Before and after – Happy ending
Prima dată vă arăt poze. Apoi vă povestesc, apoi vă pun filmuleţe. Concluzii trage fiecare
Before After
Before After
Cei doi căţei sunt câinii de la Mohu. Căţeii abandonaţi de un “patron” de fermă şi ajunşi într-un hal fără de hal. Până acum nu am văzut aşa ceva, în viaţa mea. Poate doar pe Animal Planet, la vreun Animal Cops, dar nici atunci, nu-mi aduc aminte să fi fost vreun câine chiar în halul în care era cel negru.
Câinele negru de abia se mai ţinea pe picioare. Blana era precum pâsla. Dar, până la urmă, poate tocmai blana asta încâlcită l-a ţinut în viaţă. Sub platoşă n-au intrat nici purecii, nici ploaia n-a trecut. Altfel, murea de mult. Cel alb a trăit în condiţii ceva mai bune. Barem era într-o cuşcă mai largă şi avea un acoperiş deasupra capului. Însă cum blana nu i s-a adunat, avea miliarde de păduchi. N-am crezut că poate exista o asemenea imagine. I-am luat pe sus de la fermă şi i-am dus la tuns, cu speranţa că o să le găsim un stăpân, măcar şi unul temporar. Căci după o asemenea schimbare, să fie lăsaţi afară ar fi murit cu siguranţă.
Negruţul a fost nespus de blând. Chiar dacă s-a speriat de maşina de tuns şi s-a zbătut un pic, per total a fost nemaipomenit de cuminte. Îmi era frică să îl ţin de picioare de teamă să nu i le rup strângând prea tare de ele. Socotiţi că am scos de pe el cel puţin 3 kilograme de blană în condiţiile în care acum el de abia dacă are 2.5. Şi gândiţi-vă cum ar fi ca oricare dintre noi să fie nevoit să poarte în spate dublul kilogramelor pe care le are. De la un moment dat s-a prins că îi facem un bine şi s-a îmblânzit ca un miel. Şi, o dată tuns, a început să dea din coadă. Nu vă închipuiţi satisfacţia pe care am avut-o. Ba, a avut şi o tentativă de pornire sexuală la adresa căţeluşei care se afla în salonul de frumuseţe.
Cu cel alb am avut ceva mai mult de furcă. L-am luat al doilea la tuns şi a stat în cuşcă o oră jumătate până am terminat cu negruţul. Cum n-a vrut să iasă, a trebuit să îl scot de ceafă. Noroc că-s rapid de mână, că altfel, acum eram însemnat. De abia am reuşit să îl urcăm pe masă şi să ne apucăm să îl tundem. Evident, legat la bot. Aşa, cu blană pe el, părea oarecum înspăimântător. Dar m-a pufnit râsul când l-am văzut tuns şi mi-am adus aminte că în urmă cu jumătate de oră îmi era frică de el. E un biet animăluţ care nu cântăreşte nici două kilograme. Din păcate, plin de pureci, nenumăraţi pureci.
Şi am ajuns la partea cu mulţumirile. La cele două doamne EXTRAORDINARE de la salonul Vi-Anne. Au muncit preţ de trei ore în nişte condiţii incredibil de grele. Au trecut peste pureci, rahat, mizerie, mirosuri insuportabile. Şi-au amânat clienţi pentru cei doi câini şi au refuzat să ne ia bani pentru chinul la care le-am supus. Merita toată stima şi aprecierea noastră şi reclamă din plin, pentru că sunt SENZAŢIONALE. Salonul de înfrumuseţare este situat pe strada Hochmeister, lângă Parcul SubArini. Vă mulţumesc din suflet.
Vă pun şi câteva filmuleţe, probabil elocvente pentru a vedea cu adevărat de ce le sunt atât de recunoscător celor două doamne de la Vi-Anne.
P.S. Era să uit şi vestea cea bună. Negruţul este în găzduire temporară la o doamnă splendidă iar albuţul a fost deja adoptat şi, deşi cam dă de furcă noii sale stăpâne, sunt convins că o să devină căţelul superb care ştiu că poate fi.
Din ciclul...
similar articles
-
Cutu, cutu, na Griveiat August 30, 2010
-
Sublim. Jos palariaat August 11, 2010
-
Lache. Cutulacheat August 4, 2010
-
Puppy rescueat June 16, 2010
-
2% pentru Animal Lifeat May 20, 2010
.jpg)
16 Comments
November 12, 2009 at 2:03 PM
doamne ce ma bucur
November 12, 2009 at 3:54 PM
Bravo!!!
November 12, 2009 at 5:49 PM
Daca crezi ca exista posibilitatea de a trimite caini peste ocean, am vorbit cu Levi si suntem dispusi sa adoptam unul dintre ei. (Noi aveam de gand sa adoptam unul de pe aici dupa ce ne cumparam casa, dar prea am bocit la pozele lor, asa ca suntem dispusi sa facem gestul asta si acum.) Nu conteza care dintre ei, important e sa se poarte decent cu alti caini, ca sa nu existe probleme intre noul venit si Astro. Noi mergem cu Astro saptamanal la parcul de caini si nu am avut niciodata conflicte cu alti caini, deci sper sa nu fie probleme din partea lui Astro.
