Nov 16, 10 • De ham-ham, Din oras • brylu • 8 Comments »

Nu-mi stric ziua care a început super bine. Da tot mătur un pic pe jos cu ei. De-a lungul celor trei ani de adunat, despuricat, vaccinat, tratat, cusut, sterilizat căţei am întâlnit zeci, poate sute de oameni. Unii pasionaţi de acelaşi lucru, alţii doar răi. Unii mi-au smuls reacţii de încântare, altora am vrut să le crăp capul. Dar cum n-am bani de despăgubiri m-am mulţumit să-mi etalez vocabularul extrem de variat în cuvinte deocheate. Însă nu înţeleg un lucru. Noi organizăm campanii de adopţii în fiecare lună. Uneori dăm unul sau doi căţei spre adopţie. Alteori dăm 15, poate chiar şi 20, mai ales în apropierea sărbătorilor. Marea lor majoritate se adaptează. Atât căţeii cu noii lor stăpâni dar şi stăpânii cu căţeii. Să ai un animal în casă nu e un lucru uşor. Îţi schimbă viaţa, îţi schimbă programul. Dimineţile lungi petrecute în pat, cu cafeaua în faţă şi televizorul pornit pe desene animate devin istorie pentru că blănoşii au petrecut o noapte cu vezica plină şi de abia aşteaptă să o deşerte pe primele roţi de maşină pe care le întâlnesc. Primele şase luni de trăit cu un căţel sunt exasperante. Pişilic, căchiţ peste tot, o adevărată delectare. Nu e simplu să îi educi. Şi de asta foarte mulţi oameni nu reuşesc să se adapteze la noua lor viaţă. Eustache e cel mai bun exemplu, returnată de trei ori pentru că diverşi iubitori de animale n-au fost în stare să o înţeleagă şi să o accepte aşa cum e ea. Dar, dilema mea e alta. Vii la mine, la campania de adopţii. Îţi spun că nu îţi dau câinele, pentru că nu pari în stare să îl îngrijeşti, nu pari în stare să te adaptezi. Te rogi de mine, numa că nu mă implori să îţi dau câinele. Eu cedez pentru că mă gândesc tot timpul, dacă răpesc cumva şansa câinelui ăsta de a avea o familie? Îţi dau câinele. Şi nu trec nici 30 de minute şi mă suni, hai să îţi iei câinele. Evident că vin, doar n-o să-l las cu nişte luzeri. Dar tu la ce te-ai gândit când l-ai luat acasă? Sau, şi mai bine, de ce te-ai rugat cu atâta foc de mine să ţi-l dau? Pentru că din cauza unora ca ăştia mă gândesc serios să nu mai cer donaţii pentru câini, să cer pentru mine, şi de fiecare dată când strâng 5000 de euro să mă duc la un d-ăsta şi să-i fut o mamă de bătaie de să mă ţină minte pe vecie.

Tags: adoptii, caini, campanii, idioti, sibiu