No na, că tot ajunsăi să scutur un pic zăpada şi prin Păltiniş. Luat de dimineaţă cei doi Betmeni, aşteptat după unul dintre ei pân şi-a făcut loc în stomac de-o bere, ălălaltu, surprinzător – gata la timp şi hopşa pe pârtie la Păltiniş. Foarte inteligentă decizie de-a merge în timpul săptămânii. De-abia dacă eram vreo 20 de oameni până să se inunde telescaunul de picii de la şcoala de schi. Geniali copiii.
Bunele. Pârtia surprinzător de ok. O ţârucă de gheaţă, aşa cât să-ţi dea niscaiva emoţii şi să-i pună din când în când în cur pe Betmeni. Pe unul aproape că l-am prins pe cameră căzând. Cum ningea, către final se acoperise şi gheaţa şi se schia nemaipomenit de bine. Preţul la telescaun a rămas acelaşi, adică tot 6 lei. E trecut la bune pentru că măcar n-a fost majorat. Ăăăăă, să mă mai gândesc, nope. Cam atâtea bune. În rest…
Relele. Aş începe cu taxa de pişare, aşa, mai pe româneşte. Adicătelea, ristorantul cu sandwichuri de sub telescaun vinde bere, suc, apă, cafea şi ceai, toate la preţ de Hilton. Să le bagi pe gât e bine. Când vine vorba să le pişi, păi numa pe bani le poţi pişa. Gogoloaţele de pe pârtie sunt semn bun că zăpada n-a văzut ratrak de ceva zile încoa. Nu că ar fi foarte deranjant, dar pentru un începător nu e foarte simplu să le ocoleşti. Nenii şi tantile de la telescaun. De-un mojicism nemaipomenit, nu ne-au scos din lătrături şi răsteli. Că deh, ne făceau un serviciu urnind telescaunul din loc ca să avem noi ce plăti pentru o tură de schiat. Hai să nu-mi fac sânge rău că apa vin nu se face oricât şi-ar bate lumea gura. Una peste alta, chiar vă recomand să mereţi zilele astea la Pălti. Cu dopuri în urechi ar fi perfect.
Pentru că se tot discută în această perioadă de reîmpărţirea României pe sistemul raioanelor iar deh, Sibiul ar cam trage tare ca să fie capitală de raion, să-mi dau şi io cu părerea o ţâră, aşa fain. Singura şansă a Sibiului ca să prindă o dată fruncea ar fi ca să facă parte din raion cu Alba şi Hunedoara. Atunci poate, poate, şi tot n-aş băga mâna în foc având în vedere pilele albanezilor la Bucureşti şi faptul că Hunedoara e judeţul cu cei mai mulţi miniştri în ultimii 10 ani. Dar totuşi. Pe de altă parte, visul sibienilor de a avea o dată şi o dată Braşovul subordonat e mult mai departe decât cred chiar şi cei mai încrâncenaţi dintre susţinători. Sibiul are cel puţin 5 ani în spatele Braşovului. Poate rivalizează la zona centrală, nu zic nu. Io chiar aş da un plus Sibiului pentru zona centrală. Deşi ar merita şi un minus pentru lipsa spaţiilor verzi, atât de generoase în Braşov. În rest, nu cred că avem ce deschide gura în faţa Braşovului. Şi cum arată dar şi cum e administrat. Am înţeles, la Sibiu nu s-au putut da bani mulţi pe deszăpezire. Dar la Braşov cum mama dracului s-a putut? Pentru că, sincer, n-am văzut stradă nedeszăpezită. Că erau principale sau secundare. Şi dacă nu mă pierdeam, atent mai mult la telefon decât la drum, prin spatele unor blocuri, chiar nu vedeam strop de zăpadă pe străzile din Braşov. Păcat, zic.
Poza e ceva mai veche, nu de la ultimul drum la Braşov. Casa mea preferată din centrul Braşovului. O adevărată bijuterie
Ce faci când primești pe adresa secretă, pe care deobicei nu vine niciun spam, un mail intitulat Te iubesc? Normal că nu-l deschid, Simonoaso, ce dracu, ne-am tâmpit? Dacă în spatele mailului e un arab cu mitralieră? Și totuși, diavolul din mine n-a ezitat să dea click. Și priviți ce invitație:
Buna. Suntem:
- Anca
- Iulia
- Simona
- Roxana
Oferim domnilor generosi servicii cum nu au mai intalnit.
-> Sex oral fara prezervativ = 40 RON o finalizare -> 60 RON o ora
-> Sex oral fara prezervativ cu finalizare in gura = 50 RON o finalizare -> 70 RON o ora
-> Sex normal cu prezervativ = 50 RON o finalizare -> 70 RON o ora
-> Sex normal fara prezervativ cu finalizare in interior sau gura= 70 RON o finalizare -> 90 RON o ora
-> Sex anal cu/fara prezervativ 35 RON ora
- Anca 02131074XX
- Iulia 07208184XX
- Simona 07671730XX
- Roxana 07422027XX
Noi avem în redacție un joc. Când ne cerem unul altuia numere de telefoane, le dăm pe primele 9 iar al 10-lea e ghici. No, io nu vi le dau pe ultimele două, decât dacă le solicitați în privat. Asta înseamnă că sunt pește? Do not lead me into temptation!
Că am aştepta şi noi, ca toţi oamenii normali, cu drag şi dor să cadă zăpada. Cam cum ar fi? Să nu ne tremure chiloţii că deraiază trenul, că folosim maşina pe post de patine. Să ne dorim să avem toate cele patru anotimpuri nu doar unul. Sau nici măcar ăla, despre vară fiind vorba, pentru că ne omoară canicula. Noi n-avem nevoie de cutremur ca-n Haiti ca să fim calamitaţi. E suficientă o ninsoare. Şi degeaba arătăm pumnul în sus, că noi suntem proştii. Cum dracu suntem prinşi tot timpul nepregătiţi? Serios, părem retardaţi. Nu tu revizii la maşini, nu tu cauciucuri de iarnă, nu tu sărăriţe pregătite, nimic, nimic, nimic. Io recunosc că am fost scârţar şi putoare şi n-am investit în cauciucuri de iarnă. M-am bazat pe 4motion şi până acum nu mi-a făcut nicio dumă. Dar intru în aceeaşi masă, doar cu un minim avantaj. Retards at work. Să mor io dacă nu suntem proşti grămadă.
Puştănachii intră şi ei în era web 2.0. Că nu mai merge cu bătutul pe la uşi sau adoptatul prin parcuri. Aşa că încercăm să găsim stăpâni pentru căţei şi pe Facebook. Să fie şi ei la modă. Dacă doriţi să vă abonaţi, sau să deveniţi fani ai ultimei rase omologate, Strassenhund von Hermannstadt, nu ezitaţi să daţi cu clickul. Că cine ştie când aveţi ocazia să daţi o mână de ajutor unui biet căţel. Danke very much. Animallife Sibiu | Create your badge
Da, ne-a părăsit. S-a mutat la o familie foarte de treabă, în vecini. Parcă e așa de goală casa fără ea. E liniște, pot să merg în ciorapi fără să mă tem că dau peste un pișilic sau un răhățel, floarea a revenit la locul ei în bucătărie, ușile la camere sunt deschise, prosoapele nu mai stau pe jos sunt la loc în cui. Și totuși, mi-e dor de ea de nu mai pot. Ultimul filmuleț cu ea, de la tura de azi dimineață. Dragostea mea mică…
10 nu ia decât aia care o fac eu. Mi se pare suficient de clar, nu ? Io şi muierea avem o poveste imposibilă cu data de 20. 20-ul fiecărei luni, dar în special al lunii noiembrie. E aniversarea. Ea, mai uitucă de felul ei, stă cu ochii pe calendar ca pe butelie. Acu două zile sun acasă de la servici, fără niciun gând concret. Muher, te scot la o pizza? E 20???? Să-mi bag, chiar era 20. Io mă dau rănit, da, iar ai uitat, nu mă mai iubeşti, chestii d-alea cu care cucereşti muierea. O faci să se simtă vinovată. Din motive greu de explicat, n-am mai apucat alaltăseară aşa că ne-am dus ieri, la o pizzerie nouă, sugerată de un amic, Crazy Pizza. Probabil că aţi văzut prin oraş maşinile cu care fac livrări. Ca seria de coincidenţe să continue, pizzeria funcţionează la parterul unui bloc unde am fost cât pe ce să ne mutăm acu vreo doi ani. Fără exagerare, e cea mai bună pizza din oraş. Nu prea pricep io de ce e Crazy, dar de bună e bună. Să zicem că umplutura nu diferă foarte tare de restul pizzeriilor, că deh, ciupearca e ciupearcă, şonca şoncă, ce poţi cere mai mult. Dar blatul, care fie vorba între noi face, de fapt, o pizza bună, e splendid. Nici ars ca în unele locuri, nici talpă de şlap ca în altele, numa bun. Foarte apropiat de Pizza Hut ca textură şi gust. Foarte tare. Merită recomandat mai departe la lume. Aproposito. Livrează şi acasă şi pizza e chiar moca, a se consulta site-ul pentru scoruri. Şi poţi comanda şi pe mess crazypizzasibiu. Încercaţi măcar o dată şi dacă nu e bună, îmi şterg tag-ul de reţete şi mă las de halit .
Nu cred că e unul pe la urechea căruia să nu fi trecut ştirea cu copilul uitat în incubator la Maternitatea Bucur. Asistenta medicală care a uitat copilul în incubator a sfârşit prin a fi scalpată de media, de colegi, de conducerea unităţii şi de părinţi. Singurii cărora le dau perfectă dreptate sunt părinţii. Dacă aş fi fost în locul lor aş fi vrut sânge şi puţin m-ar fi interesat al cui. Aş fi căsăpit şi femeia de serviciu a spitalului şi mâţele din curte şi toţi microbii peste care aş fi dat. Aş fi dat foc ministerului Sănătăţii şi aş fi vandalizat toate ambulanţele care îmi cădeau în mână.
On the other hand, adică cu cealaltă mână, aş fi dat cap în cap toţi reporterii care au “relatat de la faţa locului”, toţi managerii căcănari care au preferat să lasă un cap să cadă în loc să îşi asume responsabilitatea. Vina femeii există, să nu ne înţelegem greşit. Dar totuşi, doar ea e de vină? Singură de serviciu, pe două etaje ale maternităţii, cu aproape 40 de nou-născuţi în grijă. Mai da-o-n căcat. S-ar fi putut întâmpla aceeaşi chestie şi cu două şi cu trei asistente de serviciu, nu zice nimeni că nu. Dar n-avem de unde să ştim, nu? Pentru că nu au fost mai multe asistente ci una singură. Dar no, televiziunilor le-a venit ca o mânuşă, titlurile “Asistenta criminală” au început să curgă, secretarii de stat şi managerii au băgat capul în nisip şi precum împăraţii romani, au lăsat degetul mare în jos. Iar capul s-a rostogolit.
După 68 de zile de spitalizare, kinderaşul nostru a fost externat. A suferit două operaţii extrem de delicate, a stat aproape o lună la recuperare dar acum e bine şi a fost lăsat la vatră. În sfârşit. Doamne ajută că s-a terminat totul cu bine. N-aş vrea să fi fost în pielea părinţilor şi de asta le dau perfectă dreptate. Însă cu restul aş avea o răfuială, sincer să fiu. Primisem şi nişte poze, intenţionam să le pun, dar sunt prea groaznice ca să oripilăm kilul de gravide care citeşte blogul.
The Big Man vrea să-mi vadă biroul. Adică să mă violeze informatic, cum ar veni. Să se simtă ca acasă de la milioane de pixeli distanţă. Cu toată întârzierea de rigoare, că aşa e frumos, să nu vii chiar primul dar nici ultimul, voila.
N-am mai stat să îl aranjez ca să dea bine la public. Ce-i în guşă e şi în căpuşă. Să începem să explicăm. În primul rând, se vede clar că îl citesc pe Zoso. Dedesubtul e că mi-am adus aminte de leapşă citind articolul cu desktopul de secretară. Deh, omul mai şi îmbătrâneşte. Apoi, de la dreapta la stânga. Folia de aluminiu în care a fost împachetată ultima şaormă, boxele şi căştile aferente, calendarul cu căţei primit de la Vier Pfoten, un pahar din care tocmai ce sorbisem ultimele stroape de Fanta, o sticlă foarte frumos ornată, primită cadou de la nişte prieteni foarte buni din Deva, plină pe sfert cu ce altceva decât o pălincă sănătoasă de Maramu din care cinstim ocazional. Neşte telefoane, printre care şi mândreţea mea de 8900, o capsulă de Frontline şi un cititor de cipuri pentru cheţei, că azi dau o fugă până la adăpost să le dau de papa şi să îi verific dacă au fost cuminţi. This is it. Maicăăăăăăăl.
? Io şi muierea avem o poveste imposibilă cu data de 20. 20-ul fiecărei luni, dar în special al lunii noiembrie. E aniversarea. Ea, mai uitucă de felul ei, stă cu ochii pe calendar ca pe butelie. Acu două zile sun acasă de la servici, fără niciun gând concret. Muher, te scot la o pizza? E 20???? Să-mi bag, chiar era 20. Io mă dau rănit, da, iar ai uitat, nu mă mai iubeşti, chestii d-alea cu care cucereşti muierea. O faci să se simtă vinovată. Din motive greu de explicat, n-am mai apucat alaltăseară aşa că ne-am dus ieri, la o pizzerie nouă, sugerată de un amic, 
.
