Mulţumesc
Nu ÅŸtiu mai nimic despre comunism. Când a izbucnit revoluția, eram cu fratele meu la joacă. Å¢in minte că am luat atunci bătaie pentru că n-am ajuns acasă la timp. Părinții mei erau speriați iar eu nu înțelegeam de ce. ânsă la Deva a fost liniÅŸte. Aveam însă rude la Sibiu. MătuÅŸa mea locuia într-un bloc în spatele sediului Poliției. Åži acum sunt urme de glonț în dreptul geamului ei. De acasă n-am înțeles nimic. Mi-am dat seama ce a însemnat revoluția doar când am ajuns la Sibiu. Când am văzut case zdrobite de tancuri, oameni înspăimântați, poveÅŸti care ÅŸi acum îți fac pielea de găină. Am fost bucuros că am scăpat de CeauÅŸescu prin puterea exemplului celor din jurul meu. Altfel mi-ar fi fost indiferent. Atunci. Pentru că acum, frunzărind presa vremurilor trecute, am ajuns să simt bucuria pe care o simulam ca ÅŸi copil. Mi-e dor de vremurile comuniste pentru simplitatea lor, pentru că eram un copil ÅŸi mă bucuram de viața pe care adulții din jurul meu ÅŸtiau să o facă frumoasă deÅŸi era nespus de grea. Lor ÅŸi tuturor celor care au îndurat greii ani sub comunism le mulțumesc.
Sibiu Standard a pregătit pentru astăzi o ediție specială a ziarului. Această ediție, în acest format, este felul nostru de a le mulțumi eroilor din 1989. Datorită lor, această ediție de ziar apare o singură dată pe an ÅŸi nu în fiecare zi. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Related Posts
About The Author
Eu eram la bunici. Maica-mea si bunica-mea faceau sarmale si caltabosi si alte alea si ramasesera blocate ca ce naiba e cu radio-ul de-a trecut singur pe Europa Libera, iar eu venisem intr-un suflet sa le spun ca e program la tv, ba chiar dau astia un film cu Sergiu Nicolaescu !!!
Mai apoi am aflat ca in tara se striga „Libertate” , dar se si moare… Si pe seara stateam nedumerita si ascultam cum in sat copiii repetau colindele si „Capra”.
Si la noi a fost liniste. Dar tin sa imi aduc aminte ca in zilele alea au murit niste oameni, pentru ca au avut constiinta si idealuri cat pentru o tara si de cate ori aud nostalgici dupa comunism, rememorez povestea vreunuia din ei.
Si eu eram copil, iar parintii si bunicii mei au facut la fel tot posibilul sa am o copilarie cat mai frumoasa. Si totusi, unul din jocurile copilariei a fost cel in care mergeam cu mamele la cumparaturi – mai ales in perioada asta, in prag de sarbatori – sa fim acolo ca prezenta pentru acel kilogram de portocale in plus, si, ca sa poata lua la fel si mama lui Georgel, care venise singura, ne schimbam caciulitele sau hainele cu totul intre noi, sa ne prezentam la tanti vanzatoarea inca o data. Pentru noi era vesel si „nevinovat” jocul asta, dar… ceva era putred (si nu in Danemarca). Si tot din jocurile copiilor de pe atunci, la fel de inocenta, imi mai aduc aminte o numaratoare : „Rezistenta,/ Pace si cadenta,/ Cine nu mai poate/ Doua maini la spate.” La cativa ani dupa Revolutie, un prieten remarca disparitia acestei numaratori din jocurile copiilor… Eram oare niste micuti dizidenti?
amintiri frumoase. cred ca toţi le avem. pentru copii a fost o perioada foarte faina. ştii cum e? când nu ai nimic la dispoziţie, nici dorinţele tale nu sunt exagerate. noi nu vroiam supermeni, spaidermeni. visam la un lego şi îi invidiam pe cei care aveau rude în străinătate. eu, unul, îmi aduc aminte cu mult drag de momentele copilăriei. ăştia mai maturi sunt convins că nu.
Aveti dreptate. Lucrurile erau mai simple, ne multumeam cu mai putin si eram mai fericiti ca aveam lucruri simple. Acum suntem in goana dupa mai mult, pentru ca avem libertatea de a obtine mai mult. Am castigat ceva, am pierdut altceva. Dar sa nu confundam asta cu ideea ca in comunism ar fi fost mai bine, cum o spun multi nostalgici. Este adevarat ca atunci cand salarul nu iti acopera chiria si facturile bat la usa poti fi usor tentat sa spui „DA, acum am libertate, dar ce sa fac cu ea?”. Asta inseamna ca respectiva persoana nu a cunoscut atrocitatile comunismului: femei care cadeau sau mureau in fabrici pentru ca facusera un avort, „anchete sociale” sa se constate daca mai ai o butelie acasa si aprobare de la partid ca sa obtii una. „Macar primeai o casa si aveai un serici sigur”.. case care sunt adevarate ghetouri cu „confort sporit” sau „redus”, salarii de mantuiala pentru lucru de mantuiala.
