Jun 22, 10 • Din oras • brylu • 5 Comments »

Dacă mi-e frică de ceva pe lumea asta nu mi-e de şerpi veninoşi, de cocalari umflaţi cu Naposim, mi-e frică de spitale. Doamne fereşte să n-ajungi cumva prin vreunul din spitalele din patrie, că ai belit franzela în felii subţiri ca foaia de hârtie. Probabil de-asta nici măcar analizele nu mi le-am făcut vreodată şi probabil o să mai curgă multă apă pe Mureş până intru eu de bunăvoie într-un spital. Dar când e musai, e de musai. Piticu, a.k.a. cumnatu, a suferit o pacoste la tendonul lui Ahile. Căcat se întâmplă sau shit happens. Iar cum natura face dar nu şi desface, e de musai să apeleze la medic. Zis şi făcut. Ne trezim cu noaptea în cap să pornim spre spital. Ghetosul de el, cu piciorul în ghips şi două cârje ataşate de cele primite la naştere. Reuşim şontâc-şontâc să ajungem până la spital, la secţia de Ortopedie. Ştiu că nu e o surpriză, doar ştim cu toţii unde trăim, dar să pui secţia de Ortopedie la ultimul etaj, la ULTIMUL ETAAAAJ, mi se pare de-a dreptul absurd. Tot omul cu piciorul rupt trebuie să se chinuie de mama focului să urce toate scările alea ca să ajungă în salonul supraaglomerat, cu paturi puse în orice colţişor mai liber. A, ca să nu uit de uşa care e tot timpul închisă, să nu cumva să vină vreun vizitator în afara orelor de program. Închisă, frumos, cu cartelă, ca tu prostul să stai într-un picior, rezemat în cârje şi să baţi ca vita în uşă rugându-te să îţi deschidă cineva ca să poţi pune şi tu curul jos pe un scaun. Ai de minţile mele… Foto

Tags: idioti, sibiu, utile