Best PR. Ever.

Am văzut astăzi ceva ce nu credeam că o să văd vreodată. Nici în cele mai urâte vise piaristice sau în cele mai frumoase vise hazlii. Pentru că, în prima fază, am rămas interzis. ân a doua fază am râs de m-am prăpădit. ân a treia fază am încercat să iau în serios întreaga poveste și să mă gândesc oare cum se poate așa ceva. âncă n-am ajuns la niciun rezultat.

Adică. ân propria-mi traducere liberă. Tu, PR, comunicator al companiei X, îmi ceri mie, ca ziarist, ajutorul. Că, nefiind vreun contract comercial la mijloc în care tu te obligi să îmi furnizezi informație și eu mă oblig să o public contra unei sume de bani, e un ajutor pe care publicația îl oferă companiei. Compania are un feedback de pe seama publicației, feedback ce se poate transforma în beneficii financiare. No, tu îmi trimiți un comunicat dar îmi interzici să îl public? Strict? Ä‚ăăă, em ai misandărstending somsing? Ca să nu mai zic cât de tare m-am putut hăhăi când am citit ora la care expiră interdicția. 00:01 GMT. Adică, eu stau online cu clickul pe publish și cu ochii pe ceas până expiră stricta interdicție? Nope. Nu prea cred.

10 Comments

Dă-i un răspuns lui Sorin Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *