Sedus si abandonat

Era o zi geroasă de octombrie. Cu ochi cârpiți de somn ies în gerul de afară. Scriu S-uri largi printre mașinile cu flori de gheață la geamuri strecurând bicicleta pe străzile înguste ale orașului. Opresc la un colț de stradă, privind în zare, așteptând. O văd de la distanță. Puțin indiferentă, puțin cu nasul pe sus, ca și cum nu m-ar vedea în fața ei, ca și cum m-ar ignora. Dau să o strâng în brațe, se retrage un pas și mă împinge ușor. Simt în inimă cum pumnalul înfipt în urmă cu două zile se răsucește și adâncește rana. O urmez umil, așteptând cel mai mic semn de dragoste, o privire, un sărut… ântârzie să apară iar mintea nu poate să nu-și pună întrebarea „oare nu mă iubește”?

Se grăbește pe scări parcă de abia așteptând să se despartă de mine. âși lasă pentru o secundă minunata-i palmă în mâna mea butucănoasă. Doar pentru o secundă. Se scutură grăbită, indiferentă la chinul meu. Face doi pași și întoarce ochii cei căprui cu o privire în care nu văd promisiunea mult așteptată. âși scutură zulufii și se îndepărtează de mine cu pas mărunt dar hotărât. Se îndreaptă spre un altul. Drept, nici la fel de frumos nici la fel de impunător ca mine. Dar, totuși, e un altul. ânghit în sec și sufăr în tăcere, știind că momentul acesta trebuia să vină. E prima zi de grădiniță.