Apr 7, 10 • De la altii • brylu • 12 Comments »

A little dark, a little creepy. Cristos a înviat, dragilor, iertaţi absenţa, dar family comes first. Deşi pare o cetate fortificată, ceea ce vedeţi în imagini este o biserică ortodoxă. Sfinţită, cu tot tacâmul, şi în care se ţin slujbe. E biserica de la Densuş, una dintre cele mai misterioase clădiri în care am pus vreodată piciorul. Iar ca tacâmul să fie complet, am vizitat-o şi în noaptea de Înviere.
Un cer senin şi înstelat cum demult nu am mai văzut. Anticameră pentru gerul care promitea să se instaleze şi să testeze abnegaţia credincioşilor. Din vale, biserica seamănă cu o stafie. Luminată lugubru, e vizibilă de la câţiva kilometri distanţă. Şi este cu adevărat spectaculoasă. În jurul bisericii de la Densuş s-au creat nenumărate legende, cele mai multe în jurul picturilor sfinţilor de pe pereţii bisericii. E singura biserică din România, dacă nu chiar din lume, în care sfinţii din imagini au ochii scoşi. Mână de păgâni, s-ar spune. Chiar aşa. Turcii şi tătarii călcau constant biserica din Densuş. Iar cea mai mare umilinţă pentru români era intratul cu calul în biserică. Mâinile meşteşiugite care au construit biserica-fort au gândit în amănunt cum să prevină batjocorirea celor sfinte. Intrarea în biserică e mai joasă decât înălţimea unui om. Imposibil de intrat cu calul. Picturile de pe pereţi n-au avut însă cum să le ocrotească. Ochii sfinţilor poartă şi acum urmele iataganelor şi suliţelor cuceritorilor. Pe o laterală a bisericii, undeva la jumătatea drumului înspre turn, aceleaşi mâini au creat o tainiţă, neştiută de mulţi. În acea tainiţă dispăreau toate odoarele bisericeşti la vremea invaziei. Şi aşa au reuşit să rămână în biserică sute de ani.
Biserica de la Densuş este o enigmă din toate punctele de vedere. În primul rând, abundă de simboluri păgâne. Chiar la intrarea în biserică, sub o icoană pictată, stă o cruce celtică. Apoi, în partea din spate, acoperişul e construit sub forma unei rândunele iar pe el tronează doi lei. Doar forma a mai rămas din ei după ce au trecut câteva sute bune de ani peste piatra în care au fost sculptaţi. Explicate fiind găurile din ochii sfinţilor, ajungem la pruncul Isus. Este, cred, singura imagine în care Isus este îmbrăcat în port popular. Din păcate, pentru că retardul de mine a lăsat trepiedul acasă, poza e foarte mişcată şi nu se înţelege mare lucru. Însă cea mai mare nedumerire care te izbeşte la vederea bisericii e construcţia în sine. Pare făcută din resturi. Lipsită de cel mai mic stil arhitectonic sau unitate a materialelor de construcţii. Lespezi, coloane dar şi piatră de râu şi cărămidă arsă. Cronologic vorbind, materialele folosite ţi-ar spune că biserica a fost construită în 3-400 de ani. Dar nimeni nu ştie exact. Iar adevărata operă de artă este acoperişul. Un fel de turn din Pisa dacă vreţi. Înconjurând biserica ai impresia că turla se răstoarnă, de fiecare dată în partea dreaptă. Patru triunghiuri la vedere acoperă un romb gigant. Şi toată turla este construită dintr-o singură piatră imensă pe care nimeni nu ştie cine a şlefuit-o şi cum a fost ridicată la acea înălţime.
Să fii acolo de înviere, într-o noapte limpede, geroasă, înconjurat de stafii, umbre, lumânări şi câini care urlă lugubru e oarecum înspăimântător. Dar în acelaşi timp te şi ţintuieşte cu ochii în minunile ascunse în pereţii acestei biserici. Iar în tine se trezeşte o dorinţă imensă de a ştii ce a fost acolo acum 5-600 de ani. Vă las cu nişte pozici. P.S. Poza care o să vă trezească o mică repulsie nu e o manifestare satanistă. E poza “Eu si Tănă la Densuş”. Cu un pic de imaginaţie

Tags: deva, dragii mei, investigatii, tanase si uratica