Tunsul ierbii nu-i pont. Pe cuvant

Pentru că tot se anunțau în weekend ploi fără oprire și 10-12 grade maxim, ne-am hotărât să luăm copiii, prietenii și să evadăm undeva mai spre munte, mai la răcorică. Zis și făcut, ne pornim la drum cu eterna problemă, ce facem cu cățelul și mârtanul. Ca mai tot timpul, Rareș ne sare în ajutor și se oferă să păzească domeniul cât ne vedem noi de lălăit pe coclauri. Cu vreo 4-5 zile înainte, mă apucasem să tai gazonul în grădină.

[background story]

Când ne-am mutat la casă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să dotăm grădina cu toate ustensilele posibile și imposibile. Ba, cu același Rareș am făcut un sistem de irigare automat pentru tuile ce înconjoară domeniul. Sistem de irigare automat ce presupune 3 furtune lungi cât o zi de post, legate între ele și găurite cu un cutter, astfel încât împroașcă hectolitri de apă oriunde altundeva, numai pe plante nu. Dar l-am făcut, e al nostru și ne mândrim cu el. În același timp cu irigațiile am băgat un purcoi de bani în întreținerea gazonului. Mașină de tuns iarba, trimmer, aspersoare, tot tacâmul. Îmi și imaginam cum o să ajung eu seara acasă, stresat și cătrănit, și o să mă relaxez cu un pahar de vin și o tură de tuns iarba. A și funcționat. De două ori. După care iarba a crescut tot mai mult, am tuns-o tot mai rar. Până a ajuns la stadiul de „pfoai, iar a crescut iarba. Trăznească în ea de iarbă”.

[revenim în timpurile noastre]

Au trecut mai bine de trei săptămâni de când s-a tuns iarba în curtea de pe domeniu. A păpat și îngrășământ între timp. Practic, arăta ca Marea Dothraki. Marțea trecută mi-am luat inima în dinți și mi-am suflecat mânecile. „Gataaa, o mânânc pe pită”. Am făcut primul careu, m-am apucat de al doilea, a venit vecinul, a deschis un vin roze bun ca focul, ne-am apucat să vorbim de pescuit, s-a făcut noapte, aia a fost. Și nu mi-a părut rău absolut deloc, de abia așteptam să mă țină cineva de vorbă. Cert e că a rămas așa până sâmbătă, când Rareșul, mult mai dornic de muncă decât mine s-a apucat de restul. I-a sunat și lui telefonul, s-a oprit în mijlocul curții, s-a dus la o bere… Când s-a întors, surpriză totală: toată curtea era tunsă ca la carte. Adică nu cum o tundeam noi. Unde e mai galbenă am fost noi, unde e mai verde au fost unii care se pricep. Avem câteva bănuieli dar nici măcar astăzi nu aș putea să vă spun cine sunt cei care ne-au tuns grădina.

Mai erau de îndreptat câteva colțuri și mașinuța și-a dat duhul. Mai cârâie cât de cât, învârte cuțitul dacă stă în aer dar se blochează imediat cum atinge iarba. La 120 de lei cât am dat pe ea nici nu puteam avea prea mari așteptări. Ar fi prins a doua ei vară ceea ce e un pic cam mult. Ceea ce va prinde va fi însă centrul de reciclare Rorec. Dap, se va duce și ea în raiul reciclării, alături de vechiul iPhone și de alți prieteni pe care apucase să și-i facă prin casă și prin curte. Și urmează să vină pe la noi sora ei mai mare, care sper să fie mult mai descurcăreață.