Yacht Party si inca cum!!!!

Un an de zile, bătut pe muchie, tragi ca animalul de povară în jug (asta ca să nu zic ca boul). Recompensa fiind? O săptămână în cazul majorității, două pentru ăi cu funcție, trei pentru miliardarii ruși, petrecute pe meleaguri străineze că no, cine zice că nu visează să vadă întreaga lume mințește.
Ä‚sta ar fi momentul potrivit ca să subliniez că am avut o baftă incredibilă ca să trăiesc experiența ce va fi relatată mai jos. Că i-am cunoscut și că m-am împrietenit cu superfainii de la YachtParty.ro. Și că m-au luat cu ei în ceea ce avea să fie cea mai cea săptămână de concediu din ultimii 55 de ani. Că sigur nici în viața anterioară n-am văzut atâtea frumuseți.
Am plecat din Sibiu pe la 3, într-o vineri. ântâmplător, într-o vineri 13. E, prostii, cine crede în superstiții. Doar nu din cauza aia s-o bulit una din mașini imediat ce am trecut de Sebeș. Și vă dați seama că eram două mașini burdușite cu mecanici. „Scapă aer, sigur e bieleta, ui că brațul ăsta mișcă”. Am verificat uleiul, că la atât ne pricepeam și ne-am cărat șontâc-șontâc până la Orăștie. Unde oameni care împreună n-aveau clase cât aparatul meu de fotografiat ne-au exemplificat foarte clar că nu stă totul în materia cenușie, că mai contează și brandul. Și ne-au reparat în cinci minute roțile buclucașe. După atâta efort intelectual încheiat cu un eșec mare cât casa ni s-a făcut foame. Așa că în prima 100 de kilometri am făcut trei opriri, ultima dintre ele la Mc-ul din Deva unde i-am impresionat pe toți cu calitățile mele de îngurgitator profesionist (ce-s alea trei cheesburgeruri la valoarea mea?). So, de ce să ne mire că am ajuns în Timișoara la lăsarea serii? Sau la Belgrad pe la 12 noaptea? Așa că am poposit la o pensiune șpirt, la vreo 20 de kilometri de Belgrad, Knezevina după cum au botezat-o ursitoarele. Osteniți și cu chef de-un șpriț. Intrăm în benzinărie și înșfăcăm o glajă de votcă. Vorbitoarea de cinci limbi străine printre care și sumeriana și greaca veche din spatele tejghelei ne-a explicat în Braille că nu vrea să ne ia banii pe beutură (wtf???? Serbia????). Primul vorbitor de engleză ne-a lămurit. Cu o zi înainte, sârbii dăduseră o lege nouă prin care se interzice comercializarea de alcool după 10 seara. Cu amendă moca, doar 10 mii de euro. Upsi Daisy. Așa că nu ne-a rămas altceva de făcut decât să devastăm minibarurile din toate camerele închiriate. Moment în care am intrat eu în scenă. Fiind ăl mai răvășit de ministiclele alea furioase, mi-am luat angajamentul să dau trezirea tuturor. La 6 juma, ca să halim micul dejun la prima oră și să o tăiem spre Muntenegru. Luați aminte, că era ora 4. Bag cornu în pernă liniștit la gândul că sună telefonul. Ceea ce s-a și petrecut. Foarte conștiincios, primul lucru, mi-am făcut bagajul, l-am aruncat în portbagaj și am urcat să dau trezirea trupei. Gabi primul, restul pe rând. Trezesc pe toată lumea, mă întorc în cameră, televizorul pornit. Ceasul pe ecran, 5:30. No, spune tu unei șlehte de nedormiți după ore întregi de condus și beut că i-ai trezit o oră prea devreme. Și cu asta am dat tot programul peste cap. Ä‚i mai norocoși au reușit să adoarmă, ghinioniștii s-au uitat la tavan. Cert e că am plecat pe la 9, ba chiar 10 de la Knezevina.
Dacă mie îmi e groază de ceva, apăi îmi e de drumul lung. De condus ghibolește sute de kilometriiiiiii. Booooooring. E, ca să vezi, că am sorbit drumul ăsta până în Muntenegru. Atât de frumos poate fi sudul Serbiei de nu vă puteți închipui. Vreo 200 de kilometri asemănători cu Transfăgărășanul, canion, tuneluri, stânci, ape învolburate, o minunăție. Splendidă țară. Și-am ajuns într-un târziu în Muntenegru. Prin cochilărie, când mergeam la mare cu trenul, era megaplăcerea mea să stau atârnat pe geam la prima întâlnire cu marea. No, vechea priveliște nici nu se compară cu prima întâlnire cu marea în Muntenegru. Pentru că o vezi de la 1200 de metri altitudine, într-o coborâre vertiginoasă. Dragostea pasională dintre munte și mare e ceea ce face Muntenegrul atât de spectaculos. Stâncile se apleacă peste apă pentru întâlnirea tandră cu valurile înspumate. Cascade de apă dulce se revarsă în golfuri liniștite. Și arhitectura… jur că îți vine să dai foc viloacelor de prost gust din România, să arzi fiecare etaj în plus construit de cocalarul român. Că e hotel de cinci stele sau casă de pescar, fiecare construcție respectă perfect arhitectura peisajului. PERFECT. După două zile de drum am ajuns pe la 6 în Kotor, portul nostru mamă, un fel de Veneția pe uscat. Check in la frumoasele noastre bărcuțe și let`s party. Aici ar trebui menționată ciudățenia trăită două zile în Kotor. Io suspectez Kotorul ca fiind baza generală a amazoanelor. Mă, niște frumuseți de fomei de îți făcea capul ca girofarul. Și nici picior de bărbat. Toate, în grupuri de câte trei, clonate, pantofi cu toc, fustă mini și o bluziță nesemnificativă. Și nu un grup, două. Zeci, zeci de grupuri, toate câte trei, toate mergând în aceeași direcție. La Maximus. Nu, nu virilul insulei, ci megadiscoteca arhicunoscută în tot Muntenegrul. Io nu-s cu disco, bunți-bunți și d-astea, dar dacă n-aș fi picat de somn, m-ar fi prins dimineața la Maximus. Silit de drum, oboseală și Cuba Libre, am cedat devreme în prima sară. Am adormit ca un prunc legănat în brațele mamei, pe valuri mărunte, ancorat în port.
