Mar 4, 10 • De ham-ham • brylu • 6 Comments »

Da, eu în primul rând, şi acum mă răsucesc de ciudă că n-am câştigat la loto şi nu-mi permit încă tarlaua de 3 hectare pe care să alerg vreo 20 de căţei. Dar şi restul lumii. Mai ales alea trei familii care s-au jucat de-a adoptatul căţelului şi n-au priceput că, precum un om, şi un câine se adaptează ceva mai greu la o nouă locuinţă. Nu stă în şezi din prima zi, nici nu dă lăbuţa după o săptămână. Şi, la fel, precum pruncii, orice pui, fie el de câine, mâţă sau hamster, în primele luni de viaţă cacă şi pişă. Că no, aşa suntem toţi, indiferent câte picioare avem. Prin urmare, Sibiul şi România vor rămâne fără Eustache. Sâmbătă de dimineaţă pleacă în Germania. Unde oamenii care o să o adopte plătesc o taxă şi plătesc sancţiuni de câteva mii de euro pentru dume d-astea cu “plânge, vi-l dăm înapoi”, “a făcut caca pe covor, luaţi-l de cilea”. Îmi pare tare rău de ea. Sincer, s-a calificat cu brio pe postul de al treilea căţel brilinskian însă, din păcate, spaţiul nu-mi permite acu. Poate altă dată, peste câţiva ani, o să dau peste un alt Eustach. Şi de ăla n-o să mai fiu nevoit să mă despart. Ultima poză cu Stăchiţă, în drum spre cipat şi spre făcut paşaportul internaţional. La fel de drăguţă. Vă pupă Stache pe toţi. Auf Wiederschen.

Tags: adoptii, caini, campanii, editorial gazetaresc, mi-e dor