FITSlantropica
Se făcea că la televizor rula un film la care mama mea, profesoară de pian, a izbucnit în lacrimi. Era un film despre gradul de decădere al învățătorilor și profesorilor români. Filantropica. Mircea Diaconu interpreta profesorul care ajunsese să se „prostitueze” pentru a-și depăși condiția. Un film la care tinerii au râs iar adulții au plâns.
Dacă ultimii doi miniștri ai Culturii ar fi fost pentru toată lumea ciumă, acest text nu și-ar fi avut rostul. Dar nu sunt. Pentru unii sunt mumă. Se vede că directorul FITS, Constantin Chiriac, nu e cinefil. Dacă s-ar fi „obosit” să urmărească cinematografia românească ar fi știut că „mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană”. Pentru că, real, relația dintre Festivalul Internațional de Teatru și Ministerul Culturii cu asta începe să semene. Cu o cerșetorie în formă continuă. Bani obținuți cu vă rog și săru’-mâna. Contează brandul absolut fabulos al FITS peste hotare? Contează cifrele încă neatinse de vreun eveniment cultural românesc? Că e al treilea festival de teatru din lume? Da. Pentru lume. Pentru țară, să fim noi încântați de bienala de la Sfântu Gheorghe, căci ea e temelia teatrului românesc. E singura concluzie la care poți ajunge când din scriptele Ministerului rezultă că această bienală cvasi-anonimă a primit din partea MC exact aceeași sumă ca și Festivalul de Teatru de la Sibiu, 700 de mii de lei.
Am citit în presa internațională recenzii absolut uimitoare despre bienala de teatru de la Sfântu Gheorghe. O explozie de culoare pe imaginea prăfuită a secuimii. 74 de companii internaționale de teatru, zeci de premiere, spectacole cerute apoi de întreaga suflare teatrală mondială. După care m-am trezit. Și mi-am dat seama că în România ești prost dacă ești performant. Subinspector de poliție pentru Cătălina Ponor? Subfinanțare pentru Festivalul de Teatru? Bateți-vă joc, că sunteți cei mai buni la asta.
Stiți cum fumează milionarii? Aprind țigara, trag un fum, aruncă pachetul, țigara și bricheta. Felicitări, domnule ministru, pentru un rol care rămâne doar un rol. Foto
Related Posts
About The Author
Zilele astea m-am gandit mult la rolul lui Mircea Diaconu din Filantropica si la accesul pe care dansul il are la banii ministerului. Acum ar fi putut face ceva mai mult decat un rol intr-un film. Din pacate noi, spectatorii, ne-am ales doar cu anularea unor spectacole.
culmea e ca CC n’ar trebui sa mai spuna nici o poveste, dupa 19 ani, ci doar sa confirme ca face FITS si la anul, si in anul urmator, si tot asa, iar ministeul culturii sa stie ce are de facut. adica sa finanteze cu cat e nevoie (niciodata mai mult de 30% din bugetul festivalului) si sa trimita niste scrisori la instiutiile similare din alte tari, ca sa le invite, sa vada ce grozavie se intampla la sibiu, in romania.
oh, wait! partea cu scrisorile pot s’o uite, cred, de vreme ce institutele culturale si ambasadele din alte tari sprijina acest festival si insusi barroso a tinut sa stranga mana intregii distributii Faust dupa ce a vazut spectacolul. iata o ocazie in care romania nu s’a facut de ras la comisia europeana…
Tot rol se cheama si prestatia de acum a domnului Diaconu. E un rol ingrat, insa. Iar scenariul e scris de un partid. Rolul e croit dupa tiparul politicianului roman al acestor vremuri. La piesa asta, cei care rad, se prapadesc; exact ca si cei care plang, din pacate.
Eu vad in fiecare nou ministru un prescolar.
Il instruiesti , cu rabdare , astepti sa-si insuseasca ”ciudateniile ”- de-a lungul ciclului primar – si cand pare ca e stapan pe situatie , …
se muta la alta scoala ./