În mai puţin de o lună, la Bâlea Lac va avea loc cel mai important eveniment de freeride din ţară, Inferno.
Concursul organizat în fiecare an de Xventure România este cel mai spectaculos eveniment de acest gen din România şi reuneşte în fiecare an în jur de 50 de schiori şi snowboarderi amatori de adrenalină şi zăpadă perfectă pentru o coborâre de vis. Inferno este o alternativă pentru toţi schiorii şi snowboarderii dezamăgiţi de lipsa zăpezii din acest an şi de condiţiile precare ale infrastructurii sporturilor de iarnă din România. Din acest motiv, concursul este organizat în fiecare an pe crestele Făgăraşului, care niciodată nu au dus lipsă de zăpadă perfectă pentru schiat.
Regulile concursului sunt extrem de simple. Toţi riderii înscrişi la start urcă la linia de plecare şi coboară în cea mai mare viteză. Câştigătorul este cel care trece primul linia de finish. Fără constrângeri, fără limite, un concurs simplu dar extraordinar de spectaculos.
Înscrierile pentru Inferno 2010 se fac prin email, la adresa info@xventure.net.
Taxa de înscriere este de 50 de lei. În această sumă sunt incluse transportul cu telecabina de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac precum şi consumaţia la tradiţionalul grătar ce precede cursa.
Good thing happen to those who wait. Mi-aş schimba motto-ul, dar ăla cu Frodo e prea mişto şi poate e doar euforia momentului.
Am plecat ieri dimineaţă din Sibiu ciufut şi împizdit. Cum drac să cauţi pe tot Transfăgărăşanul nişte maşini, fie ele şi de la Top Gear? Unde să te aşezi ca să le poţi poza ca lumea? Cum să faci să driblezi filtrele de poliţie ca să ai o oarecare mobilitate în cursa după nişte fotografii bune? Puteam să pun pariu ieri dimineaţă că nu va ieşi nimic. Şi totuşi. Am avut o zi superbă. Am ajuns sus la Bâlea Lac mai devreme, înainte să se închidă Transfăgărăşanul. M-am proptit pe o coastă, spre direcţia Sibiu şi am aşteptat, cu toată gaşca lângă, Nosfer, Sergiu, Fălă şi Cosmo. Cum drac să merem fără niciun câine. După vreun ceas de plictiseală, ne-am aşezat pe terasă la Paltinul, unde am dat peste un vechi preten de-al meu. Şi m-am înnegurat numai când mi-am adus aminte. Boris e încă la Bâlea Lac, are un prieten nou, un lup imens, iar din investigarea cazului nu s-a ales nimic. E trecută în carneţel cu roşu, stăm şi aşteptăm.
Aflăm la un moment dat că vin dinspre Vidraru. Ne suim în maşină, o tăiem prin tunel cu tot riscul, să rămânem blocaţi în judeţul Argeş. După încă un ceas de aşteptare apar în şir indian. Noi, cu un pas înaintea lor tot timpul. Dacă treceau de noi, poliţia nu ne-ar mai fi lăsat să trecem.
Am gonit de mi-am tocit fiecare cauciuc pe curbele de pe Transfăgărăşan. Îi auzeam în spatele meu. După şapte kilometri de goană am oprit într-o parcare şi ne-am pus la aşteptat cu gândul la maxim cinci poze ale bolizilor care urmau să treacă în trombă pe lângă noi. Bulan, baftă de căcat ce-am avut. Au oprit exact în dreptul nostru, au întors maşinile în aceeaşi parcare, timp suficient să prindem toate pozele pe care le doream. Şi aveam şi drumul deschis spre Sibiu. Zi superbă, poze excelente, noroc de noroc.
Vorbe puţine imagini multe. Top Gear filmează în România un episod al cunoscutei emisiuni. După ce au filmat în Bucureşti, au luat la pas Transfăgărăşanul. Un Aston Martin, un Lamborghini şi un Ferarri şi, evident, cei trei amfitrioni. Au pornit în această dimineaţă de la Vidraru iar acum ridică praful prin preajma cabanelor de la Bâlea Lac. Povestea mai pe larg, în curând. Pozele contează.
P.S. Ia giniţi poza unu. Nu vi se pare că şoferul Lamborghiniului trage cu ochiul la Bora aia albastră? M-a întrebat dacă facem schimb, da io i-am zis, auzi băi James, fock off!
