Răzbunarea MoÅ£oacei

Ce tăt faci băăă poze la rețetele tale? Te tot lauzi cu ce găteÅŸti. Numa blog, blog, blog, toată ziua. Tu nu munceÅŸti, de aia ai timp să scrii pe blog. Åži nu-mi mai poza mie bucătăria.

Cam aÅŸa începe o sesiune de gătit în familie. Cum e frumos să respecți diviziunea muncii, chiar ÅŸi în familie, am făcut un târg cu doamna mea nevastă. Ea face felul 1 ÅŸi uneori dezert, io mă ocup tot timpul de felul 2. Ciorbele iz not my thing. Mi-a ieÅŸit acu vreo doi ani o zamă de burtă, în rest lemn Tănase, fără nicio legătură cu cățelul. Cu riscul ca mama ÅŸi soacră-mea să cetească ce scriu acum, Moțoaca face cele mai bune zame din lume. Fără ÅŸto. Că oricum nu mă scot cu ce urmează.

ântr-o sară, o apucă pe Moțoaca avântu revoluționar. Io ÅŸomam de la cratiță, foamea ghiogârț-ghiogârț, pune ea mâna pe oli. Bueeey, ia să-mi faci mie poze când gătesc, să mă pui ÅŸi pe mine pe blog, să vadă cetitorii că nu numa tu te pricepi. Bine, asta o fost fraza inaugurală, că în momentul în care m-o văzut cu aparatul în mână: „Bryyyyluuuu, te rog nu-mi fă poză. Nu e curat aragazul”. Åži s-o apucat de gătit. Tortelinni expirați cu carne ÅŸi brânză, cu sos alb. Ce vă râdeți bă, erau expirați. Da numa de două zile. Åži or fo tare buni. Am văzut io cățeii din fața blocului cum se lingeau pe bot după ce i-or mâncat. Unu parcă o ÅŸi zis Mulțam, da nu l-am auzit prea bine că râdeam pe înfundate în sinea mea. Acu mă duc să caut neÅŸte untură, să ung bine sfoara să alunece. Poate aÅŸa scap de ÅŸtreang. Adio…