Scriind de Miron Cozma mi-au zburat gândurile și spre antiteză. Și mi-am adus aminte de drama, că îi putem spune dramă, prin care a trecut Cehoslovacia, îi putem
Acum 20 și ceva de ani, o România întreagă tremura numai când auzea numele de Miron Cozma. Zeu în Valea Jiului, vocea ortacilor, sufletul clasei muncitoare. ân fapt,
La început a fost filmul. Marketingul Hollywood-ului, Cinemagia și torentele. Un trailer care spunea multe dar până la urmă foarte puține. A Dolphin`s Tale este o poveste extraordinară,
Plecând de la articolul de ieri, azi am o dilemă. Câți de mulți bani ești dispus să investești în siguranța ta și a familiei tale? Sigur, prima reacție
Mă, lămuriți-mă ÅŸi pe mine. Mai există instituția cuvântului de onoare pe plaiurile noastre mioritice? Adică îs io cel mai mare fraier că încă am impresia că există?