Dacă s-ar fi salvat mai repede pozicile, le-aş fi pus deja. Da încă salvează, Picasa le-a pus prin ceva foldere absconse prin calculator, deci mai tre să aşteptaţi o ţâră până vin pozicile pe ţeavă. Până atunci, din nefericire, am revenit în civilizaţie. Şi e groaznică senzaţia. După ce o săptămână m-am trezit când a vrut muşchiu meu, între 8 jumate şi 10 de musai, că doar nu era să pierd frumuseţi de zile cu soare, cu linişte şi cu multe animale prin preajmă.
Rezum totul în câteva fraze, după aia vă povestesc mai pe larg. Stăteam într-o noapte târzie sau dimineaţă devreme cu Clau şi cu Bogdan pe scări, la Valea Rea, şi povesteam de orizonturile tot mai negre. De pornit în haiducie prin străinătăţuri, în speranţa că va fi mai bine.
Da, poate ar fi mai bine. Dar pentru mine ar rămâne mult prea multe în urmă. Ceva-uri la care n-aş putea renunţa niciodată. La susurul izvorului pe care îl aud pe fereastră noaptea înainte de culcare şi dimineaţa când mă trezesc, la ţigănuşii care sar din foc de fiecare dată când îl zgândăr, la căţeii care vin hoardă după mine la fiecare hălăduire pe coclauri, la berile băute cu prietenii, la minunile tărâmului pe care m-am născut şi în care vreau să mă îngrop. D-aia n-aş mişca nici un metru din locurile astea.
Am văzut şi în Sibiu afişul campaniei de promovare a României turistice. Tot sunt de părere că această campanie, bună, rea, e un pas înainte. Că a fost gândit doar ca un simplu pas şi nimeni n-a judecat mai departe, asta e adevărata problemă. Dar no, ăştia suntem noi. Întotdeauna ne-am mulţumit cu puţin. N-am ezitat niciodată să ne lăudăm cu nişte realizări minimalistice şi să ne batem pe burtă mulţumiţi. Da, am făcut un spot şi am cheltuit neşte milioane bune pe afişe. Şi cu asta intrăm în concediu, că ne-am ostenit destul.
Oare spre ce fug mama şi copilul? Spre plaja pe care tocmai a vizitat-o Arhi? Sper să le placă în momentul în care primul tuciuriu o să le ia la plua că au trecut pe nisipul pe care el plăteşte taxe (sanchi) la stat şi care, prin urmare e pământul lui. Buey, treziţi-vă dracului o dată, băgaţi şi voi nasul într-o cameră de hotel să vedeţi cum pute a igrasie şi daţi flegma la o parte de pe porţia de hamsii. Şi când aţi rezolvat problemele astea, atunci aruncaţi banii pe afişe. V-aţi apucat şi voi cu sfârşitul.
De 15 ani încoace, sezonul de ski se încheie de fiecare dată la Bâlea Lac. Şi nu oricând, ci în perioada în care românii se pregătesc deja pentru concediul de vară. Căldura de la şes încă nu se simte la Bâlea Lac. La peste 2000 de metri altitudine încă e frig iar zăpada nu s-a topit. Şi ca în fiecare an, la mijloc de iunie se organizează Serbările Zăpezii.
Asociaţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Sibiu şi Fundaţia Bâlea-Transilvania pregătesc o serie de concursuri inedite pentru o lună iunie ce se anunţă foarte călduroasă. În jurul lacului de la Bâlea se va organiza o ştafetă, alergare prin zăpadă, după care toţi sibienii şi turiştii prezenţi la Bâlea se vor întrece într-un concurs de tras cu frânghia. Ca în fiecare an, pe platoul din faţa cabanei se va juca fotbal. Sau volei, pentru doamne. Ultimele probe sunt tirul sportiv şi un concurs circuit de ATV-uri pe zăpadă. Organizatorii acestui inedit eveniment au pregătit şi fel de fel de demonstraţii. De exemplu, membrii ai clubului Air Adrenaline vor face zboruri demonstrative cu parapanta, pornind de pe creasta Făgăraşului şi aterizând la punct fix, iar Teodor Tulpan va prezenta împătimiţilor muntelui o expoziţie de diapozitive realizată în ascensiunile sale în munţii Himalaya.
Petrecerea se va întinde în noapte, cu grătar şi karaoke la cabana de la Bâlea Cascadă, concursuri de dans şi faimosul foc de tabără al Serbărilor Zăpezii de la Bâlea.
Bietul căţeluş. Stă acolo de câteva zile, pe locul unde era odată casa în care locuia alături de stăpânul său. Omul a murit sub dărâmături, după cutremurul din Italia. Căţeluşul a reuşit, cumva, să scape. Dar e tot acolo, de câteva zile. Îşi aşteaptă stăpânul. Mi se rupe sufletul, bietul de el. Devotament, dragoste. Din partea unui biet căţeluş.