Am pornit vijelios în prima zi spre Tivat. Oprire de baie în mijlocul Adriaticii, în apă de 30 de metri adâncime, curată ca lacrima și un pic răcoroasă, numai bună de alungat căldura. Tivatul, în sinea lui, nu e cel mai frumos oraș din Muntenegru. Dar portul, pfff… te face un pic să te simți barem milionar rus, dacă nu miliardar. Wireless pe fiecare ponton în parte, yachturi de la 1 la 50 de milioane de euro în jurul tău, luxul de pe lume. Și niște peștoci îndăratnici care nicicum n-or vrut să tragă la pita noastră din ac. Bașca pleiada de calamari umpluți cu creveți care au populat întâmplător megafarfuria din fața mea. Ä‚sta-i momentul să vă spun de prețuri: am mâncat 14 persoane, întreg echipajul a 20 de bărci, cu puțintel peste 150 de euro. Cu vin, bere și Cuba Libre cu tot. Mocăciunea de pe lume. Am plecat din Tivat, a doua zi, pe o ploaie mocănească ce ne-a făcut ciuciulete până la următoarea destinație. Dar no, asta e viața de matroz. Cine se mai uită la trei stropi când ai ocazia să navighezi sub cerul ăla plumburiu atât de înspăimântător de pe uscat dar atât de spectaculos din mijlocul mării. Uzi leoarcă dar încălziți de proviziile din cală am parcat în Herceg Novi. Localitate plecată din stâncă, construită aproape pe verticală, străjuită de o cetate impozantă, frumoasă foc. Herceg Novi a fost poligonul nostru, unde sub atenta îndrumare a skipperilor Gabi și Boby am făcut parcări. Toate cu spatele, toate pe motor și nu pe velă, că așa scrie la manual. Și ca să vedeți ce skipperi bine pregătiți aveam, n-am pălit nicio barcă. Din Herceg Novi am pornit spre Budva, perla litoralului muntenegrean. Marina din Budva, nu atât de reușită ca cea din Tivat, e „parcată” la ușa cetății vechi a Budvei. Cea mai frumoasă cetățuie pe care am văzut-o eu în Europa. Străduțe înguste pe care de abia încap 2 oameni unul lângă altul care leagă piațete care mai de care mai înverzite. Și fiecare cu ambientul ei. ântr-una se ascultă jazz, în alta muzică marinărească, de după colț răzbat timid acorduri de Chopin, o minunăție. Un labirint în care ți-ai dori să te rătăcești și să nu găsești niciodată ieșirea. Și că veni vorba de ieșiri, din frumoasa cetate se iese printr-o ușă scundă direct pe plajă, pe terase. Budva e „the shit” dacă vrei să colinzi cluburi. Pe o faleză lungă cât vezi cu ochi, cluburi unul într-altul. Poate în Budva se vede cel mai bine faptul că Muntenegrul e în construcție. Că acum descoperă cu adevărat potențialul turistic incredibil pe care îl are. Din kilometru în kilometru se construiește câte un hotel de cinci stele, niște superbități chiar și acoperite cu schele. Foarte frumos oraș. Budva a fost mijlocul vacanței noastre pe valuri. De acolo am făcut cale întoarsă spre Kotor pe același traseu. Am sărit Tivat-ul în schimbul unei seri în plus pe tărâmul Amazoanelor. ân drumul spre Herceg Novi mi-am mai îndeplinit un vis, am apucat să văd o hoardă întreagă de delfini. Drept că o idee cam plictisiți, că în loc să ne urmărească ei, i-am urmărit noi cu barca. Ne însoțeau două-trei minute, băgau capul la fund, apăreau un kilometru mai încolo. Noi după ei. Și tot așa, mai bine de juma de ceas până s-au plictisit definitiv. Nu fără să scape cu vreo 300 de poze. Or fi crezut că suntem chineji. Sincer, drumul înapoi spre Kotor a fost cam trist. Cum să nu fii când îți dai seama că ceva atât de frumos se încheie? Noroc că am stropit drumul cu Havana, să nu ne aducem aminte că trebuie să predăm bărcile, să ne suim în mașină și să ne întoarcem în România. Așa că am tras de ultima seară în Kotor cât de mult am putut. Ne-am desfătat cu creveți, am beut doar Cuba Libre și am trecut prin câte cluburi și baruri am putut. Am rămas cu singura consolare că Muntenegrul nu pleacă niciunde. Și că sigur o să ne întoarcem. E mult prea frumos să îl dăm uitării. Multe mulțumiri YachtParty.ro. Să vă dea Dumnezău sănătate cu caru și să vă umpleți bărcile numa cu nebuni ca mine.