Inca o sansa

5000735-mediafax-foto-cristi-vatavuN-am apucat să o dau că am fost la vecinii din sud. Dar nu-i prea târziu, că termenul de trei luni încă e în picioare. Față de toți ceilalți prim-miniștri ai României din timpurile mai noi sau mai vechi, Emil Boc a dat o raită pe la Sarmisegetusa. Și a promis. E foarte adevărat, s-au promis multe în ultimii 21 de ani și nu s-a făcut aproape nimic. Sau, mai mult s-a stricat decât s-a făcut. Și este foarte probabil ca și asta să fie încă o promisiune deșartă. Dar atâta timp cât există șansa ca ceva să se întâmple cu cetățile dacice, cineva să pună o dată piciorul în pragul dezmățului din sanctuarul istoriei noastre, merită sperat. Și atâta timp cât Nunu, care chiar e singurul om din țara asta dedicat trup și suflet cetăților crede că se poate, eu merg pe mâna lui. Nu pentru că mi-e tată ci pentru că e ultimul dac adevărat în viață. Dacă simțiți nevoi de proteste politice, feel free, n-am niciun stres de gen. Strict pe speța asta, Boc are un foarte mare plus față de orice alt conducător român din toate timpurile. A fost, nu vorbește din ce i s-a servit pe birou dimineața în mapă. Foto: Gândul