Exemple de genul acesta apar tot timpul. Căţelul care a tras pe o autostradă de trei sau patru benzi un alt câine lovit de o maşină. Animal Planet are aproape în fiecare zi fapte de genul acesta povestite, susţinute de imagini sau fotografii. Mi-am adus aminte şi de Fetiţa şi Boris. De drama lor de la Bâlea Lac. Cum Boris a stat trei zile în ger şi viscol păzind cadavrul iubitei lui. La Bâlea nu s-a rezolvat nimic. Poliţia a făcut uitată povestea. Dar nu uitaţi, roata se întoarce. Orice roată, ţineţi minte. Şi eu o să fiu acolo când se va întoarce.
E aia din p***. Nu în sensul fizic al cuvântului, ci în cel metafizic. Să şăzi, să nu faci nimic, sunetul inconfundabil al primei beri deschise, pocnetul dopului care părăseşte gâtul sticlei de vin, cocoloaşele de aer care părăsesc sticla de cola pentru lămâia cea acră şi romul cel dulce. Ce viaţăăăăăăă. Pulpiţa de puiuţ perpelită cum numa Pope ştie pe grătar, cârnăciorii care sfârâie de fiecare dată când îi întorci, ceafa lată cât palma de agricultor, cartofiorii stropiţi cu ulei de măsline şi usturoi, înveliţi în celofanul din care ies doar când sunt moi şi apetisanţi, sălătuţa cu ridichi şi roşii, o dărabă sănătoasă de telemea de oaie. O berică înainte, un vinuţ în timpul mesei şi Cuba Libre cât încape până dis de dimineaţă. Să plângi de dor, nu alta. Şi n-or trecut nici 24 de ore de când am abandonat ultimele grătare în fălcile celor doi ciobăneşti ce păzeau căbănuţa de vis. Să ne trăiască, Floricică şi Simonoasa. V-am promis nişte poze. Prima, cât se poate de elocventă pentru titlul postului.
A doua, cu sărbătoriţii. Că doar am avut nevoie de un motiv pentru paranghelie. Nu ne îmbetăm ca drojdierii, aşa, de la 9 dimineaţa, fără să avem vrun motiv serios.
Şi ultima, tortura pregătită pe ascons împreună cu Corinoasa. Zurpriza noastră pentru dragii noştri soţiori.
Dacă tocmai vă lustruiţi schiurile să porniţi spre Bâlea Lac, chill. Inferno s-a amânat. Risc de avalanşă sporit în Făgăraş, mai ales în zona Bâlea. Şi n-am vrea o nouă tragedie ca cea din 77. Când va fi reprogramat? De data asta chiar se potriveşte fraza asta: Dumnezeu ştie. Când zăpada se va mai aşeza, când stratul va scădea un pic, atunci şi de abia atunci. Nu de alta, da să aibe şi ProTeveul un weekend liber. Poate vrea şi Cătălin Radu Tănase să stea liniştit în casă cu muierea lui, să plimbe copchilu prin parc în loc să se cocoaţe în vârf de munte să transmită de la avalanşă. Vivi, data viitoare. Te anunţ din timp.
Daca tot suntem la capitolul Bâlea Lac, ia fiţi atenţi acilea. Schiori, snowboarderi, săniuşi, ce-ţi fi, cu capacul de la budă, cu sacul de gunoi, cu ce-aveţi la îndemână… ne băgăm la Inferno? După ce-or terminat cu demenţa de la snowmobile, Redbull maniacii au o nouă cursă teribilă. Mai mult periculoasă decât haioasă. Inferno. Sâmbătă dimineaţa, până la ora 9, la telecabina de la Bâlea se fac înscrieri. E de musai să aveţi cască şi un GPS bine înfipt pe undeva prin geacă, să fie ăştia siguri că vă găsesc. Pentru 40j de roni, cât e taxa de înscriere, organizatorii de la Inferno asigură săpatul gropii, măsuratul corpului şi capacul de la coşciug. Asta înseamnă că trebuie să mai lăsaţi acasă bani pentru colivă, coşciug şi dacă aţi câştigat la loto şi pentru parastas. Hai bă că glumesc, primiţi o urcare cu telecabina şi neşte papa sus la Bâlea. Ia giniţi pe Brylu TV cu ce se mânâncă Inferno-ul ăsta.
Foto
În mai puţin de o lună, la Bâlea Lac va avea loc cel mai important eveniment de freeride din ţară, Inferno.
are dreptate nona, nu