Vreau visul american

Băi. Nu știu câți ați apucat să vedeți, probabil toți, dar poate pentru vreunul mai uitat prin colțurile internetului povestea asta o să schimbe ceva. Un cochil, 14 ani bătuți pe muchie, licean american, dar nu de culoarea potrivită, construiește un ceas. Un ceas. Tic-tac, hicory dickory doc, de ăla. Ca să își impresioneze profesorul. Simplu. Se duce cu ceasul la școală. Imaginați-vă când ați dus primul insectar, cât de importanți vă simțeați. Ei bine, în loc să îl primească precum profa de biologie, diriginta lui, de culoare potrivită, îl primește cu poliția. Cu jos la podea, mâinile la spate și cătușe puse la amândouă mânuțele. Pentru că nu avea culoarea potrivită. Și tot ce iese din arab explodează, conform celei mai democratice nații din lume. Copilul de 14 ani e dus la cum o fi arătând arestul lor și de aici chiar că explodează. Cazul devine hipermediatizat iar vestea ajunge la președintele lor (cel mai tare președinte din istorie, dacă mă întrebați pe mine). Care scrie pe Twitter, ”Ahmed, cool clock. De abia așteptăm să îl vedem la Casa Albă”. După care, copilul iese din arest cu onoruri, primește chiar 43 de secunde pe CBS în care apucă să spună că vrea să se mute la alt colegiu și după aia să meargă la prestigioasa MIT. Asta e povestea pe scurt, visul american este viu.

Acum, mie mi-a ridicat două probleme. Prima. De ce n-am avut noi ocazia, neam de neamu` nostru, trib de tribul nostru, de la Burebista încoace un președinte care să fie atât de om încât să scrie un asemenea mesaj.

Și a doua. Mult mai gravă, mai complexă și mai dureroasă. Băi, când am încetat să încercăm să ne impresionăm profesorul. Chiar și fără să avem culoarea potrivită, de ce nu mai încercăm să ne impresionăm profesorul? Că zicea un prof o vorbă: ”băi, știu că în timpul orei vă uitați la telefon sub bancă pentru că nimeni nu se uită la ouăle lui și râde atât de mult”. Ce s-o întâmplat cu copiii ăștia de au ajuns atât de blazați și de automulțumiți de mirajul adus în viața lor de tehnologie? Spunea un bun prieten de-al meu: „băi, internetul omoară antrenamentul creierului. Nu mai simt nevoia să înmagazineze pentru că într-o secundă găsesc orice informație pe Google”.  Vreau copii care să își pună creierul în mișcare. Vreau un președinte mișto, care să fie om. Vreau visul american, pentru că noi am putea să îl trăim în timp ce ăia doar îl mimează.

Articol apărut pe turnulsfatului.ro

One Comment

Lasă un răspuns către Alexandra Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *