Disperare. Salvarea e la stat

ân fiecare zi, alte ÅŸapte firme închid obloanele peste sedii. Vând tot ce mai au disponibil, birouri, calculatoare, ÅŸi se îndreaptă spre Tribunal, pentru declararea falimentului. Patronii îÅŸi fac o cruce mare ÅŸi se roagă să nu rămână ÅŸi pe străzi. Rareori ajung banii din lichidare pentru achitarea tuturor datoriilor. Alături de patroni suferă angajații. Probabil în acest moment mor firmele mici. Firmele cu bugete subțiri, care trăiau din afaceri mici, de niÅŸă. Din păcate nu vor fi singurele. Åži granzii vor începe în curând să privească temător la clădirea Tribunalului întrebându-se care va fi ziua în care vor cere ÅŸi ei falimentul. ântreaga piramidă se dărâmă de la construcții. Românii din străinătate se întorc acasă pentru că nici Spania nici Italia nu mai construiesc. Acasă dau de aceeaÅŸi situație. Firmele de construcții nu mai au comenzi. Dintr-o dată, un contract de nimic oferit de stat devine soluția salvatoare cel puțin pentru jumătate de an. Cu restructurări ÅŸi un asemenea contract speri. Speri să reuÅŸeÅŸti să treci criza. Pentru că statul este singurul bun platnic. Deocamdată.