Cat ar trebui sa castige un manager?

Când era în floare scandalul Oltchim, atenții cetățeni ai României au luat atitudine împotriva salariului câștigat de directorul Oltchim până de curând, Constantin Roibu. Salariu de 500 de mii de euro în 5 ani. Adică 100 de mii de euro pe an, adică 8333,333 euro pe lună. Convertiți în lei la o valoare medie de 4.2 lei un euro, 35000 de lei noi sau 350 de milioane pentru ăștia ca mine ce încă nu socotesc în roni. Lumea era oripilată. Cum se poate să câștigi 350 de milioane pe lună?

Nu dau cazul Roibu ca un exemplu pozitiv. Sunt ferm convins că omul n-a stat în cei 500 de mii de euro. Ä‚ia sunt un mizilic. Dar, până de curând, Oltchimul zbârnâia. Avea o cifră de afaceri de câteva sute de milioane de euro. Asta până să-i vândă inteligentul stat român principalul furnizor de materie primă. De ce pare anormal un venit de 8300 de euro pe lună în condițiile astea? Din nou, nu ma refer la Roibu ci la managerul unui asemenea combinat.

Sau, să discutăm ipotetic, dacă vă e mai la îndemână. Care ar trebui să fie salariul managerului unei mari companii ca să nu vi se pară mult? 1000, 2000, 3000 de euro pe lună? Da, e drept, mai bine de jumătate din români sunt săraci sau puțin peste limita sărăciei. Media veniturilor pentru această pătură poate ajunge undeva la 1000 de lei pe lună. Managerul Oltchim câștigă într-o lună cât ei în aproape trei ani, corect. Dar firma pe care o conduce produce producea lunar cât ei toți la un loc în 10 ani. Spre comparație, luați cazul salariului de 50.000 de euro pe lună. Firmă în insolvență, cu peste 1 miliard de euro datorie, iar managerul ia 3 milioane bonus de performanță. Performanță că ce? Că a grăbit insolvența?

Gândiri dezechilibrate, de genul acesta, ne împiedică evoluția, dacă mai există vreo șansă. Atâta timp cât compania este performantă, fie ea și de stat, salariul managerului ar trebui să fie procentual. Chiar dacă ajunge la 1 milion de euro pe an.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *