Pentru Andreea

Am auzit prima dată de Andreea Roșca la televizor (clickăiți linkul, e o poveste care merită citită). Cred că la ProTV, într-o știre se vorbea despre un copil minune al tenisului, care, ca majoritatea celorlalți copii minune din România, nu își poate dezvolta performanțele incredibile la care a ajuns la 12 ani din lipsa banilor. Pe gala lui Bute s-au aruncat 5 milioane de euro dar pentru Andreea nu s-au găsit banii necesari ca să facă pasul următor. Èšineți minte, campioană europeană cu echipa României de tenis la 12 ani. LA 12 ANI!!! Cazul ei mi-a demonstrat, încă o dată, cât de pe dos poate fi țara asta.

Scopul meu principal este să îmi trăiesc visul. Iar visul meu este să fiu numărul 1 în tenis. Åžtiu că e greu, ÅŸtiu că am mai mari ÅŸanse să câstig la Loto dar e visul meu. Åži indiferent cât de greu va fi în continuare, voi încerca să îmi realizez acest vis. Åži sper ca rezultatele ÅŸi eforturile mele pe drumul către acest vis să insufle încredere celor care mă cunosc astfel încât aceÅŸtia să devină suporterii mei. Singură mi-e imposibil, dar împreună putem reuÅŸi – Andreea Roșca

11even, conferința la care cu multe emoții vor participa vineri, 11 noiembrie, este strâns legată de povestea Andreei Roșca. O parte din încasările din biletele la acest eveniment (11 lei din fiecare bilet premium) va merge către Andreea. Nu e un pas de uriaș, dar e un pas de pitic. Un pitic cam ca ea, care într-o zi se va face mare și va da peste nas tuturor celor care i-au întors la un moment dat spatele. Pentru ea mi-aș dori să poată pleca din țară. Să poată să își urmeze visul alături de niște oameni care cred în ea, nu ca indivizi, ci ca societate. Pentru mine, mi-aș dori ca ea să rămână aici, să înfrunte toate greutățile, deși sunt mai multe și mai dificile decât oriunde altundeva, ca peste câțiva ani să le poată plezni o rachetă peste boturile îmbuibate. Racheta care a făcut din ea numărul 1 mondial.