Cea mai tare zi

Daca nu simteam sudoarea pe frunte as fi bagat mana in foc ca visez. Pentru ca asa o zi, mai rar. Pe la ora 11, eram intr-o intalnire. Amandoua telefoanele sunau in draci. Cand unul, cand altul. Muierea. Ii inchideam unul, suna pe celalalt. Ii inchideam si acolo, revenea pe primul. Ui asa, vreo 10 telefoane. Eu, ferm convins ca vrea un corn, un iaurt sau iar ar uitat fierul de calcat in priza (care niciodata nu e in priza) Cand termin, o sun. Ea, toata fiarta, cu rasuflarea taiata, in pragul unei izbucniri in lacrimi. A fost pradata. Si nu oricum, ci in biroul din Primarie unde lucreaza. O tanti, tupeista nevoie, a intrat in biroul ramas gol pentru cinci minute si s-a servit in liniste din geanta. A luat doar portmoneul, suficient. Am reusit sa descoperim ca e vorba de o femeie, am aflat cand s-a petrecut furtul, am pornit la politie. Am rezolvat in 15 minute cu declaratia si asteptam un semn. N-o sa ghiciti niciodata de unde a venit. Am primit un telefon de la Spitalul de Psihiatrie (nu ca n-am avea ce cauta pe acolo :))) dar nu vroiau sa ne interneze. Buletinul si restul actelor Simonei le cam incomoda o buda. Care se infundase de la portofelul golit de bani dar plin cu tot felul de prostioare specifice muierilor. A, si actele erau acolo. Ude, dar acolo. Daca vreunul dintre voi are capacitati regizorale, oferim povestea gratuit pentru urmatorul blockbuster de la Hollywood. „Nebuni pradati de un nebun”