Sa ai de unde sa lasi

piataSă ridice două degete ăla care nu a auzit măcar o dată în viață expresia asta. A, nu e nimeni cu degetu pe sus? Mă gândeam io.
Faceți-mă ÅŸi pe mine să înțeleg expresia asta. Că spiritul ăsta de căciuleală românesc mă exasperează, mă disperă de-a dreptul ÅŸi nu reuÅŸesc să îl înțeleg nicicum. Cică românul e un negociator înnăscut. Sanchi, că ne-am luat-o peste bot mai de fiecare dată când am participat la vreo împărțeală. N-a fost dată să reuÅŸim să ne tragem ÅŸi noi pe spuză un leuț mai mult decât ne-a fost oferit. Åž-atunci de unde spiritul ăsta de mare negociator?
Cer o ofertă de preț. De fapt oferte, că am cerut în mai multe locuri. Prețurile, evident variabile, pentru un simplu serviciu. De la 150 la 300 de euro. Nefiind ceva unde calitatea excepțională să fie de musai, am ales ce-a fost mai ieftin după care am revenit cu telefoane la ăia de-or pierdut licitația ad-hoc. N-a fost unul să nu-mi zică acelaÅŸi lucru: „păi dacă era vorba de bani mai puteam lăsa”. Adică, ai un pix care valorează 5 lei dar mi-l vinzi mie cu 10 pe principiul nu e prost ăla care cere, prost e ăla care dă. Åži după aia faci pe dezamăgitul când îl găsesc în alt magazin cu 5.
Ar fi mega dacă v-ați da seama, prestatorii de servicii, că între produse ÅŸi servicii nu e nicio diferență. La Real vă căciuliți cu vânzătoarea pentru kilul de portocale? No, exact acelaÅŸi e ÅŸi principiul unui serviciu. Valorează X atât ceri. Nu mă lua de prost că epoca în care banii zburau pe fereastră pentru că veneau din cornul abundenței a dispărut. Iar la final vei gândi că puteai merge mai ieftin decât ăl mai ieftin găsit de mine ÅŸi o să-ti vatemi oauăle de năcădău ce-ai fost. Foto

2 Comments