Povestea unor scuturi dacice

A scris-o Nunulică pe blogul lui Sebi. E doar unul dintre nenumăratele matrapazlâcuri descoperite de Nunu hălăduind pe coclaurii din preajma Sarmisegetusei, pe care odată călcau Decebal şi Burebista, în căutarea adevăratei identităţi a poporului român. Iar asta e o problemă. Faptul că Nunu are aceste informaţii iar poliţia, parchetul, SRI-ul, FBI-ul, Mossadul şi MI5-ul nu le au. Sau dacă le au, cu atât mai rău, pentru că nu fac nimic. Am călătorit destul prin lume ca să văd cât de atenţi sunt străinii cu moştenirea străbunilor. Am văzut beşini de pietre înconjurate cu gard electric sau păzite cu poliţia. Pentru că reprezintă istoria locului. Şi ei o preţuiesc. O protejează şi sunt nemiloşi cu cei care o profanează. Până la urmă, care sunt adevăratele valori ale unui popor? Sau, să reformulez. Care sunt adevăratele valori româneşti? Vorbesc foarte serios. Nu spuneţi Guţă sau alte dume d-astea. Cât se poate de serios. Putem vorbi despre valori româneşti în afara celor oferite de natură, la care n-am avut nicio contribuţie, în afara faptului că am distrus tot ce am atins? De-alde Delta, Retezat, etc. Cum ar fi dacă 20j de cocalari ar face mâine dimineaţă grătar în faţa mânăstirii Voroneţ? Sau ar tăia aşchii din poarta Maramureşului să aprindă focul? Sau ar dărâma crucile vesele din cimitirul de la Săpânţa? Pentru că asta se întâmplă în munţii Orăştiei. Lumea trece, vede, ascultă povestea locului şi pleacă mai departe, la fel de indiferentă. Iar un om, oricât de mare ar fi el, nu poate muta singur munţii din loc.