Cam tarzior

Apr 14, 10 • Din oras • brylu • 1 Comment »

timisoara Cam tarziorMda, vroiam să vă arăt filmuleţele de duminică. Dar n-am avut cum. Mulţumită serverului picat vreo trei zile am stat şi m-am uitat în gol la o pagină albă care încerca să încarce, şi încerca, şi încerca şi tot aşa. În fine. Să începem cu ce a fost frumos, chiar senzaţional. Pentru ne-pasionaţii de sport, în weekend, la Sibiu s-au jucat semifinalele şi finalele Cupei României la baschet. Prima semifinală, botezată ad-hoc a luzerilor, disputată între CS Otopeni şi Elba Timişoara şi câştigată foarte greu de bănăţeni, la 2 puncte diferenţă. A luzerilor pentru că oricare ar fi câştigat n-avea nicio şansă, nici în faţa Ploieştiului, nici în faţa Mediaşului. Ambele echipe au buget de peste 700 de mii de euro pe sezon. Mediaşul chiar sare de 1 milion. În acelaşi timp, Otopeniul dacă ajunge la 500 de mii iar de Timişoara ce să mai zicem. Luaţi în considerare faptul că jucătorii n-au mai văzut salariu de 4 sau 5 luni. Enfin, toată atenţia s-a concentrat în jurul Mediaşului, care a eliminat campioana ultimelor 6 ediţii, Asesoft Ploieşti. Nu cred că a fost vreun om care să fi pariat pe Timişoara în finală şi chiar să fi crezut în pariul ăla. Long story short, Timişoara a câştigat, ba chiar entuziasmant.

Şi acum, partea urâtă a fenomenului. Deşi desfăşurată la Sibiu, Cupa României a fost organizată de Asesoft Ploieşti, care a adus muzica şi dansul şi de Gaz Metan, care a venit cu biletele şi bătăuşii. De fapt, situaţia e următoarea. Unii suporteri timişoreni erau beţi. Pe de cealaltă parte, toţi bodyguarzii de la Ippon erau nişte ţărani. Iar la întâlnirea dintre un om beat şi un ţăran e clar că beţivul n-are nicio şansă. Tot scurt pe doi, ipponii i-au căpăcit rău de tot pe timişoreni total d-an pulea. După ce că ei i-au provocat, tot ei i-au luat şi la bătaie. Nişte retardaţi.

Did you like this? Share it:

Tags: ,

  • Tati Doamne si tati trei
    Jan 23, 12 • Din oras

    Tati Doamne si tati trei

    Două luni de învârtit idei de pe o parte pe alta, căutat soluții tehnice, inventat roata. Două săptămâni de certuri, blagosloveli, supărări și împăcări. Două nopți, una până la...
  • Cateva dintre cele mai bune poze ale anului
    Jan 17, 12 • Din oras

    Cateva dintre cele mai bune poze ale anului

    Șșșt, să nu mă spuneți Silvanei, Marcoviciului și micului mare Matiu. Că numa le-am furat niște poze, să le pun pe blog, să vă dau să gustați, ca traficanții, din fotografiile ce...
  • Cea mai expozitie
    Jan 13, 12 • Din oras

    Cea mai expozitie

    În 2007, în plină Capitală Culturală, ne strângeam aproape în fiecare după-masă lângă monitorul Silvanei și ne minunam de pozele absolut senzaționale pe care le făcea la evenimentele de...

One Response

  1. Acuma sincer nici timisorenii nu trebuiau sa vina alcoolizati la meci, mai ales ca se puteau astepta la paza stricta, e totusi meci de baschet nu bar…pe de alta parte idiotii de la ippon med sunt niste cretini semianalfabeti culesi de la stana si din pesteri si facuti agenti de paza peste noapte…se simt si ei barosani probabil cand ameninta cu spray-u paralizant fanii echipelor, pentru ca lupta corp-la-corp nu prea au sanse…e a 2-a oara in mai putin de un an in care idiotii aia provoaca un scandal intr-o sala de baschet, chiar nu se poate face nimic incat urangutani de genu sa se intoarca dracului in mediu lor natural?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>