May 13, 10 • De la altii • brylu • 2 Comments »

Suntem obișnuiți cu o grămadă de oameni în jurul nostru. Mai mulți sau mai puțini în funcție de cât de sociabili suntem. Familie, prieteni, colegi de birou, simple cunoștințe, agenda de telefon pleacă de la 50 la sute, poate mii de oameni. Prietenii se numără mai nou pe Facebook, cunoștințele pe twitter. Încerc să-mi aduc aminte vremurile când nu aveam telefon mobil, cum dracu trăiam atunci? Și cum naiba atunci aveam legături mult mai strânse cu prietenii mei deși, în aparență, era mai greu să te întâlnești cu ei. Nu era mai frumos atunci? Când halba era măsura de socializare și nu minutele naționale sau cele în rețea? În ciuda aprecierii sincere pentru acea perioadă și dezaprobării totale față de dependența de calculator și telefon mobil, a venit momentul și să fiu recunoscător.
Au trecut aproape trei ani de când mi-am văzut ultima dată fratele față în față. Trei ani în care mă chinuie dorul și mă frig nenumărate regrete. Pentru că așa e, niciodată nu apreciezi ce ai lângă tine până nu pierzi acel lucru. Sau pleacă mult prea departe ca să poți conduce 2-3 ore până acolo. Răducu e tata lor în New York. I-au trecut prin mâini o liotă de vedete. Dacă vă zic că Naomi Campbell e una nu-i așa că vă apucă jelozia? Iar acum se mută în Las Vegas, tocmai la hotelul Bellagio. Da, da, ăla din filme pe care l-au spart Clooney și Pitt. De trei ani n-am apucat să văd decât un chip pixelat, tot timpul pe fugă. Și mi-e tare dor de el, vreau să i-o arăt pe Cătă, pe Țica, membrii ai familiei noastre pe care încă nu a apucat să îi țină în brațe, să se joace cu ei. Știu că va veni și ziua ceea, dar e prea departe pentru răbdarea mea. Probabil trebuie doar să strâng din dinți și să mai aștept. Mulțam lu Bill, firmei Acer și ăstuia de își zice Cristal Eye pentru webcam. Să vă dea Dumnezău sănătate.

Tags: Cata dragostea mea, dragii mei, mi-e dor, tanase si uratica