Mie nu mi-e dor de comunism. Nu cred vreodata ca ar putea fi bun un asemenea regim. Aveam 6 ani in 1989 si nu am prins mult.. Dar tin minte cozile la lapte, la care stateam de la 5 dimineata, cozile la painea data pe cartela, tin minte alimentara goala de langa scoala si batonul cu mac pe care il gaseam odata sau de doua ori pe an. Tin minte ca portocalele erau un deliciu care era permis numai de sarbatori si bananele care am zis ca nu-s bune pentru ca erau verzi si altele nu mai vazusem. Si imi vine in minte una din poeziile copiilor, care erau obligati sa o invete: „…iti multumim, iubit partid, ca ne-ai hranit…”
PS HA, i-am pacalit! Nu am fost nici Soim al patriei, nici Pionier…. 😀
Mda, aveam mult mai putine surogate artificiale la dispozitie si JOACA era JOACA. Nu eram hipnotizati de televizor sau computer, si jucam alde Hotii si Vardistii sau Urmarire, nu CounterStrike. Ce-i drept, umblam cu genunchii juliti mai mereu, dar stiam mai putine injuraturi. Ce sa zic, inca ne mai adunam uneori la un taifas si ne-aducem aminte de jucariile copilariei. Alea pe care ni le faceam noi, pentru ca nu aveam rafturi intregi de-a gata la carfure sau bile sau alte shopuri de-astea cu de toate. Ce ne mai ocheam la prastie, sau cu cornete de hartie, ce mai bubuiam din tendoane… tii! ce vremi!
Daniela, pe la 5-6 anisori nu stiu de cate ori ai stat tu la coada la lapte de la 5… Si nu stiu cat ai lucrat tu in vreo fabrica sau altundeva pe atunci ca sa poti spune „salarii de mantuiala pe lucru de mantuiala”.
Sunt doua viziuni despre comunism pe care le urasc: una este cea care aduce elogii „epocii de aur”, nostalgica si roz, alta care da o viziune apocaliptica, de lagar, „de ghetou”… Ambele sunt la fel de gresite, de pline de clisee (pe bune, de cate ori ati auzit asocierea comunism-coada la lapte de la 5 dimineata?)si de condamnabile.
E drept,lipseau multe. Dar nu s-a murit de foame. S-a murit si s-a facut puscarie grea insa din alte motive. Unele din ele monstruos de absurde.
Libertatea pe care am castigat-o in 1989 nu a fost o libertate la consumism. Nu libertatea de a avea mai mult ne face LIBERI si nu pentru asta trebuie sa fim recunoscatori. In 1989 s-a murit pentru libertatea de a ne exprima, de a gandi dincolo de limitele unor dogme si precepte, pentru libertatea de a fi oameni.
Copilaria pe care ne-o aducem aminte cu drag unii din noi si poate cu nostalgie e tocmai pentru ca noi am trait anii aceia la varsta la care nu judeci, nu vezi lucrurile in negru si privesti lucrurile cu inocenta. Ca ceva a fost benefic in faptul ca aveam mai putin, dar eram mai castigati pe alte planuri o spun tocmai pentru ca, intr-o societate care tinde spre un consumism fara discernamant, copiii din ziua de azi cresc la fel, fara a sti sa aprecieze cu adevarat o jucarie, fara a mai interactiona social foarte mult – depinzand de calculator si TV, fara prea multa indrumare din partea parintilor, mult prea ocupati sa-si exercite dreptul la libertatea de a castiga, de a avea mai mult.
Am pierdut foarte mult. Insa n-are nimic de-a face cu comunismul. Nici comunismul, nici democratia nu ne-au format. Am pierdut din calitatile noastre umane pentru ca am permis-o.
Ce tot spuneti voi aici? Erati mai fericiti pentru ca aveati mai putin? Da’ de unde! Asa cum astia acuma vor spidermeni, la fel de mult vroiati si voi legoul ala. Sau mingea pe care nu o avea toata lumea. Sau cuburile pe care le avea ala de la 2.
Cand ai o nevoie si o satisfaci, apare alta mai mare. Nu e ceva specific copilariei. Si cand esti adult e la fel. Asta nu inseamna ca daca ai mai putin esti mai fericit. Doar ca, in loc sa iti doresti masina ultimul racnet, iti doresti sa ai ce manca.