So, let me know what you came up with!
November 12, 2009 at 6:12 PM
Posibilitatea exista. Dar este incredibil de greu. Sunt nenumarate vaccine de facut iar drumul e foarte lung. Nu stiu daca se poate tranchiliza un caine pentru distanta asta. Adevarul e ca nici n-am intrebat care e procedura de trimis in state. Oricum, cei doi catei sunt 90% asigurati cu un nou stapan, deci ar trebui sa aiba o viata muuuult mai buna de acum inainte. Multumesc din suflet pentru oferta.
November 12, 2009 at 6:18 PM
Ok. Bine macar ca s-a gasit cineva sa-i iubeasca, caci astia sunt caini care au fost traumatizati peste limite.
November 12, 2009 at 6:21 PM
Intr-adevar. Dar tot raul spre bine. Stapanii ii vor aprecia cu atat mai mult stiind cat de traumatizati au fost.
November 13, 2009 at 10:37 AM
hmm…nu stiu cum sa incep asa ca o scriu cum imi vine. am aflat de cei doi catei de la o prietena care avea linkul spre blogul tau pus la status. eu lucrez la un cabinet veterinar in bucuresti si prin oamenii de aici am vorbit cu cineva de la o fundatie pt animale care se ocupa cu gasirea de stapani in germania pt catei si pisici. tipa de la fundatie pare foarte interesata si mi-a trimis si un mail in care imi cere mai multe detalii legate de cei doi catei din articolul tau. daca esti interesat iti pot da un fwd la mail. adresa mea e trecuta la comentariul asta.
November 14, 2009 at 9:04 PM
Micutul cel alb, pe numele lui de acum Bucurel, umple sufletul celei care l-a adoptat! Chiar a si invatat sa se ceara afara! E foarte bland si jucaus, insa inca nu are forta necesara si stabilitatea unui catelus sanatos, dar e in stare sa ofere momente de dragalasenie. Eu am fost printre primele persoane care a avut parte de asta chiar azi. E deosebit, e iubitor si extrem de recunoscator! E uimitor ca mai exista cei ca voi care au suflet si care se dedica salvarii unor suflete nevinovate… desi traumatizate si maltratate de noi, au puterea de a ne ierta, iubi si de fi alaturi de noi, de a lua viata de la inceput fara resentimente…
November 15, 2009 at 7:52 PM
Alina, multumesc. Mi-ai facut seara mai frumoasa.
November 16, 2009 at 2:18 AM
ma bucur ca i-ati ajutat.. si ca le-ati gasit stapan.. candva veti fi rasplatiti pt astfel de fapte.. bafta mai departe
November 16, 2009 at 2:19 AM
ma bucur ca i-ati ajutat.. si ca le-ati gasit stapan.. candva veti fi rasplatiti pt astfel de fapte.. bafta mai departe
p.s. poti sa stergi comentariul cu dabi..
November 18, 2009 at 3:35 PM
Tzutzurei amarati… Ma bucur ca s-a terminat cu bine!
November 19, 2009 at 10:33 PM
felicitari si tot respectul pentru lupta voastra!
noi facem multe drumuri in afara Bucurestiului, si traim de multe ori clipe infernale vazand animale famelice pe sosele si… autostrazi.
ca sa ne mai calmam durerea, de cativa ani incoace, la fiecare drum ducem cu noi si cate o geanta plina de paini pe care le dam amaritilor intalniti in drum. Evident, nu le rezolvam durerea si nici nu le asiguram un trai, insa cel putin stiu ca in ziua aia le putem calma foamea. Poate or mai trece si altii pe langa ei si or face la fel…
Caini famelici ca cei din pozele tale vedem pe toate drumurile din tara. Suntem un popor de tarani cruzi si neinduratori cu animalele lor. Iar bietele animale se inmultesc nu in orase, unde in cea mai mare parte sunt castrati, ci vin din sate. Toamna tarziu sunt lasati liberi, iar daca primavara se mai intorc vii, sunt pusi din nou in lant. Daca apar si pui, sunt pusi pe marginea soselelor.
Drumurile in Romania… sunt traumatizante. Sunt zile cand ma intorc acasa umflata de plans.
Si uneori, cand ma uit la cele 3 sufletele care ne asteapta cuminti si fericite acasa, la caldura, cu burtici pline, parca imi pare rau ca ele sunt fericite iar amaratii carora nu le-am putut arunca decat o paine, ba…
Ma bucur ca si pentru cei doi amarati totul s-a terminat cu bine! Enorm ma bucur! Felicitari inca o data si putere sa continuati!
June 5, 2010 at 10:23 PM
In Turnisor, pe str SCURTA, exista o “pensiune” canina! Animalutele sunt scoase doar seara la plimbare cateva minute, timp in care sunt puse sa atace alte animale de pe strada! Cei care au aceasta “pensiune” urasc animalele, dar, ce nu face omul pt bani?! Unde pot face o reclamatie acestor propietari? Sau ce alte masuri pot lua?
June 5, 2010 at 10:29 PM
A… si cei care aduc caini la aceasta “pensiune”, sunt doamnele de la acest salon! Ele nu au nici o vina pt ceea ce se intampla cu cainii cand sunt plimbati, dar ar putea lua masuri!
Leave a Reply