Inapoi in clasa I
|Când știi să practici un sport și ești chiar bunicel la el, totul ți se pare foarte simplu. Cu cât mai mulți ani în urmă l-ai învățat, cu atât ai uitat cât de greu a fost atunci. Èši se pare floare la ureche. Â Eu am învățat să schiez singur singurel. Abandonat din prima tură pe vechea pârtie din Păltiniș, m-am învățat de nevoie. Altfel mâncam și acum parizer în vârful pârtiei. Mi-a luat cam două ore. Dar în aceeași zi am coborât pârtia de alte patru ori. După care o săptămână am stat în pat, plin de julituri și vânâtăi. Am învățat ciobănește, prin metoda dură, iar acum încerc să fur, de la unul, de la altul, câteva din secrete sperând că pot să corectez ce am învățat greșit.
Și, culmea, să vedeți primele lucruri pe care le-am învățat în #schiem, tabăra de schi pentru bloggeri de la Arena Platoș. Cum se duc schiurile în spate. Anne și acum e convinsă că am trollat-o când i-am spus să le țină invers, când colo, chiar n-aveam habar. Cum se țin bețele. Bețe? Pff, dacă îmi aduc aminte le iau, dacă nu mă descurc și fără. Și când le iau seamănă mai degrabă a aripi. Când le luam, adică. Acum știu cum trebuie ținute ca să nu înjunghiu vreun alt schior venit din spate (nu că m-ar ajunge cineva din urmă). Sunt detalii neimportante, la prima vedere. Dar fără ele nu poți forma un întreg.
Apoi, o dată ajunși pe pârtie, începi să îți aduci aminte cum ai învățat. Prima dată când te-ai speriat auzind un vitezoman venind din spate. Prima dată când ai scăpat schiurile din plug și te-ai înfipt blană în pârtie. Prima căzătură pe fund. Prima căzătură în bot. Următoarele sute de căzături în laterale. Primul copil luat în brațe și culcat ca spicul de grâu. Prima dată când ți-ai jurat că nu te mai sui pe schiuri (în strânsă legătură cu propoziția anterioară). Ca în mai toate sporturile, și schiul e plin de prime dăți. Iar vesela trupă #schiem a trecut deja prin multe dintre ele. Și au curaj pentru cele ce vor veni. Cred 😀
#schiem este prima tabară de schi pentru bloggeri organizată de Arena Platos cu susținerea Sony, Vodafone, Michelin, Staropramen, Ford, Perla Paltinisului şi Buonavista. ân plus, avem ÅŸi walkie-talkies de la Falcon, să ne povestim pe pârtie, între două căzături.