Când viaÅ£a e o curvă ordinară

SuiÅŸuri ÅŸi coborâÅŸuri. M-aÅŸ mulțumi dacă viața ne-ar pregăti doar atât. Dacă uneori n-ar fi cinică ÅŸi crudă. Dacă n-ar fi o curvă. Uneori cred în destin. âmi place să cred că undeva, acolo sus, lucrurile sunt scrise pe o hârtie invizibilă, neÅŸtiută de nimeni, dar care ne guvernează existența cotidiană. Când eram mic, hârtia era îngeraÅŸul, apoi era Doamne-Doamne, apoi a devenit Dumnezeu ÅŸi la final Sfânta Treime. Cei care scriu pe hârtia asta invizibilă. Dar mă întreb, oare uneori pleacă în concediu? Unde e mâna care aÅŸterne cu penelul destinul nostru? Să îți pierzi speranța e cea mai mare tragedie în viața unui om. Atunci, de abia atunci, rămâi fără niciun fel de orizont. Nu mai ai la ce să speri. Å¢elul tău a dispărut într-o mare de fum. De asta e viața o curvă, pentru că îți dă speranțe, doar ca în secunda următoare să te batjocorească, să te umilească ÅŸi să te trântească la pământ. Stai jos, boule, eÅŸti un nimic, cum îndrăzneÅŸti să speri?

Aseară am plâns ca un copil. Am adormit cu gândul la doi tineri  care în 24 de ore au disperat, apoi au sperat, apoi au ajuns pe culmile fericirii ca finalul să îi găsească în deznădejde. ântr-un gol abisal pictat în negru de aceeaÅŸi mână crudă care le-a făurit vise cu câteva clipe înainte. Alina avea o boală a sângelui care nu permitea coagularea lui. Putea să moară dintr-o simplă tăietură, la orice mic accident. Soarta a ferit-o. A rămas însărcinată. Åži a aflat că nu poate să nască fără ajutor. Nu din partea soțului, nici din partea medicilor. Fără ajutorul oamenilor din jurul ei. Avea nevoie de un compus de trombocite care să îi sprijine sângele din corp să ducă până la capăt cezariana. Să îÅŸi aducă viu pe lume copilul ocrotit 9 luni în corpul ei. Oamenii ăÅŸtia, care de cele mai multe ori sunt de căcat, cinici ÅŸi cruzi, au fost la maximul de înălțime la care poate ajunge un om vreodată. S-au adunat cu zecile. Åži-au dat sângele pentru viața unei necunoscute. S-au strâns 16 litri de sânge, mult mai mult decât era nevoie. Disperați cu o zi înainte, cei doi tineri au văzut cum l-au prins pe Dumnezeu de un picior. Au zâmbit, au sperat ÅŸi au început să viseze, tocmai când nu mai făceau planuri. O veche vorbă spune că „cu cât mai sus urci, cu atât mai tare vei cădea”. âi doare căzătura. Mă doare inima. Le simt durerea ÅŸi nu pot să le-o alin. âmi simt furia ÅŸi încerc să o exprim. Copilul lor, pentru care au făcut atâtea sacrificii, atâtea vise, pentru care au disperat ÅŸi au jubilat n-a trăit. Probabil pe hârtia lui invizibilă cineva a uitat să scrie. Dacă există un Dumnezeu, ar face bine să se revanÅŸeze. A fost prea crud.

Bach – Air on the G string
Asculta mai multe audio Evenimente »