Aug 27, 10 • De papa • brylu • 4 Comments »

Care sunteţi voi şi care n-aţi mâncat de astea de când v-o adus mumele voastre pe lume. Pff, ce ştiţi voi. Că aţi muri de foame dacă n-aş mai fi şi io pe cilea. Sau, eee, nu chiar. Că n-am mai pus o haleală de vreo luni bune de zile. Inaniţia vă păştea dacă stăteaţi să vă dau eu mură-n gură bunătăţuri culinare.
Povestea e scurtă, rapidă şi la obiect. Evident că n-am inventat io reţeta asta deşi în anumite cercuri mi se mai spune da Vinci al bunătăţurilor culinare (îmi permit, că Băgă e în concediu şi n-are cine să facă gât pe cilea). Dacă n-are usturoi şi slană e absolut evident că patentul nu-mi aparţine. Cu nume italian, reţetoana vine din Jermanica, de la singurul bucătar amator de talie profesionistă pe care îl cunosc, pe numele lui de cod culinar, Gulie.
Ei, de fiecare dată când Gulie revine în Românica, şi asta se întâmplă în fiecare an, vine cu câte o reţetă nouă care să ne desfete nouă papilele. Încă e antologic anul în care a făcut chilli con carne şi pentru că am gătat două sticle de tequila am beut ţuică cu muşte pe fundul sticlei. A mai făcut paella, vitel nush de care, te miri cu ce noutăţi vine. Anul cesta a apărut cu plăşi pline de roşii şerii tu că mie mi-e ruşine, neşte chestii din cartofi, frunzi, usturoi şi un hălcău de parmezan. Frunzile frumos odorizate erau busuioc, barabulele snopite pân au devenit gnochi şi hălcăul de parmezan era julit din standul italienesc de printr-un carfur sau koifland. Din cauză că n-am avut răbdare să termine mâncarea ca să mă dau la cele trei sticle din vin roşu şi eram mai atent pe fundul paharului decât la tigaie, am rămas fără know-how-ul reţetei şi a trebuit să reconstitui reţeta prin aburi de alcool, din comentariile si interjecţiile auzite printre sorbituri. Prima dată n-a ieşit chiar, chiar, că vinul din memorie mi-a dictat să pun busuiocul impreună cu usturoiul la călit iar eu pe Bachus nu-l contrazic, să ne fie clar. Ceea ce a dus la distrugerea celei mai mici impresii de gust de busuioc. Nah, a doua oară mi-a ieşit mai de doamne-ajută. Faceţi aşe. Pic-pic-pic-pic-pic. Adică cinci pici de ulei de măsline într-o tigaie musai de teflon. Aruncaţi colea gnochii şeia din cartofi şi lăsaţi să se perpelească până când prind culoare de grecoaică ţinută în soare. Adică maroniul acela pervers. Când deja sunteţi cu gândul la te miri ce bunăciune, întrerupeţi visul, că acilea nu facem filme porno ci mâncare şi scoateţi aşa fain gnochii din tigaie. Reveniţi cu câţiva pici de ulei de măsline şi aruncaţi cu boltă nişte usturoi feliat mai bădăran. Scurt, că se maroneşte repede şi-apoi pute, strică toată mâncarea. Dupe usturoi urmează cu promptitudine roşiile şerii. Cel mai probabil n-o să găsiţi unele suficient de valabile, adică roşii şi dulci aşa că puneţi şi un vârfuleţ de zahăr. După care treceţi la zdrobit roşile în tigaie până încep să samene a sos. Puneţi în el ce vrea muşchiul vostru dar nimic în afară de sare şi piper. Când sosul e pe placul vostru, (adică după ce l-aţi ars că n-aţi ştiut cât să îl ţineţi muhahahah) rapideanu o mână sănătoasă de busuioc. Nu vă zgârciţi, că nu voi aţi stat în soare să îl culegeţi. Tăiaţi la fel de ciobăneşte, nu vă stresaţi să îl mărunţiţi. Şi cât de repede, săriţi şi cu gnocii peste. Sper că până acum măcar unul dintre voi şi-a pus întrebarea ce facem cu parmezanul? Că de nu înseamnă că mi-am răcit gura de pomană. Ăla trebe ras cu totul. Nu vă uitaţi că aţi dat 15 lei pe 200 de grame şi nici nu vă zgârciţi la din ăla de 3 lei că după aia ziceţi că vă dau reţete de căcat. Aşadar, jumătate din răsăciune puneţi rapid peste tot maglavaisul. Aaa, am fost deştept că v-am zis tigaie teflonată, nu? Noa, parmezanul ăla o să dea vaisul din maglavais. Şi o să iasă un papalaci de toată frumuseţea. Când îl scoateţi din tigaie şi îl puneţi în farfurie, nu fiţi ţărani, puneţi şi voi acolo două-trei fire de busuioc să arate fain şi mai aruncaţi nişte parmezan. Ş-apăi pe sară când va sări muierea pe voi şi-o să faceţi un copil turbat ca al meu, să v-aduceţi aminte. FĂRĂ ALCOOL N-ARE NICIUN SENS REŢETA ASTA!!!

Tags: De papa, utile