Rabdare si tutun

E greu. E incredibil de greu să antrenezi echipa de baschet CSU Sibiu. Poate dintre toate echipele din țară, Sibiul e cel mai greu de antrenat. ân primul rând, din cauza tradiției. Fiecare intrare pe parchetul Sălii Transilvania te obligă. Tricoul cu numărul 9 atârnat deasupra sectorului galeriei întărește această obligație. ân al doilea rând, din cauza lipsei banilor. ân ciuda tradiției, în ciuda a ceea ce înseamnă echipa aceasta pentru oraș încă nu s-a găsit un set de sponsori solid, care să poată pune la dispoziție un buget pentru a juca alături de cei mari și la acest capitol. ân fiecare an, bugetul e adunat leuț cu leuț, fiecare activitate e socotită până la ultimul bănuț. Un transfer în plus, o cheltuială în plus și totul se destabilizează. ân al treilea rând, din cauza suporterilor. Când a venit la Sibiu, prima laudă pe care a adus-o Dragan Petricevic a fost la adresa suporterilor, cei care îți „câștigă” patru-cinci meciuri pe sezon. Drept. Suportul fanilor a fost întotdeauna un important sprijin al performanței. Dar și reversul medaliei e pe atât de puternic și furtunos. Pentru că această incredibilă susținere la bine este și o terifică presiune la rău. ân momentele în care echipa nu merge, când victoriile nu se înșiră, dinspre tribune spre teren vine o presiune pentru care trebuie să fii incredibil de solid, psihic, pentru a putea performa. ân timpul meciului, imediat după și în special înaintea următorului meci. Iar ultimii ani au făcut tribunele mult mai exigente și mult mai puțin romantice. Susținerea tribunelor nu mai e necondiționată de multă vreme încoace. E și de înțeles având în vedere eșecurile și dezamăgirile din ultimele sezoane. E greu să ștergi totul cu buretele și să o iei de la început ca și cum anul trecut nu s-ar fi întâmplat nimic. Deși acum e o cu totul altă poveste. Echipa pare una de pripas, așa-i. Așa părea și Timișoara Cupei României. Răbdare și tutun spune o vorbă. Tutun mai este. Răbdare… om vedea. Articol apărut în Turnul Sfatului. 

âncă două din sport. Prima, de-a dreptul dezamăgitor, Sibiul dispare, pentru a treia oară, din fotbalul național. Voința Sibiu se retrage din campionat după un start lamentabil în divizia secundă și sub niște acuzații extrem de grave de meciuri blătuite în cantonamentele din Antalya. Și ce atmosferă a fost la meciul de promovare… Adio fotbal sibian.

A doua, mai mult decât încurajatoare. După câțiva ani buni de zbateri, BC Whitesnakes începe să culeagă roadele. Baschetul juvenil sibian scoate capul la suprafață din ce în ce mai des. Peste câțiva ani pot să pariez cu oricine că din pepiniera asta vor ieși jucători de prima ligă. Felicitări Cobra și Alex. Jos pălăria.