Trăind într-o altă lume

România anului 2009. Cea în care la fiecare cinci minute auzi pe cineva plângându-se. De orice. Salarii, pensii, loc de muncă, criză financiară, sistem sanitar, protecție socială, politicieni, administratori. Câte-n lună ÅŸi-n stele. Avem impresia că totul ne merge rău, că ÅŸansele noastre la un viitor cum ni-l dorim sunt tot mai puține, orizonturile tot mai restrânse. Că n-avem viața pe care ne-o dorim.
Am urmărit aseară, timp de 70 de minute, un documentar. ân viața mea nu cred că am respirat atât de rar. Åžocant. Am încercat să-mi aduc aminte când am trăit ultima dată senzația. Când am văzut Hotel Rwanda. Acțiunea documentarului era mutată câteva sute de kilometri mai încolo, în inima Congo-ului.
Filmul este făcut de o americancă, victimă a unui viol în grup petrecut în urmă cu ceva ani buni. Subiectul filmului, violul ca armă în războiul civil din Congo. Nu vă pot descrie filmul, pot maxim să vă invit să îl vedeți. Cifrele lui sunt următoarele. Cel mai violent război, de la cel de-al doilea război mondial încoace, peste 4 milioane de morți. Câteva sute de mii de femei violate în cel mai barbar mod posibil. Nicio speranță de viitor. Filmul se numeÅŸte Istoria secretă: Viol în Congo. Nu vi-l recomand, decât ca o comparație între neajunsurile vieții noastre ÅŸi adevăratele neajunsuri ale vieții unui om.