Prioritatea nostra suprema este aceea de a oferi clientilor servicii juridice de cea mai buna calitate profesionala si morala. Așa spune Cabinet Avocat Coltuc Marius Vicențiu în plastica descriere
Citiți aceste două articole. 1 și 2. Ambele, sub frontispiciul unor ziare care la un moment dat reprezentau un etalon în presa românească, nume respectabile, Academia Cațavencu și
Când s-a lansat „moda” asta cu Ora Pământului părea ușor o stupizenie, în primul rând din dezobișnuința fiecăruia de a gândi la nivel macro. Pentru că sunt mult prea
S-a risipit puțin din euforia de la 10:45 când o bucățică din tumoare a fost extirpată și putem gândi și analiza lucrurile mai pragmatic. Gabriel Oprea a scăpat
Astăzi am asistat la unul dintre cele mai mai simulacre de democrație din post-decembrism. Îmi scormonesc memoria încercând să găsesc ceva asemănător în perioada recentă și nu-mi vine
Băi. Nu știu câți ați apucat să vedeți, probabil toți, dar poate pentru vreunul mai uitat prin colțurile internetului povestea asta o să schimbe ceva. Un cochil, 14
În Piața Mare, în colțul cu bulevardul Bălcescu, există un apartament la care bălesc de când m-am mutat în Sibiu. Cred că e cel mai frumos apartament din
Exact acum o săptămână, dar exact acum o săptămână, la ora asta eram cu Crivăț într-un foișor superb, ne uitam împreună la dealurile din zare și sorbeam dintr-o
Vineri seara am urmărit prima emisiune Românii au Talent cap-coadă de la finala lui Cristi Gog încoace. Eu sunt un foarte mare fan al emisiunii asteia, urmaresc cu
Bă, eu nu-s nici pe departe vreun căcăcios. N-am simțit niciodată vreo frică insuportabilă. Singura dată când am scăpat doi stropi a fost când fâșâia un urs pe