Sep 28, 10 • De ham-ham • brylu • 3 Comments »

Există o singură situaţie în care nu îmi plac câinii, dar nu îmi plac deloc. Şi îmi vine să îi iau de urechi şi să îi dau cu capul de primul zid de bloc ce îmi iasă în cale, atunci când chinuie pisicile. Acum vreo trei ani, când stăteam la parterul unei case, am sărit noaptea la 3, în chiloţi, pe geam, ca să împrăştiu o haită de câini ce tocmai nenoroceau o pisicuţă. Din păcate, pe ea n-am reuşit să o scap. Dar am scăpat-o pe asta. A scăpat chiar ieftin pitica, n-are nicio urmă de colţ, nicio rană vizibilă, e ca nouă. E drept că e ostenită de numa numa. De ieri după-masă doarme de rupe iar până aseară de abia s-a atins de mâncare. De dimineaţă s-a trezit însă cu o poftă de mâncare ceva de speriat. Probabil că nu vă închipuiţi, dar în ea încap două pliculeţe de Whiskas topite în 10 minuţele. No, având în vedere că în momentul ăsta coabităm în felul următor, 2 adulţi, un kinder, 2 câini şi o mâţă, de un membru al familiei va trebui să mă despart. Şi asta înainte să treacă Ţica cu Tănă prin uşa de la baie, singurul obstacol între doi câini şi o pisicuţă de patru săptămâni. Dacă vă cade vreunuia cu tronc, vreţi o pisicuţă de nota 100 în casă, daţi un fir la 0745.320.343 sau pe mailul care îl găsiţi o ţâră mai jos şi pe lângă pisicuţă pun la bătaie şi prietenia mea pe viaţă. Vă foarte mulţumesc.

Tags: adoptii, campanii, tanase si uratica