Cum a omorat comunicatul de presa stirea

Pentru că încă nu s-a servit coliva pe scandalul F64 îmi permit și eu câteva rânduri pe marginea subiectului. Deși sunt cât se poate de conștient că în momentul ăsta poate apăs adânc un fierăstrău pe craca pe care mă situez.

Nu am văzut în niciun comentariu citit până acum în presă sau pe bloguri (nu zic că nu există, se poate să fi ratat vreun articol) o analiză pe știrea că F64 se vinde unui investitor străin. Da, toată lumea a disecat comunicatul de presă, failul PR-stunt-ului, dar nimeni nu a zis nimic de această știre. De ce? Pentru că nimeni, absolut nicio publicație nu a tratat subiectul ca pe o știre. Nu am citit în nicio gazetă, dar în absolut nicio gazetă, celelalte două surse care să confirme această știre. Și o să bolduiesc obsesiv acest cuvânt. N-am văzut nici măcar o a doua sursă, ca să fiu sincer. Doar lăutărisme pe marginea subiectului. Unii l-au dat cum a venit, alții au mai adăugat două-trei informații de background. Nici măcar un amărât de reportaj în magazinul F64, o amețită de întrebare pusă vânzătorilor, cumpărătorilor, măturătorilor din fața magazinului, nimic, nimic, nimic. Investigațiile asupra comunicatului de presă primit s-au redus la butonul de send and receive.

Mie asta îmi spune multe. Îmi spune că inclusiv presa de business simte deprofesionalizarea crasă în jurnalism. Reporterii din ziua de azi nu mai fac teren. Se mulțumesc cu search-uri pe internet, surse cunoscute prin skype sau pe mess, și site-uri de foarte multe ori îndoielnice. Îmi este greu de crezut că un jurnalist adevărat, cu surse în presa de business sau de advertising nu ar fi putut găsi o infirmare a vânzării. Iar când sursele se rezumă la un comunicat de presă, era de așteptat ca așa ceva să se întâmple mai devreme sau mai târziu. Degeaba se smiorcăie acum. Vă rog, citiți articolul care anunță tranzacția.

Compania F64, cu o cifră de afaceri de 18 milioane de euro şi cu numeroase branduri de renume în portofoliu, va fi preluată de un investitor străin, la 12 ani de la lansare.

Atât. Asta este tot ce a putut produce ziaristul dintr-o asemenea știre. Restul, bla-bla-bla si background. După care follow-up-ul.

Repet, nu era un zvon, ci un comunicat de presă oficial (vezi imaginea de mai jos). Fiind un comunicat de presă ziariştii care l-au primit l-au luat în serios, au publicat ştirea şi au aşteptat cuminţi mai multe detalii în ziua de luni când s-a convocat o conferinţa de presă. Pare-se că F64 a reuşit destul de bine (felicitări aici) să prevină eventualele scurgeri de informaţii neoficiale către presă (peste tot se găsesc „cârtite”), nimeni neaflând mai multe detalii despre tranzacţie.

De acord cu tot ce scrie aici mai puțin două chestiuni. 1, ziariștii care l-au luat în serios nu au publicat știrea ci un comunicat de presă. Nu faci diferența, agricultura de abia așteaptă tineri vânjoși chit că se pare că nu au chef de muncă. 2: peste tot se găsesc cârtițe – corect – singura problemă e că trebuie să le cauți. Nu cred că există cârtițe care să sape prin Casa Presei Libere și să îți apară în redacție, sub birou. Am dat exemplu seria articolelor din Adevărul (cu toate că și restul sunt aproape identice) pentru articolul numărul 3, frustrarea. Nu îl cunosc pe Vlad Andriescu, nu emit teoreme referitoare la calitatea sa umană. Poate fi un mega om de treabă. Ca ziarist însă, are perfectă dreptate în enunțul eu m-aș da afară. Clar. Clar de tot. Pentru că în momentul în care redactorul șef ți-ar pune penibila întrebare care sunt celelalte două surse pentru verificarea știrii nu ai putea să faci altceva decât să ridici din umeri și să numești maxim doi prieteni care și-au cumpărat aparate foto de la F64 în ultimele două luni.

Pentru că zeci de jurnalişti au muncit, au verificat, au muncit şi au dat o ştire falsă.

Sanchi! Dragă Vlad, citește, te rog, articolul numărul 1 și spune-mi cu mâna pe inimă că pentru articolul ăla s-a muncit. Tocmai asta e problema, că dacă pentru articolul ăla s-ar fi muncit cu adevărat n-ar fi fost niciodată publicat. Un gentlemens agreement între presa și PR e doar un o expresie mai business pentru mi-e lene de mă cac pe mine, dați-mi mură-n gură.

O ultimă remarcă pe seama întregii povești presă-F64.

Păi ce jurnalist ai fost tu că nu ai aflat asta?

Mor de curiozitate dacă vreun șef i-a adresat întrebarea asta și ce răspuns a primit.

Fotoziariști făcând teren