Povestioara cu zapada

Pentru că amicul din poveste se lălăie de o lună cu viitorul lui blog o să scriu eu în locul lui. Că deja e o antologie de nuvele pe care le vom pierde în neantul uitării. Asta dacă nu luăm leicitină.

Acu două zile, când ningea mai tare și se adunau troienele mai mari. Turturel, ca să nu-i declinăm adevărata identitate de PPP, mere spre casă la ceas de seară. Garajul, blocat de troiene imense. Omu nost pune mâna pe lopată și dăi și curăță, dăi și curăță. Cum e băiat tare de treabă a curățat și intrarea în garajul vecinului. ân total, 45 de minute de lucru sănătos. ân fața blocului, la fel, zăpădoacă grămadă. Taie și acolo cu lopata o alee cât să nu alunece donșoarele pe tocuri. Pe la 8 intră fain-frumos în casă, ostenit de la atâta corvoadă. Lucră Turturelul meu până pe la un 1 noaptea, dimineața trebuia să pornească prin troiene spre București. Și dă să-și pună alarma la telefon. E, ia-l de unde nu-i. Se sună de pe fix, sună ce sună după care se termină bateria. Primul gând îi dă fiori pe șira spinării „sigur a căzut din buzunar în zăpadă”. Se echipează, ia lopata și hai n-apoi la troiene. Le mărunțește cum nici zeul zăpezii nu le-a mărunțit când le-a trimis din cer. ân spatele blocului nu-i. Ia la puricat și mormanele din fața blocului. Nu-i. Năcăjit nevoie mare, gândindu-se cum o să se descurce până la București fără un telefon, acolo, să suni barem la 112, duce lopata înapoi în garaj. Și-aruncă o privire în mașină unde telefonul se lăfăia comod pe scaunul din dreapta. Pam-pam! Foto

3 Comments