Mar 2, 11 • Din oras • brylu • No Comments »
Mă dragi copii, io asară am fost la baschet. Și cum ne-am lungit bătând mingea, am ajuns acasă ceva prea târziu ca să pun din nou prunca să facă tragerea la sorți. Io după capul meu o trezeam să o pun să scoată belete din căciulă, dar dacă aș fi făcut asta, astăzi mi-ați fi cântat prohodul. Așa că am apelat la a doua variantă pentru extragerea la sorți, random.org. După cum era de așteptat, la norocul ei, Nona a fost unul dintre primii doi câștigători. Având în vedere că e la Deva, că e rudă subsemnatului și că sigur nu vine deseară la concertul Taxi, am extras un al treilea câștigător ca să îi ia locul.
Cei doi câștigători sunt Ili, comentariul cu numărul 28 și, din a doua extragere, ce-i drept, Dan, comentariul cu numărul 22. Ambii, verificați mailul și răspundeți cât de repede puteți. Restul, stați pe aproape, că urmează un nou concurs, la concertul unei trupe pe care o iubesc din tot sufletul. Băftoc!
P.S. De această dată am introdus TOATE comentariile, inclusiv ale mele sau ale celor care nu participă la concurs pentru a nu exista discuții. Dacă din întâmplare vreunul dintre cei doi câștigători a comentat doar că îi e drag de mine și de blog, să-mi zică și atunci extragem un nou câștigător.
Later edit: Să-l felicităm din nou pe Dan. O dată pentru că a câștigat concursul și cea de-a doua oară, pentru că de ieri este tătic. Ieeeeeeei. Prin urmare, Dan cedează locul său unui alt câștigător, Hanna, comentariul cu numărul 9. Felicitări Dan, felicitări Hanna.
Tags: Concurs, muzichie, rockareli
-
Concert Mike Godoroja in Music Pub
Blues-ul revine la Music Pub cu un concert de excepție MIKE GODOROJA & BLUE SPIRIT, astăzi, 29 martie, de la ora 21, concert ce a fost deja selectat pentru marele Festival Internațional de...
-
Some Guinness fun
Postul ăsta este doar pentru băutorul de bere din voi. Dacă nu vă place lichidul cel amar si acidulat nici n-are rost să mergeți mai departe. Rămâneți la sucurile fără acid și apa plată...
-
Guilty Lemon la Gala Premiilor de Jazz
Încă, și subliniez cuvântul încă, pentru cetitorii de pe alte meleaguri probabil numele trupei Guilty Lemon nu spune foarte multe. Încă puțintică răbdare. Copchiii ăștia fuarte faini...










