Apr 9, 10 • De la altii, Din oras • brylu • 2 Comments »
Nu, că nici n-au trecut 20 de ani de când trebuia făcută investiţia asta. Şi aş zice-o pe aia cu mai bine mai târziu decât niciodată. Dar parcă e deja prea târziu. Adică, pe când Bansko-Borovets de la vecinii din sud adună deja zeci de mii de schiori pe sezon noi încă ne căcăm pe noi cu aglomeraţia de pe Valea Prahovei şi cu telescaune şi teleschiuri vechi de când lumea şi pământul în jalnicele noastre staţiuni de schi. Dintre ele, cea mai mare decepţie, după mintea mea, Păltinişul. O staţiune care trăieşte doar din amintirea vremurilor de mult apuse, când se schia cu răgălii din lemn şi legături pe arcuri şi o cameră mucegăită era suficientă după o zi întreagă pe pârtie. Vremurile s-au schimbat dar bate şaua să priceapă calul. Eniuei, onor Guvernul României s-a socotit că ar cam fi momentul să bage nişte bani în turismul de iarnă. Proiectul se numeşte Schi în România. Răsfoind un pic HG-ul observ că suntem în aceeaşi eroare de a răspândi puţinii bani care există în 100 de locuri în loc să concentrăm totul într-unul singur, dar pe ăla să îl facem brici. Fapte: Sibiul are un total de 600 de mii de lei pentru trei proiecte. Asta înseamnă că Schi în România-Păltiniş va primi circa 300 de mii de lei. Sume asemănătoare se vor duce în toate staţiunile de schi din România. Împărţite, devin insuficiente pentru fiecare dintre aceste staţiuni. După mintea mea, uşor logică, ar trebui ca minţile luminate din Guvern să stabilească o ordine de priorităţi şi să investească direcţional. Buey, anul ăsta facem Parângul beton. Cât costă? 20 de milioane de euro. Ok, acolo se duc toţi banii. La anul, ce facem? Păltinişul. Ok, alte 20 de milioane de coco. În 5 ani ai deja 5 staţiuni beton, puse la punct cu tot ce trebuie, care generează turism, încasări la buget, etc. etc. Aşa, cu ţârâita, peste 20 de ani o să avem tot ce avem azi. NIMIC!
-
Concert Mike Godoroja in Music Pub
Blues-ul revine la Music Pub cu un concert de excepție MIKE GODOROJA & BLUE SPIRIT, astăzi, 29 martie, de la ora 21, concert ce a fost deja selectat pentru marele Festival Internațional de...
-
Some Guinness fun
Postul ăsta este doar pentru băutorul de bere din voi. Dacă nu vă place lichidul cel amar si acidulat nici n-are rost să mergeți mai departe. Rămâneți la sucurile fără acid și apa plată...
-
Show erotic in porumb
Bă, nici șourile erotice nu mai sunt ce-au fost vreodată. Și de abia azi dimineață mi-am dat seama cât au decăzut. De când Laura Andreșan prezenta fofoloance masculilor în călduri în...









hai sa itzi zic io una:
O/O=???
??? le inmultzeshti cu n[ani] = 0
1. banii sunt mai usor de furat/drenat cand sunt impartiti in 1000 de locuri. Si daca se descopera un furt, scapa celelalte 999. Si daca nu se vad rezultate e pentru ca “banii nu au fost destui”.
2. De 5 ani merg in Austria in fiecare iarna. 10 zile de dat, dupa care pauza. Nu avem cum sa ajungem la nivelu ala nici in 1000 de ani. Nici de partii, nici de instalatii, nici de civilizatie. E un pic scump ( nu si la km de partie de dat ), e un pic costisitor ca timp ( nu poti merge pe weekend la un pret acceptabil ), dar TE DAI. Mult…
3. Banii nu ajung. Trebuie niste proiecte viabile, transparente, judecate bine inainte. N-ai cu cine.