May 18, 10 • De la altii • brylu • 2 Comments »

O secundă, să-mi deschid o bere şi să mă apuc să vă povestesc cum fu la concert la AC DC. Ceva de vis, senzaţional, spectaculos, de povestit la nepoţi. Deşi mi-am dorit dintotdeauna, după ţeapa de anul trecut chiar nu credeam că o să am ocazia, deşi mă tot amăgeam că stai să vezi, mă duc la bulgari, mă duc la sârbi, îi prind eu pe undeva pe aproape. Şi probabil aşa m-aş fi amăgit până când chiar ieşeau la pensie. Iar eu rămâneam cu buza umflată şi doar cu dorinţa. Şi uite, că am apucat să o fac şi pe asta, să cânt Thunderstruck la 20 de metri de Angus.
Am pornit la drum de sâmbătă, pentru repetiţii cu Deva drinking team, numa aşa, ca să ne intrăm în mână. Am repetat noi ce-am repetat până ce ne-a prins dimineaţa. Shobo, gazda noastră, ne-a dat o tură bestială prin birturile din centrul Bucureştiului. Am ajuns într-un târziu la Mojo, cred că aşa îi spune, că nu vedeam decât dacă închideam un ochi, ca să-mi fac clarul. Mojo as in Mojito, din care am beut nu mai mult nu mai puţin de 6. Surprinzător, au avut un efect complet invers faţă de cel aşteptat. Adică cele 6 mojito-uri au anulat cele 10 beri consumate ceva mai devreme ceea ce a dus la un 4 dimineaţa în care io eram treaz lumină şi însărcinat cu cărat restul beţivilor către căşi.
Cu repetiţiile încheiate cu succes, la 3 şi un pic eram deja răstigniţi pe gardurile din jurul Casei Poporului. Prima oprire după ultimul rând de garduri, coada la jetoane, coada la bere. Urmau vreo 6 ceasuri în care ce drac să faci altceva decât să consumi. Că doar asta făceau şi toţi cei din jur, consumau. Au început să cânte Down. Oaaa, solistul de la Pantera, not interesting. Dacă vorbeai ceva mai tare nici că auzeai ce se cânta de pe scenă. Iar la Iris, la fel. Asta a fost singura dezamăgire, că mă aşteptam să zboare tricoul de pe mine la primul acord de chitară. Chiar aş fi vrut vreo câteva zeci de mii de waţi în plus. În fine, cele 5-6 ore au trecut destul de greu fără alt amuzament în afara celui furnizat de Ciuc. Dar au început.
Un Moise invizibil a despărţit ecranul gigant în două precum Marea Roşie şi din el a ieşit locomotiva. Rock n Roll Train. Senzaţional. Două ore mai târziu, cu spatele în pioneze, picioarele pline de bătături de la săriturile pe pavaj, răguşit ca un măgar încă fredonam. Au cântat tot ce mi-am dorit. Am fost la 10 metri de Angus şi excepţionalul său solo de chitară. Să cânţi 15 minute în pantaloni scurţi pe vântul ăla tăios, când cu stânga, când cu dreapta, când în picioare, când în genunchi, când pe spate, când cu chitara deasupra capului, la 50 şi de ani? Hell, yeah! Încerc să mă reculeg, să-mi ordonez senzaţiile pe care vroiam să le povestesc şi încerc să revin pe tema concertului că încă e o alandală în mintea mea. Încă mi se strânge stomacul doar când mă gândesc unde am fost, pe cine am văzut şi ce am ascultat. Oricum, acesta e apogeul.
Şi cum o veste bună nu vine singură, în 15 august plec din nou în roadtrip, de această dată spre Cloj. Pentru că Liviuţul a reuşit ce-şi dorea de ani de zile. Să-i aducă pe Maideeeeeen. Deci, schimbăm refrenul. Because it`s just a feear oooof theeee daaaaaaark.

Tags: beri, rockareli, sa te caci pe tine