Ne băgăm picioarele

ân aceeaÅŸi emisiune despre care am scris ÅŸi ieri, la Antena 3, Mircea Badea (bleah, tot timpul mi se strânge stomacul când spun numele ăsta) a zis singurul lucru inteligent din ultimii cinci ani. Discuția dintre cei patru curgea spre patriotism iar el a spus la un moment dat, românii nu mai luptă în armată pentru țară dar merg în Afganistan să moară pe 1000 de euro.

Ca un om care nu a făcut armata, stau ÅŸi mă întreb dacă aÅŸ putea lupta cu arma în mână pentru țara asta. Åži chiar nu ÅŸtiu ce răspuns să îmi dau. Iubesc România. E casa mea, locul în care am gângurit pentru prima dată, unde mi-am făcut primii prieteni, unde am iubit pentru prima data. Toate first time-urile mele sunt legate de locul acesta frumos. Dar să țin o armă în mână, să împuÅŸc un om, îmi repugnă total. Dacă m-aÅŸ trezi pe front aÅŸ fi carne de tun. AÅŸ fi prostălăul ăla cu un crac ud la vederea inamicului. Nu mi-ar fi frică de ce-aÅŸ putea păți ci mai degrabă de ce aÅŸ putea face. Nu aÅŸ putea să curm viața unui om, indiferent de situație. Mă face asta mai puțin patriot? Åži totuÅŸi, aÅŸ fi pus în situația ca tot ce îmi e drag mie să dispară. Foarte grea decizie.

Pe de altă parte, teoria lui Badea are un cui. E drept, soldații români mor mai degrabă pe afară. Pentru că meseria asta este profitabilă doar în zonele de conflict, asta dacă nu ai ajuns deja la pensie. De ce ai plăti bine un soldat care în afară să lustruiască instrumentul puÅŸca ÅŸi să facă plantoane pe la unitățile militare altceva nu are de făcut. Serios acum. La răzbel înțeleg, îÅŸi riscă viața, are nenumărate responsabilități, dar într-o țară în care nu s-a tras un foc de armă în conflict care e scopul unor sporuri mari care ar duce la salariile babane din Irak sau Afganistan. Fondurile militare sunt cheltuieli just in case. La altceva nu prea folosesc.