta a ajuns un pion de bază al societății clubbingo-manelistice în care trăim. E o expresie a statutului social al fiecăruia. Nu că aÅŸ fi eu mare clubber, dar la puținele ocazii în care chiar n-am reuÅŸit să mă trag pe cur de la mersul în club am putut studia atent coaele pe care ți le dă o sticlă de whisky. ântotdeauna, masa la care se bea Jack Daniels e cea mai gălăgioasă ÅŸi mai strălucitoare. De la aur, nu de la inteligență, nu vă impacientați. Cocalarii beau Jack. Nu ÅŸtiu de ce, pentru că e un whisky prost, ÅŸi asta v-o spune orice bețiv profesionist. Se răscolesc scoțienii în mormânt când aud că Jack-ul e cel mai căutat whisky. Parcă îl văd pe William Wallace cum descalecă în față la Zebrano ÅŸi cuțitează juma de sală. După aia sunt beutorii de Chivas. Åži ăÅŸtia îl beau de fiță, doar că cele 2-3-4-5 milioane cât costă o sticlă într-un club mai justifică investiția. Tot din punctul de vedere al unui bețiv. Până la urmă, e bun ce îți place, nu ce trebuie. Eu, de exemplu, când vine vorba de drojdit whiskane (ÅŸi nu e Pope prin preajmă) beau JB. Mi se pare un whisky foarte aromat, uÅŸor digerabil ÅŸi niciodată dătător de dureri de cap. Åži dacă nu JB, atunci Grant`s. Sunt whisky-uri ieftine ÅŸi bune. ânsă numerele 1, la orice oră din zi ÅŸi din noapte, sunt whisky-urile din seria Glen, cu Glenfiddich în pole-position. Acela este un whisky curat scoțian, făcut la mama lui, din malț ținut în ploaie mocănească, vânturat prin peÅŸteri ÅŸi Jean Valjean mai ÅŸtie ce-i fac ăia pe acolo. E ieftin în duty-free-uri (deci se bea numa la ocazii) ÅŸi bate la fundul gol orice porcărie de poÅŸircă vândută sub tejghea prin club. Mâine, coniac… Preferințe, ceva?