Conteaza scorul?
Întrebarea de pe buzele tuturor: cine a învins aseară? Geoană sau Băsescu? Care a dat mai bine cu dreapta, care cu stânga? Câte procente s-au mutat în urma dezbaterii de la un candidat la altul? Cine a punctat mai bine în electoratul liberal? Prin urmare, să ne producem.
În primul rând, stafful de campanie PSD-ist a dovedit că nu e cu nimic mai presus decât cel al lui Băsescu. Cum portocalii au comis-o cu copilul aşa au comis-o roşii cu pregătirea candidatului pentru dezbatere. Diferenţa e că Băse a comis-o pe moralitate, Geoană pe chestiuni practice, care ţin de ţară. Lucruri pe care trebuia să le ştie pe de rost.
Nu pot să nu recunosc că am jubilat aseară la dezbatere. Am revăzut o parte din Băsescul de acum cinci ani al cărui mare fan eram. Băsescu a fost pregătit beton pentru dezbaterea de aseară. A încasat toţi pumnii veniţi mai ceva ca Doroftei şi a atacat ucigător. De când transpira şi se ştergea pe bărbie permanent ştiam că are pregătit glonţul de argint. Şi o, da, ce l-a mai futut pe Geoană cu Vântu. Alta chestie apărută în presă, de care stafful şi candidatul n-avea habar. Iar Vântu a venit să-i pună ghiuleaua de gât un ceas mai târziu, justificând războiul mediatic inegal şi manipulator pus la punct de-a lungul acestui an. I-a oferit preşedintelui justificarea perfectă. Uitaţi: e manipulat. Băsescu a fost aproape perfect. A, iar finalul a fost penibil pentru Geoană. “Cadoul” său a venit ca nuca-n perete după gestul chiar fain şi interesant al preşedintelui.
Concluzia1: Geoană n-are ce căuta în funcţia de preşedinte al României.
Acu să întoarcem pagina. Băsescu are ce-i trebe ca să fie preşedinte al unei ţări. Problema e că are prea mult. Dă testosteronul pe lângă el şi nu-l poate controla. Singura sa gherlă din dezbaterea de aseară a fost că a dat din nou muniţie “jurnaliştilor şi analiştilor” prin jurământul pe care l-a făcut. Sunt convins că n-a jurat strâmb. Nu l-a lovit cu “pumnul” pe copil. Dar de atins l-a atins, încă nu ştim cum şi de ce. Dar de atins l-a atins. A lăsat din nou o umbră de îndoială deasupra sa. Dilema în ce-l priveşte e că oamenii care l-ar vota după dezbaterea de aseară, unde a fost infinit mai bun, gândesc şi mai departe de 6 decembrie. Ce se întâmplă în 7 dacă iese Băsescu preşedinte? Cu cine îşi va asigura o majoritate parlamentară în condiţiile în care e izolat politic? De data asta cine mai trădează? Care va fi soluţia imorală în 2009? Asta e marea hibă a sa. Dacă vor fi înfrânţi pentru a treia oară, liberalii cred că vor ceda. “În interesul ţării”. Dar ce ne facem cu Johannis? El nu e omul care să se răzgândească. A zis o dată “NU” sub Băsescu, cel mai probabil va rămâne nu. Pentru că liberalii preferă să meargă la anticipate decât să guverneze sub un prim-ministru democrat. Şi vor puncta la anticipate, sunt convins.
Ideea finală a întregii campanii electorale este că trăim o dezamăgire cruntă. Că nu avem nicio opţiune viabilă şi, cel mai tragic după mintea mea, că din urmă iar nu vine nimeni. Că în 2014 poate vom fi puşi să alegem între Ponta şi Ridzi. Că tinerii politicieni sunt mai înverşunaţi şi mai îndoctrinaţi decât bătrânii. Boureanu, ce vreţi mai mult. Exemplul perfect al idiotului încastrat în ideologia de partid care gândeşte după dictare. Asta e mai tragic decât ce se va întâmpla duminică.
Din ciclul...
similar articles
-
Nunu nebunuat August 26, 2010
-
Inceptionat August 17, 2010
-
Iron Maiden, la receat August 16, 2010
-
Se poate si fum fara focat August 2, 2010
-
Albatun. Sau nu chiarat July 21, 2010


.jpg)



Leave a Reply