Jan 24, 12 • De plans, De ras, Din oras • brylu • 3 Comments »

M-am săturat de subiecte depresive. Nu mai pot să citesc rânduri încărcate de atâta dezamăgire. Nu mai vreau să văd chipuri triste, cu privirile aplecate spre caldarâm. Prea multă tristețe, prea multă încrâncenare. Am primit, dintr-o dată, prea multe, și nu am știut ce să facem cu ele. Visele și dorințele noastre s-au schimbat prea brusc. Visam la un Pepsi și dintr-o dată ne-am trezit visând la un televizor 3D. Visam la Neptun sau Cap Aurora și dintr-o dată nu mai putem trăi fără Grecia și Turcia. Vise efemere…

Aseară i-am făcut picei tăiței cu lapte. Cum îmi făcea mie bunica. Cu miere și cu nucă. Atunci era o masă festivă, ne frecam mâinile când știam că primim la cină delicioșii tăiței cu lapte. Acum e mâncarea săracului. Sau gris cu lapte, sau orez cu lapte… Atunci atât aveam. Dar nu era suficient?

E tare curios cum pe măsură ce totul în jurul tău se dezvoltă tu devii din ce în ce mai încrâncenat. Și vrei mai mult și mai mult. Și aproape toate sunt căcaturi de care chiar nu ai nevoie. Televizor 3D? Cât de repede te plictisești de el? Câte filme o să vezi până când o să-l folosești doar ca un televizor? Cinci, zece? Merită atâta strofocare, stres și goană după bani? Merită nopțile nedormite când te uiți în tavan socotind de unde mai poți lua încă un job sau două noi contracte ca să îți permiți mizeria care peste două săptămâni va fi doar suportul pentru peștele de cristal și pentru mileu? Hai bă, dă-le dracu. Zâmbește și spune-ți în gând: mi se rupe! Foto

Tags: dragii mei, mi-e dor