Cu ultima suflare

Ieri am omorât un câine. Pe care, de fapt, l-ați omorât voi. Oameni fără suflet, lipsiți de conÅŸtiință ÅŸi remuÅŸcări. Da, tu, cel care ai trecut cu maÅŸina peste el ÅŸi nici nu te-ai uitat în retrovizoare să vezi ce s-a întâmplat. Tu, cel care te-ai oprit în prima benzinărie ÅŸi ai ÅŸters sângele cu o cârpă de pe bara din față a maÅŸinii. După care ai plecat mai departe mulțumit de caii tăi putere care tot timpul te trec peste 50 de kilometri la oră. Da, ÅŸi tu l-ai omorât. Tu, cel care ai trecut de două ori pe lângă corpul lui plin de sânge ÅŸi ai întors capul. Te-ai oripilat, nu? Când ai văzut că nu îÅŸi poate miÅŸca ÅŸoldul ÅŸi că maÅŸina i-a frânt coloana în două. L-ați lăsat pe marginea drumului gâfâind de durere ÅŸi ați trecut pe lângă el dând din cap ÅŸi simulând pentru cinci secunde compasiunea. Tu l-ai împuns cu o undiță, să vezi dacă miÅŸcă. Ai plecat dezgustat când l-ai văzut chircindu-se de durere. M-ati vazut cand il tineam capul in palme si ati intors privirea. M-ati vazut plangand cand ochii i-au clipit pentru ultima data la ultimul strop curs din seringa ce i-a curmat suferinta. V-am văzut pe toți. Vă țin minte ÅŸi vă promit că soarta nu vă uită. Nu vă doresc răul ÅŸi nici nu vă spun că aveți suflet de câine. V-aÅŸ face un compliment. Nu meritați să fiți câini. Rămâneți ceea ce sunteți, niÅŸte bestii. In timp ce asteptam seringa salvatoare, Oti mi-a povestit despre o carte. Despre un catel care alerga un fluture pana a cazut de pe marginea lumii si a ajuns pe luna. Iar intre pamant si luna a vazut planeta cateilor, unde in copaci cresc oase si toti cateii pot latra cat vor. Si nimeni nu-i cearta. Cand ma uit la oamenii din jurul meu as vrea ca planeta asta sa existe. Pentru o planeta ca asta as emigra.

9 Comments