Jan 11, 11 • Din oras • brylu • 3 Comments »
Asta e ori de scris în ziar, ori de luat bani pe articol, dar sunt fooooarte subiectiv când vine vorba de probleme de genul asta. Din păcate, fratelo al meu a suferit ani buni de astm. Păcătoasă boală. Acum 25 de ani nu existau sprayuri împotriva mucegaiului, nu se existau izolaţii şi alte minuni tehnologice care să împiedice petele alea verzulii să apară pe pereţi. Şi cum stăteam la etajul IV, într-un bloc frumos dar nu perfect, mai tot timpul apărea mucegai. Cum dădea un pic mucegaiul, cum începea Lăducu să tuşească. Şi e foarte naşpa boala asta. Prin urmare, am bătut salinele din ţara asta una-ntruna. Când nu era Praid era Slănic Prahova, când nu erau niciuna nici alta eram la Ocna la aerosoli. Încetul cu încetul boala s-a ameliorat iar acum pruncul astmatic e ditai gealatul, de n-ai zice că blehătea de-şi dădea duhul acum 25 de ani.
No, de asta fac câtă reclamă pot noii saline deschise la Sibiu pe Ştefan cel Mare 199.
În cele două încăperi ale sale, Salina Sibiu poate găzdui 13 persoane concomitent. Camera pentru copii, cu o capacitate de 7 persoane, este adaptată micuţilor. Tabla de desen, hinta, desenele animate, jocurile şi muzica pentru copii, toate creează un mediu în care aceştia se pot juca în voie în timp ce beneficiază de terapia cu sare. Cu o capacitate de 6 persoane, camera pentru adulţi le pune sibienilor la dispoziţie fotolii confortabile, lumini relaxante, muzică ambientală, reviste, cărţi şi un joc de şah. O şedinţă durează 50 de minute, în timp ce un tratament complet cuprinde 12 şedinţe. Salina Sibiu oferă primele două şedinţe gratuit pentru toţi pacienţii. Preţul unui abonament porneşte de la 100 lei, iar pentru o singură şedinţă de la 12 lei. Este indicată repetarea tratamentului de două trei ori pe an.
Tags: deplasari, dragii mei, sibiu, utile
-
Citat trist
Dintr-un Brilinsky mai înțelept Privind la televiziunile de ştiri, mă simt umilit ca român asa cum nu m-am simtit in ultimii 20 de ani. Aflu de la ele, de la toate, de la RTV, sau Antena sau...
-
May 8, 12 • Din orasOda mamelor din toata lumea
Au trecut de o săptămână, două, trei, o lună printr-un travaliu dureros cum niciun bărbat nu își poate închipui. Au sâni mari și tari ca piatra, de care trage de cinci-șase ori pe zi un...
-
May 7, 12 • Din orasCand si Criza e la superlativ
Stau cu articolul ăsta în draft de câteva zile bune. Ar trebui să fie unul foarte ușor de scris și, când colo, e al dracului de greu. Nu găsesc cuvintele potrivite nici măcar pentru a...









Pingback: Tweets that mention Salina privata la Sibiu | Brylu Crocodilu -- Topsy.com
…hinta… Asta mi-a adus aminte de 3 foste colege de serviciu, iesind de la berea regulamentara din ziua de salariu, in drum spre casa taie un parc dotat si cu niscaiva amenajari pentru cochii. Cele trei erau ca din Mioritza: una crescuta prin Banat, una prin Bucovina, s-una pe langa Focsani.
S-odata tipa una: “Uite-un scranciob! Hai sa ne dam in scranciob!” Alta “Ioai, hintitzaaaaa!” A treia semi-paralizata: “Baa, ce dr**u-aveti? Ce limbi vorbiti?!?!” Si-amandoua alelalte aratand spre obiectul cu pricina: “Scranciob!”, “Hintitza!” A treia tot siderata: “Sunteti proaste? Ala-i un leagan!”.
arata foarte bine in interior salina. Cred ca isi face treaba si pe plan terapeutic…